„Rock-ul elastic” (II) și nu numai...al lui (Ian Carr's) Nucleus

Nucleus în frunte cu regretatul trompetist scoțian Ian Carr (1933-2009) reprezintă un capitol important în jazz-rock-ul britanic și apariția fenomenului „fusion”, debutul trupei rivalizând cu seminalele „In a Silent Way” și „Bitches Brew” ale lui Miles Davis de peste ocean. Dar deși „Rock-ul elastic” (rec. 12-21 Jan 1970, rel. March 1970) pare inspirat de acestea, Ian Carr declara că la momentul înregistrărilor încă nu le auzise, „Bitches...”, apărut în 30 martie 1970, nefiind încă nici măcar lansat în UK. A fost o chestiune de defazaj de numai circa 2 luni în avantajul scoțianului dar, retrospectiv, nu se pune problema vre-unei rivalități de genul „cine-a fost primul” din moment ce tocmai Carr avea să devină „milesolog”-ul împătimit, autor al celei mai documentate biografii a trompetistului de geniu american, alături de cea a lui Keith Jarrett. Cum zice însă și titlul albumului nr. 2, „Vom vorbi mai târziu despre asta” pentru că până la biografii Ian Carr s-a aflat în nucleul...„Nucleului” cu care-a avut un buchet consistent de albume, vreo 14 de studio și 5 „live” până la cele 3 reformări din anii 2005-2009. Anii '70 au fost desigur cei creativi de bază, cu o formulă pentru primele 3 discuri și alta aproape complet schimbată pe următoarele, cu plecări și reveniri plus numeroși și diverși invitați, de la caz la caz. O flexibilitate trădată de „elasticitatea” stilistică indicată din start, apropo de rock-ul dus spre jazz până în vecinătatea compexității și originalității grupului Soft Machine, o chestiune lesne explicabilă din moment ce câțiva muzicieni au fost pe anumite intervale comuni ambelor trupe: Karl Jenkins, John Marshall, Roy Babbington, Allan Holdsworth („cremă” căreia i s-au mai adăugat sporadic alte nume importante ca Kenny Wheeler, Ray Russell sau Norma Winstone). Mai toate sursele -arhive, cronici, enciclopedii, site-uri de profil, etc- consideră prima formulă Nucleus drept cea mai bună, cu Brian Smith (t & s-saxes, flt), Karl Jenkins (b-sax, oboe, p-no), Jeff Clyne (ac & el-bass), John Marshall (dr, perc) și Chris Spedding (ac & el gtrs)...prin urmare și primul album drept cel mai reușit. Amicului Laci Schütz din Nürtingen îi datorez bucuria contactului cu muzica acestuia ca și plăcerea împărtășirii multor altor experiențe la care stilul acesta mi-aduce aminte și face trimitere de ex. la excelenții If sau la Klaus Doldinger's Passport și al lor superb „Ataraxia” (subiect generos pentru o meritată postare viitoare, dacă tot sunt împliniți anul acesta 40 ani de la apariție!). De altfel, pentru cine nu a urmărit blogul de la început, cu același amic Laci am hotărât inițierea blogului „VicTim of Special Rock” unde-aș fi putut la fel de bine plasa această postare. Am amintit de Passport și If (în mod sigur, abordați cândva) pentru că mă încearcă azi vizavi de percepție, ușor disconfortabila senzație că muzica asta ca gen e acum în 2018 oarecum depășită („obsolete”, cum zic englezii), ceea ce înseamnă că la o astfel de abordare de o nostalgie să-i zic așa „controlată”, trebuie să lăsăm deoparte exigențele acumulărilor vârstei încercând la reascultare o proiecție, o călătorie în timp spre momentul acelui audiofil de-atunci din anii '70-'80 de când luam contact primele dăți cu un album sau altul, plus viziunea și compararea realistă cu nivelul de ansamblu al muzicii vremii în ansamblu. Astfel procedând, azi cu o aparatură audio în orice caz superioară calitativ, experiențe plăcute pot fi repetate, cu-atât mai mult dacă le mai asociem și cu conjuncturi și de ce nu, sentimental, cu amintirea persoanelor dragi cu care, împărtășind aceste muzici prohibitive, ne refugiam atunci din sordida, insipida, incolora și inodora (sau „închistata”, dacă vreți un antonim la „elastic”) lume și viață exterioară anti-culturală din perioada dictaturii socialismului proletcultist de formare a creaturii S.F. numită cu emfază „omul nou”...
* Nucleus - Elastic Rock (Vertigo, 1970)

https://www.youtube.com/watch?v=S4XpkDpYYa0

Succesele imediate de la Montreux Festival și de la Newport Festival și Village Gate din New York (acestea din urmă, rămase cam singulare în State unde discurile Nucleus n-au prea fost editate...) au confirmat succesul albumului de debut dominat ca și urmarea sa 7 luni mai târziu We'll Talk About Later de piesele lui Karl Jenkins. Mai mult sau mai puțin reușite, urmează apoi o cronologie de discuri succesive de care în 2004 se ocupa argumentând în detaliu criticul John Kelman, odată cu reeditarea catalogului discografic la BGO Records, aici:
https://www.allaboutjazz.com/ian-carr-and-nucleus-70s-british-jazz-rock-progenitors-ian-carr-by-john-kelman.php?pg=3

Succesiunea ar fi cam asta (cu majuscule, preferatele mele):

* Nucleus & Leon Thomas - Live 1970 (2016)
* Nucleus - Hemispheres -Live in Europa '70 & '71- (2006)
* Ian Carr with Nucleus - Solar Plexus (1971)
* Nucleus - We'll Talk About It Later (1971)
* Ian Carr - Belladonna (1972)
* Ian Carr's Nucleus - Roots (1973)
* Ian Carr with Nucleus - Labyrinth (1973)
* Ian Carr's Nucleus - NRK TV Molde Jazz Norway -live- (1974)
* Nucleus - Under The Sun (1974)
* Nucleus - BBC Jazz Club 1974 -live- (1974)
* Nucleus - Alleycat (1975)
* Nucleus - Snakehips Etcetera (1975)
* Ian Carr's Nucleus - In Flagranti Delicto -live in Germany- (1977)
* Ian Carr's Nucleus - Out of the Long Dark (1979)
* Nucleus - The Pretty Redhead (1971 & 1982) (2003)
* Ian Carr's Nucleus - Awakening & Live at the Theaterhaus -2 LP=1 CD- (1980 & 1985)
* Ian Carr & Nucleus - Three of a Kind (2015)

 - Nucleus - We'll Talk About It Later (1971)
https://www.youtube.com/watch?v=wY-oUTKaV4k

- Ian Carr with Nucleus - Solar Plexus (1971):
https://www.youtube.com/watch?v=aZJna7o1hDE

 - Ian Carr's Nucleus - Roots (1973):
https://www.youtube.com/watch?v=gHwuo1eGouw


Un portret al regretatului Ian Carr n-ar trebui să omită cariera sa de profesor de istoria jazzului, cărțile scrise, distincțiile primite mai ales în anii '80 și nici contribuțiile în mai multe grupuri anterioare lui Nucleus sau chiar concomitent, United Rock + Jazz Ensemble (1974–2002) al pianistului Wolfgang Dauner fiind un nume care merită iarăși o abordare separată.

(a se vedea pe https://victimofspecialrock.blogspot.com/:
„10) Nucleus: "Elastic Rock" (Vertigo, 1970) = Fuziune la Kilometrul 0”)