Mini-pachetul de titluri de la finalul postării de azi însumând circa 7 ore de muzică este încă un set neconfortabil, ca atâtea altele de pe acest blog ce s-a dorit din start un antidot al superficialității, dar un set necesar pentru o introspecție mai în profunzime în căutarea calității și inovației și care s-ar dori asimilat fie măcar și parțial sau acoperit în linii mari citind aici informații despre..., un paleativ dacă nu găsiți albumul x sau y. Consumatorii de muzică mulțumiți de ceea ce le oferă ”mainstream”-ul globalizat se vor opri sunt sigur la ultimul dintre titluri, albumul canadienilor indie-rock Arcade Fire ”Reflektor” despre care mă voi limita să spun doar că succesul său comercial este sau putea fi principala sursă de finanțare a celorlalte albume/proiecte solo sau de grup.
http://en.wikipedia.org/wiki/Arcade_Fire
”We exist” e una dintre piesele ”Reflectorului” din 2013, titlu care în contextul de aici cred că ar trebui ”citit” așa: ”noi existăm...dar nu numai ca Arcade Fire, ci suntem activi și în alte formule și proiecte pe care voi, cei care vă declarați fanii noștri fideli, ar trebui să le descoperiți și eventual apreciați”.
Notorietatea numelui, cifra de vânzări și premiile și distincțiile dobândite de A.F. au dus cu siguranță la crearea unui auditoriu și pentru aceste derivate, un bonus pentru ”connoisseurs” cu artiști/trupe pe la care au mai cântat sau în care sunt încă activi oamenii noștri de aici din acest mănunchi de albume, ori cu care se lasă comparați: Jorane, Clogs, Olivia Tremor Control sau Penguin Cafe Orchestra (care da...ar necesita alte ore bune de audiție dacă nu-i știți, P.C.O. fiind de departe cel mai măgulitor termen de asociere și totodată subiect de postare anterioară pe blog).
Personajul central e violonista Sarah Neufeld, iar albumul care a mi-a declanșat postarea și pe care-l plasez eu așa întrun imaginar epicentru al grupului de 7 albume este ”Recording A Tape The Colour Of The Light” cu ”post rock”-urii Bell Orchestre, chiar dacă punctul de plecare a fost noul material al violonistei în cuplu cu saxofonistul Colin Stetson....despre care ”multi-reedist” Colin, mândria din ultimii ani a casei de discuri canadiene independente Constellation Records, m-am mai ocupat odată cu seria sa ”New History Warfare, Vol. 1-3” (2007-2013) în care aminteam de inovații de interpretare, prelucrare și procesare precum extensiile tehnicii avansate de respirație circulară cu care atacă în principal saxofonul bas.
Ascultați primele acorduri din ”Tower”, piesa de deschidere a lui ”Hero Brother” și o s-o auziți parcă pe Laurie Anderson (!)...asta așa ca ”intro” dacă vreți s-o descoperiți și nu știți cu ce să începeți, pe mânuitoarea aceasta de mare talent a viorii, Sarah Neufield, care se diferențiază și se particularizează însă în general, mult influențată ca și restul trupei de compozitorul estonian Arvo Pärt, dincolo de ceea ce răzbate în muzica lor de la minimaliști de vârf ca Philip Glass sau Terry Riley. Claviaturile și ”backing”-ul vocal însoțest pe alocuri vioara, în eforturi mai acustice cînd Sarah e singură și mai colorat electronic plus cu alte ingrediente când e și cu alți parteneri. De altfel începuturile ei muzicale sunt legate de asocierea cu electronistul Tim Hecker.
Iată setul cu pricina, încununat de bogăția sonoră și deliciile componistice ale formulei extinse Bell Orchestre despre ale căror 2 albume nu voi intra în detalii de analiză: amintind de vreo piesă sau alta, aș neglija pe nedrept pe cele din rest...și vă asigur că nu merită, seturile acestea sunt excelente ca albumele-concept analizabile ”în bloc”, bineînțeles pentru cine are dispoziția, răbdarea și interesul pentru o muzică prea vag și chiar impropriu definită de Wikipedia, ”instrumental” și ”post rock”.
* Colin Stetson and Sarah Neufeld: ”Never Were The Way She Was” (Constellation, 2015)
* Sarah Neufeld (vln): ”Hero Brother” -Bonus Edition- (2013)
* Bell Orchestre (Canada, ex-Arcade Fire, etc): ”Recording A Tape The Colour Of The Light” (Rough Trade Us, 2005)
Personnel:
Richard Reed Parry (Arcade Fire) - upright bass /keyboard / percussion
Sarah Neufeld (Arcade Fire) - violin
Stefan Schneider (Jorane, Luyas) - drums / percussion
Pietro Amato (Luyas) - French horn / electronics
Kaveh Nabatian - trumpet / melodica
Mike Feuerstack (Snailhouse) - lap steel guitar
* Bell Orchestre: ”As Seen Through Windows” (Arts & Crafts, 2009)
* Snailhouse (Mike Feuerstack): ”Lies on the Prize” (2008)
* The Luyas: ”Animator” (2013)
* Arcade Fire: ”Reflektor” (2013)
”O combinație de sunete clasice cu tobe ”indie”, o fanfară pentru populație urbană” -descria muzica un cumpărător al CDului de la Amazon- în timp ce altul scria: ”cu-adevărat plăcuți, inovativi și originali, membrii Bell Orchestre dovedesc că un compozitor al zilei de azi refuză să moară, chiar sufocat de o industrie muribundă”...și ”așa ar fi putut suna azi Penguin Cafe Orchestra dacă Simon Jeffes ar mai fi printre noi...”.
Seriei de artiști și proiecte asociate trupei Arcade Fire îi mai trebuie adăugată și vocalista Tanya Tagaq, o descendentă a eschimoșilor din Alaska în stilul experimental cu vocea dublată "Inuit throat singing" și care a colaborat și cu Bjork, Kronos Quartet și Mike Patton. Toate cele 3 albume ale ei de studio au fost nominalizate sau câștigătoare de ”Best Aboriginal Recording/Instrumental Album of the Year”, Juno Awards (echivalentul canadian al Grammy-ului american) și Polaris Music Prize: ”Animism” (2014), ”Anuraaqtuq” -live- (2012), (Tanya) Tagaq: ”Auk/Blood” (2008) și Tanya Tagaq Gillis: ”Sinaa” (2005).
"https://www.youtube.com/embed/O9-HuHhm5fs"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu