Jen & Fay

Destul de târziu le fac loc "la pachet" pe acest blog acestor două vocaliste care m'au impresionat în ultimii ani, indiferent unde și cu cine cântau:
* Jen Shyu (piano, voice, dance, etc) a fost descoperită de mine în formula Steve Coleman & Five Elements pe albumele "Lucidarium", "Weaving Symbolics" (Label Bleu, 2005 & 2006) și "The Mancy Of Sound" (Pi Recordings, 2011) luând locul lăsat liber la microfonul pentru voce de Cassandra Wilson...Și m'a convins apoi definitiv odată cu albumele solo sau colaborările pe care vi le recomand:
Jen Shyu: "Inner Chapters" (Chiuyen Music, 2010)...solo project
Jen Shyu: "Jade Tongue" (self produced, 2009)...Jade Tongue (“The Chinese-Cuban Connection”) devenind ulterior numele grupului ei propriu.
Jen Shyu & Mark Dresser: "Synastry" (Pi Recordings, 2011)
Positive Catastrophe: "Garabatos Volume One" (Cuneiform, 2009)
Născută în Peori/Illinois și vorbitoare de mandarină (familia ei provenind din Taiwan și Timorul de Est), portugheză, spaniolă și engleză, Jen a asimilat tradiții diverse pe care le inserează în muzica ei. Cum a fost influențată de Meredith Monk, despre jongleriile sale cu silabele, instrumentele tradiționale sau de jucărie, ceea ce face permanent pentru a împinge limitele repertoriului, sound-ului și concepției muzicale în arealul noului jazz și muzicii creative în permanentul proces de devenire a unui muzician "complet", aflăm dintrun extins interviu "Jen Shyu and Theo Bleckmann: Breaking the Song Barrier" aparut pe site-ul "allaboutjazz.com", aici: http://www.allaboutjazz.com/php/article.php?id=39594&pg=3

...în care Shyu spune în concluzie că "doar mintea umană limitează o persoană, nu și instrumentul."
Despre mai toate ale sale "capitole interioare" ("Inner Chapters") e vorba și în acest articol:
"http://www.loftkoeln.de/index.php?id=30&L=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=500"
...cu câteva link-uri spre alte apariții, printre care și extrase din proiectul multimedia "Cry of the Nomad", vizionabile și aici:



Alte informații și conexiuni, inclusiv în formulele Amniotic și New Bump cu bateristul Bobby Previte, aici:
"http://unartignyc.com/2010/01/18/jen/"

* Fay Victor are originile în Trinidad Tobago și este tot mai mult în atenția specialiștilor după apariția și prestația ca invitată pe albumul "Kaiso Stories" (Silkheart, 2011) al cuartetului Other Dimensions in Music (Roy Campbell, Daniel Carter, William Parker & Rashid Bakr). O foarte reușiă fuziune de calypso și free-jazz.
Mai peste tot în media Fay este considerată o Betty Carter modernă și avangardistă, mai ales de la albumul "Cartwheels Through The Cosmos" (Greene Avenue Music, 2007), alte vocaliste inspiratoare fiind Abbey Lincoln, Jeanne Lee și Sheila Jordan.
 "Cu vocea ei puternică și cu un adecvat simț al aventurii...Fay e ca o Betty Carter în viață și descinsă din actuala scenă Downtown din New York." (Peter Margasak/ Chicago Reader)
"E bucuria încarnată...se joacă cum vrea cu cuvintele ca întro piesă de teatru, cu reflexe în muzica ei de la Nina Simone la Frank Zappa și de la Bill Dixon la Jimi Hendrix".(Richard Kamins/ Step Tempest)
Am avut ocazia s'o vad "live" la Oradea în 2011 la un eveniment organizat de "muzicadevest.ro":
Ab Baars Trio + Fay Victor & Vincent Chancey, ca etapă în turneul de aniversare a 20 de ani de existență a grupului olandez. Și pot să spun și eu acum după ce i'am mai ascultat câteva albume că mai jonglează si cu stilurile blues, gospel, alt-rock, soul și jazz...



Fay -inventiva vocalistă, compozitoarea și educatoarea- este acum în actualitate cu noul album Fay Victor Ensemble ("ensemble" fiind de fapt un "avant-chamber jazz trio" de muzicieni "egali"): "Absinthe & Vermouth" (Greene Avenue Music, 2013)...cotat cu 4 stele de criticul Fred Brouchard de la Downbeat Magazine, cel care "detectează mesaje criptice care apar în piese teatrale stranii cu forme clar-obscure ce evocă poveștile supraviețuirii exuberante ale unui individ aflat în distrofie...aceste scenarii candide ale reginei "free-song"-ului dramatic și observațiile texturate au nevoie de ceva timp ca să "crească" în urechea ascultătorului, dar răbdarea și deschiderea vor fi generos răsplătite."
Multe recenzii ale acestui album lansat în noiembrie 2013 se găsesc aici pe site-ul personal: "http://www.fayvictor.com/discography/"
...între care mi a plăcut și aceasta a lui Robert Iannapollo/ The New York Jazz Record:
“Vocea lui Victor operează pe mai multe nivele: ea poate fi dulce și seducătoare, aspră și abrazivă, la un moment dat operând întrun spectru calm și liniștit înainte de a erupe imediat sus în stratosferă. Când improvizează, sare frecvent peste octave întro manieră nediferită de Eric Dolphy, alternând cântatul cu recitarea versurilor cu o mare teatralitate a prezentării. Versurile sale sunt alternativ ambigue, abile, profunde și dulce-acrișoare, uneori chiar în același cântec. Frecvent ele sunt vignete despre viața sa...Cufundați'vă în vraja muzicii ei și cele 72 minute ale albumului vor trece pe nesimțite“.
Iat'o și aici în "misiune":



Alte 2 recomandări, alături de cele 3 deja amintite:
Fay Victor - Lazy Old Sun: LIVE/ Life in the Lowlands (Greene Avenue Music, 2004)
Fay Victor Ensemble - The FreeSong Suite (Greene Avenue Music, 2009)

David Sylvian: "Mă mai cunoști acum?"

Cum mai afirmam și altădată, acest blog are ca țel principal actualitatea, activitatea la prezent a unora dintre cei mai inovativi și originali muzicieni și trupe care fuzionează sau transced genuri, încadrări și stiluri...Dar blogul rămâne în același timp tributar unor artiști pentru mine personal esențiali, acei "all-time favourites"...și e nevoie uneori doar de un mic declic ca aceste nume influente să iasă la suprafață. Așa s-a întâmplat azi în cazul lui David Sylvian, fostul frontman vocalist al grupului britanic Japan înființat în urmă cu exact 40 ani, cu o muzică stilistic descrisă și inscriptibilă în următorii termeni numeroși, conform Wikipedia: "art-rock/new-wave/post-punk/synth-pop  & romantic style"...Care aveau să se dovedească insuficienți de prin 1982 când începe cariera sa solo și colaborările.

...Este unul dintre acei artiști multimedia atât de majori și personali, încât n'are nevoie de vreun nou "event", fie el LP/CD, "soundscape", "happening" sau "installation"...A fost suficientă o singură piesă de 4 min. și 23 sec. lansată în 2013 pe care'am descoperit'o ieri...ca să'i fac imediat loc lui David întrun modest portret aici ...și e foarte probabil ca până la final să mai adaug și vreo impresie "la cald" din colaborarea cu muzicianul și artistul vizual german Stephan Mathieu...& David Sylvian: "Wandermüde" (Samadhisound, 2013), apărut sub eticheta casei sale proprii înființată după despărțirea de Virgin prin 1998. Moment din care vorbim de un David -din punct de vedere artistic & creativ- și mai independent.
Cu'atât mai mult m'am bucurat ascultând această piesă, cu cât nu uitasem că turneul european "The Implausible Beauty" în compania muzicienilor scandinavi Jan Bang, Sebastian Lexer, Eivind Aarset, Hildur Gudnadottir și Gunnar Hallefusese fusese anulat în ianuarie 2012 din cauza stării sale de "sănătate precară" oarecum neașteptată...după ce anul anterior David a fost curatorul și artistul resident la Punkt Festival din Norvegia.
Piesa cu pricina este "Do You Know Me Now?" și a reprezentat contribuția sa la o "Instalație" a lui Phil Collins -atenție, e vorba de artistul vizual britanic stabilit la Bonn, nu bateristul vocalist din Genesis!- lucrare intitulată “My heart’s in my hand, and my hand is pierced, and my hand’s in the bag, and the bag is shut, and my heart is caught” (citat după Jean Genet din "Notre Dame des Fleurs/ Our Lady of the Flowers") și plasată la muzeul Ludwig din Koln. Cu participarea unor invitați din caminului "Gulliver" pentru oameni fără adăpost, autorul Collins a montat o cabină telefonică cu linie gratuită pentru convorbiri internaționale nelimitate pentru doritori, cu singura condiție a acceptării înregistrărilor acestora sub protecția anonimatului și care să servească după selectare și la alegerea artiștilor, drept punct de plecare și inspirație pentru un grup de muzicieni internaționali la rândul lor invitați de autor...Piesele noi și originale rezultate urmau să fie în premieră difuzate în expoziție la muzeu și în spațiile publice ale Gării Centrale din Köln...iar apoi expoziția să "plece" în turneu german și european.
"Do You Know Me Now?" a lui Sylvian a rezultat în aceste circumstanțe, formatul pe care a apărut fiind vinil single iar fața B ocupată de versiunea remasterizată a cântecului său având tot un titlu-întrebare “Where’s Your Gravity?” și apărut inițial pe compilația "A Victim of Stars", 1982-2012 (2 CD-Set, EMI, 2012). Devenise demult tipic pentru David: compilațiile, remixurile, retrospectivele albumelor solo, colaborarile și contribuțiile pentru alți artiști au oferit mereu câte ceva inedit și neașteptat...chiar dacă nu toate piesele erau noi, a existat întotdeauna material special finalizat pentru fiecare proiect. Așa a știut să se respecte un artist perfecționist și neliniștit care dincolo de trendurile din "mainstream" a urmărit întotdeauna să construiască, uneori chiar..demolând, un paradox explicat odată cu ceea ce eu le consider a fi capodoperele sale creative, albumele-pereche "Secrets of the Beehive" (1987) și "Dead Bees on a Cake" (1999)....iar dacă e să mă refer tot la "vârfuri", pe același nivel plasez și piesa "Forbidden Colours" de pe coloana sonoră a filmului "Furyo/ Merry Christmas, Mr. Lawrence" (cu David Bowie!), soundtrack compus de japonezul Ryuichi Sakamoto (1983).

În 2010 David spunea: "...încă de la începutul anilor '80 am fost interesat în a demola formele familiare ale cântecului pop(ular), reținând structura dar mutând pilonii suportului. Opera mea continuă mereu de atunci să se întoarcă la aceeași dilemă: cât de mult din cadru poți să muți rămânând în același timp capabil să identifici ceea ce reprezintă, după toate astea, o formă familară?"
Fuziunea eclectică, alchimia de posibilități ale stilurilor multiple (exact ca titlul de album "Alchemy: An Index of Possibilities"!) detectabile în muzica sa, acum etichetată "new-wave/romantic style, art-rock, soul, jazz, electronica, Eastern-inflected spiritual chants, atmospheric & ambient instrumentals, free-improv, modern classical & avant-garde"...n'ar fi fost însă parcă îndeajuns dacă peste toate nu s'ar "așterne" vocea sa gravă, profundă și șamanică, timbrată inconfundabil...și care a ridicat parcă melancolia pe un nivel superior al conștiinței, melodiile rezonând și la stări și sentimente personale opozite care l'au marcat: mariajul cu Ingrid Chavez în 1992 -și antagonic apoi, divorțul după 12 ani- apariția în anii '90 a celor 2 fiice vegetariene Ameera-Daya și Isobel, tensiunile cu alți membrii ex-Japan și mai ales legătura de la distanță cu fratele său tot din Japan, bateristul Steve Jansen (David stabilit în State, fratele rămas în UK)...
Pline de miez, dar întrun registru mult mai experimental-avangardist -și prin urmare mai puțin axat pe filonul melodic și emotional- sunt albumele "Blemish" (2003) și "Manafon" (2009), chiar dacă ultimul se inspiră din lirica poetului galez R. S. Thomas. Sunt lucrări complexe în care improvizația liberă are un  rol important, "coechipierii" autorului venind din astfel de scene: britanici (de ex. saxofonistul Evan Parker și membrii din grupul veteran AMM,  Keith Rowe și John Tilbury) japonezi (Otomo Yoshihide), austrieci (Christian Fennesz), ori deja regretatul chitarist și mentor Derek Bailey.
Nu mai puțin interesante sunt colaborările numeroase a lui David cu maeștrii Krautrock germani, mai ales membrii din grupul Can, vocea sa fiind reliefată și pe loc recognoscibilă în peste 50 de colaborări și contribuții...Din păcate una mult prea discretă pe recentul "Wandermüde" cu Stephan Mathieu, ceea ce eu sper să nu se întâmple în 2014 cu noul proiect în trio The Kilowatt Hour – Mathieu, Sylvian, Fennesz,  anunțat pe site-ul său "http://www.davidsylvian.com/"

"Do You Know Me Now?"

And if you think you knew me then
You don’t know me now...
"Și dacă crezi că mă cunoșteai atunci / Acum nu mă mai ști"...mi'a amintit de eminescianul "Mă cunoșteau vecinii toți/ Tu nu m'ai cunoscut...O lume'ntreagă înțelegea/ Tu nu m'ai înțeles" din "Pe lângă plopii fără soț..."

..."As the ground rose up to meet me
I kissed your mouth
You wore your boredom like enamel
But I tuned you out
And if that brought us to our knees
We laughed all the way down

I prized my daddy’s ring from my hand
And I made her a bride
We grew a flower in the desert
We grew terrified
We were one, not one and the same
Something was lost somehow

And if you think you knew me then
You don’t know me now

The planets high above you
Spun in houses of their own
You were dropped and hit the ground running
But they failed to lead you home

And if you think you knew me then
Do you know me now?

I drew a child inside a wound
Justified myself
I stole the face of joy
A perfume of worth
I atomised the boy within
Before he cut himself
You found the blood upon my clothes
And then washed it out

And if you think you knew me then
You don’t know me now

There were children, in the classroom
Who wrecked it, without a name
There were hornets in the heads of cattle
That vibrated to the sun

You cried wolf
I tracked one down
And let it in

There were lambs
Sure, there was blood
There were psalms to sing
You could just see the bone jut out
Penetrate the skin
Did it dispel beyond all doubt
The mess we’re in?

You raised your head
I stared you down
You still don’t know how

And if you think you knew me then
You don’t know me now

I was happy
Satiated
I was satisfied."

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Sylvian
http://en.wikipedia.org/wiki/Phil_Collins_(artist)

 

Carla, Matthias și noul lor "Iepure X 2"...

Dacă aș fi început acest blog plin de artiști creativi și independenți cu ea, ar fi fost ceva firesc...doar că în urmă cu un an Carla Kihlstedt nu se afla în cea mai prolific-creativă perioadă a carierei: avusese loc mariajul cu Matthias, apăruse pe lume fetița lor Tallulah, obligațiile parentale...

Descoperită de mine odată cu prima descindere la fascinantului festival "Music Unlimited" de la Wels/Austria în urmă cu 10 ani, la care am ajuns împreună cu micul grup JADD-ist, Carla continuă să mă surprindă plăcut și azi când savurez noul album "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1" (2013) și anteriorul Carla Kihlstedt & Matthias Bossi: "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II" [2011].
Și deloc întâmplător, odată cu impactul pozitiv de atunci al proiectului în trio "2 Foot Yard", între timp vioara și vocea ei s'au mai auzit simultan sau alternând în diverse formule la câteva ediții succesive la Wels (la ediția din 2007 inclusiv ca și curator). Nu pot să uit scurta conversație cu ea și cu cellista Marika Hughes la pultul de discuri din holul festivalului în 2004 întro pauză după concert. Curioase și cam surprinse de entuziasmul cu care fuseseră răsplătite, am abordat cu cele două teme despre scena muzicală americană independentă de pe coasta de vest, influențele free-rockului & noise-ului improvizatoric al maeștrilor John Zorn și Fred Frith, despre ușoarele similitudini cu Bjork, respectiv în corelarea și alternanța voce/vioară cu art-pop-ul lui Laurie Anderson (minus "electronics"-urile)...cât și despre diverse alte dorințe, implicări și proiecte duse între timp la îndeplinire. Nu prea mulți muzicieni interferau cu publicul în acel spațiu (doar cu cu bateristul/bandleader francez Guigou Chenevier mai reușeam ceva similar atunci), iar în 2 Foot Yard Carla apăruse în câteva piese și la acordeon și zither.
După aparițiile cu Tin Hat, Charming Hostess, Sleepytime Gorilla Museum, The Book of Knots, Rova: Orkestrova și (Fred Frith’s) Cosa Brava -ca să enumăr doar o parte- iat'o pe Carla împreună cu soțul ei Matthias Bossi -deja proaspeți părinți- punând în februarie 2012 bazele uneia dintre cele mai ingenioase platforme de promovare și distribuție virtuală anticipând o lume "post-label": Rabbit Rabbit Radio...Care în ciuda numelui nu este un post de radio "online" ci mai curând un magazin virtual care oferă câte o piesă nouă la începutul fiecărei luni abonaților (2-5 $/lună), alături de videoclipuri, slide show-uri, galerie foto, eseuri despre subiecte variate, liste cu clipurile altor muzicieni pe care cuplul îi admiră, infos despre restaurantele pe care le descoperă în turnee, etc...de fapt un website care va împlini în curând 3 ani în detaliu descris în articolul "A Pay-What-You-Can Music Model", aici:
"http://www.nytimes.com/2013/08/22/arts/music/a-pay-what-you-can-music-model.html?ref=arts&_r=1&"
Baza de fani a crescut încet dar sigur de atunci, încât și alți muzicieni/trupe (de ex. Cheer-Accident) vor să preia ideea aceasta prin care se pot suplimenta veniturile din concerte și atenua descreșterea vânzărilor de CDuri.

 

Rezervați'vă timp și pentru alte videoclipuri pe care le găsiți pe coloana din dreapta.
Iar dacă formulele amintite nu vă sunt prea cunoscute, poate veți deveni mai curioși după ce veți afla că aceeași Carla a mai colaborat și cu Tom Waits, Mike Patton, Madeleine Peyroux, Tracy Chapman, St. Vincent (Annie Clark), Carla (!) Bozulich sau The Tiger Lillies....iar ocazionalul inginer de sunet/producător/basist și chitarist Jon Evans, cu Tori Amos și Linda Perry. N'am să descriu muzica celor 2 albume -intimistă și dramatică deopotrivă- pentru că au făcut'o cu acuratețe alții, dar mi'a plăcut un termen scurt și cuprinzător dintro cronică: "risk-taking pop".
Piesele mele favorite sunt cele din finalul lui "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II", respectiv: 10. "Echo of the Future" și 11. "Tick Tock"...iar de pe "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1": 05. "In the Dead of Night" și 09. "Home Again"
Recomandări minimale:
Carla Kihlstedt & Matthias Bossi:
2008 – Ravish (And Other Tales for the Stage) with Dan Rathbun (Twelve Cups)
2011 – Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II (self-released)
2012 – Niagara Falling: Tales for the Stage, III (self-released)
Rabbit Rabbit:
2013 – Rabbit Rabbit Radio – Vol. 1 (self-released)

P.S. Iepurele e animăluțul preferat al micuței Tallulah....

Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral

"Am vrut să explorez două teritorii în același timp" / Goran Kajfeš

Mi'am propus vreo 4-5 subiecte pentru blog în perioada asta dar indecis am tot amânat desfășurările...și iată'ne ajunși la Crăciun. La majoritatea subiectelor de pe acest blog, un singur album care'ți place, dacă nu vrei să rămâi superficial n'ai cum să'l izolezi fără să'l "legi" de întregul context (cariera anterioară măcar în parte a muzicianului/trupei, eventualul său concept mai larg, albumul cel mai bine cotat de până atunci, cel anterior și/sau vreun alt material prezentând similitudini, etc). Cu acest algoritm oarecum prestabilit m'am decis greu spre un trompetist considerat azi în prima linie a noului jazz suedez. Fiul pianistului croat Davon, Goran (cornet, trumpets, EWI instruments, percussion) s'a născut la Stockholm în 1970 și a fost de la înființare component al cvintetului Oddjob, un subiect care trebuie tratat separat (noul album "Jazoo" cu jazz pentru copii, lansat pe 28 octombrie ar fi putut fi chiar ocazia nimerită de moment, Oddjob fiind acum la al 6-lea album începând cu debutul din 2002).
În rest, câteva colaborări atrag imediat atenția: cu formula de funk-soul The Solution și muzica în spiritul lui James Brown, o alta cu grupul "ska" Club Killers pe albumul "Two Nights with Club Killers" (2005)...sau cu Magnus Carlson & The Moon Ray Quintet, pentru al cărui "cool" jazz Goran a fost nu doar trompetist ci și producător al celor 2 albume.
În arealul jazz versatilul Goran intrase deja propriu-zis cu cele 2 albume solo "Home" (2000) și "Headspin" (2004), primul doar nominalizat, cel de'al 2-lea chiar câștigător al Grammy-ului suedez "Best Jazz album of 2004". Stilul, un Nu-Jazz "trendy" antrenant și versatil, pigmentat cu diverse alte elemente care prefigurau ce avea să urmeze.
De aici a pornit ascensiunea sa: apariții "live" sau pe albume alături de -printre alții- Nils Petter Molvær și Bugge Wesseltoft, Eagle-Eye Cherry, Stina Nordenstam, Robyn, Lester Bowie, Jimmy Cobb, Lisa Ekdahl, Janet Jackson, Sting, The Soundtrack Of Our Lives.
Compune muzică pentru film, teatru, dans, carte și televiziune și își asumă ingratul dar onorantul rol al regretatului Don Cherry întrun proiect aflat încă în lucru cu copii acestuia, Neneh si Eagle-Eye.
Merită pus deoparte și albumul cu octetul de improvizație liberă Angles 8: "By Way Of Deception" de la Clean Feed (2012), iar trecerea fină de la albumele solo la cele cu Arkestra era realizată ca și component în  formula Nacka Forum: un grup cu 3 albume, ultimele 2 pendulând între post-bop și free: "Leve Nacka Forum" (2005) și "Fee Fi Fo Rum" (2012), ambele apărând sub eticheta Moserobie Music Production.
Cu acest "backround/ puzzle" aproape complet am abordat cele mai complexe albume avându'l ca personaj central pe Goran Kajfeš: "X/Y" -2 X CD- (Headspin Recordings, 2010) și Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra: "The Reason Why, Vol.1" (Headspin Recordings, 2013), ambele apărute la casa de discuri co-fondată chiar de Goran și care'i aduc încă un "Nordic Music Prize".
Logosul label-ului: "Music that excites us" (!).
Gândul, plecând de la numele trupei ne poartă automat la "cosmicul" clasic Sun Ra și al său bigband Arkestra ...dar, deși similitudini de stil există nu e vorba desigur de un tribute-band aici la suedezi ci, pe "The Reason Why..." de reimaginarea unor piese alese de Goran din colecția personală de favorite și de un tratament personal aplicat întrun melanj de "Turkish psych, Brazilian soul, German psychedelic electronica & progressive jazz/rock", piesele în original fiind semnate de compozitorul turc Edip Akbayram, vocalistul brazilian Arthur Verocai, grupul german psychedelic/electronic Cluster, de progressive jazz/rockerii britanici Soft Machine, de organistul suedez Bo Hansson, de australienii Tame Impala și de folk-istul nigerian Celestine Ukwu. Accesibilitatea și "appeal"-ul acestor versiuni invită nu doar la reascultări ci mai trezește și curiozitatea căutării originalelor -dacă nu le aveam deja- cu șansa descoperirii și a altor piese interesante ale respectivilor.
A fost mai întâi "X/Y" excelent recenzat și cotat (vezi link-ul mai jos), al cărei extensie o întâlnim pe "Vol. 1" în 2013 -acesta practic, un fel de..."Z" (!). Un mix de World, Soul și Spiritual Jazz întro muzică de celebrare pe un dublu set cu jumătăți diferite: extrovertitul "X" plin de energie și cu influențe "world" de pe mai multe continente, în timp ce "Y" (practic suita "Perfect Temperature for Leaving Home, part. 1-9") este un album în duo Goran Kajfeš/ David Osterberg, inspirat de Brian Eno și Bill Laswell..."Ensemble" definind de data asta doar vastul arsenal de instrumente ale voiajului minimalist și introspectiv.
Dar cele 2 părți complementare și/sau în opoziție au fost concepute ca jumătăți ale aceluiași întreg, Yin și Yang...Iar The Subtropic Arkestra apare în formulă extinsă cu numeroși invitați doar pe "X", anticipând desfășurarea de forțe de 10 membrii -între care 4 suflători și 2 organiști- care avea să se întâmple pe "The Reason..." Printre ei și Andreas Werllin, baterist în Tonbruket-ul basistului Dan Berglund ex-E.S.T.
La noul album "The Reason..." mi'a plăcut și am găsit inspirată asocierea cu brazilienii Rob Mazurek’s São Paulo Underground -"another unique act" (conform publicației Bird is the Worm, U.S.)- la care originalitatea trupei și amplitudinea carierei trompetistului Mazurek ar putea duce la revenirea acestora ca subiect aici pe blog, poate odată cu abordarea trendului "(neo) tropicalia".
Componența Subtropic Arkestra 2013:
Goran Kajfeš (trumpet), Johan Berthling (bass), Per Ruskträsk Johansson (saxophones, flute), Jonas Kullhammar (saxophones, flute), Jesper Nordenström (organ, cembalo), Andreas Söderström (electric guitar), Andreas Werliin (drums, percussion), Lars Skoglund (drums, percussion), Mats Äleklint (trombone), Robert Östlund (Moog, electric guitar).
Multe cronici elogioase la "X/Y", vreo 25, puteți citi aici:
"http://headspinrecordings.com/releases/releasedetails.php?ID=40"

Covers-uri la Nacka Forum ”Fee Fi Fo Rum” (Moserobie Music Production, 2012) și
Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra (Sweden) ”The Reason Why, Vol.1” (Headspin Recordings, 2013)

"If you like this (Kaiser)...listen that (Sharrock, Chadbourne, Mazzacane Connors)"

Ghid util pentru cum să'ți expandezi colecția/cultura muzicală -în general- și celor pentru care numele Henry Kaiser înseamnă ceva -în particular-...poate după ce ați citit aici pe blog "Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia...":
Am "parcurs" albumul-compilație Henry Kaiser: "Lemon Fish Tweezer: A Collection of Henry Kaiser Solo Guitar Improvisations 1973-1991" (Cuneiform, 1992), ales din consistenta sa discografie pe baza cotației aproape maxime de pe "AllMusic Rating" a criticului Rick Anderson și a fracțiunii de circa 75% de material "previously unreleased". Am dat de un alt regal chitaristic ("Album moods: cerebral, visceral, complex" scrie pe pagina AllMusic) garnisit cu tot ceea ce poate da savoare și imprevizibil unei audiții de circa 75 minute...Am deschis "in-between" și pagina "Similar Albums" cu peste 40 titluri, recunoscând majoritatea...dar am focalizat 2 poziții cu chitariști ale căror albume nu le știam, dintre cele mai bine cotate, atât de critici cât și de "users": Sonny Sharrock: "Ask the Ages (1991) și Eugene Chadbourne: "End to Slavery" (1997). Alte 2 mostre de interpretare intensă, ingeniozitate și umor "zappa-esque" (marele Frank apărând cu câteva titluri printre respectivele similare).
Primul, cel cu cu regretatul Sonny Sharrock, este cel mai provocator jazz înregistrat ca lider, dar din nefericire și ultimul album înainte de dispariția sa neașteptată din 1994 la doar 54 ani...cu o formulă stelară, cu Pharoah Sanders (s & t-saxes), Charnett Moffett (b), Elvin Jones (dr)...și cu rădăcini în jazzul modal post-bop al lui John Coltrane.
Iar cel semnat de Eugene Chadbourne este la rândul său o paletă inventivă de titluri explicate în detaliu în booklet și inspirate de maestrul free-jazzului Albert Ayler și de același Coltrane...a cărui versiune la "Naima" se distinge printro interpretare profund emoțională relevând și excelenta sa tehnică și dexteritare interpretativă. Criticul Tom Jurek, remarcând și umorul degajat din texte și folosirea efectelor și trucurilor (ex. în piesa "Oil of Hate" cu fler de blues și folk hispanic), ni'l recomandă aici și pe chit. Loren Mazzacane Connors din aceeași categorie de chitariști cu lecțiile predate de regretatul Derek Bailey bine făcute și care reprezintă "nu doar genii tehnice la instrument ci și adevărate pericole pentru snobismul cultural, cu fiecare nou pasaj."
O "alchimie modernă" de interpretare cu umor a unei piese country a lui Eugene Chadbourne întro formulă de trio, plus un inset dintrun concert Sonny Sharrock la Praga din 1990, aici:

Bilanț cuneiformic, 2013

Cele 17 albume -de la São Paulo Underground la Guapo- apar alese și exemplificate în link-ul de mai jos. Pentru aprofundări, recomand încă un set tot de la Cuneiform Records, cu excepția câtorva albume ale trompetistului Rob Mazurek, solo sau în formule variabile, apărute și sub alte etichete.

https://soundcloud.com/cuneiformrecords/sets/cuneiform-year-in-review-2013

São Paulo Underground (Brazil) - Beija Flors Velho E Sujo (Cuneiform, 2013)

Curtis Hasselbring (tuba) - Number Stations (Cuneiform, 2013)

Robert Wyatt - '68 (Cuneiform, rec 1968, rel 2013)

Chrome Hoof - Chrome Black Gold (Cuneiform, 2013)

Dylan Ryan Sand - Sky Bleached (Cuneiform, 2013)

Pixel (Norway) - We Are All Small Pixels (Cuneiform, 2013)

Blue Cranes - Swim (Cuneiform, 2013)

Mats & Morgan (Sweden) - Radio Da Da / The Teenage Tape (Cuneiform, rec 1992, rel 1998)

Miriodor (Canada) - Cobra Fakir (Cuneiform, 2013)

The Claudia Quintet - September (Cuneiform, 2013)

The Kandinsky Effect - Synesthesia (Cuneiform, 2013)

Tatvamasi (Poland) - Parts of the Entirety [Cuneiform, 2013]

Zevious - Passing Through the Wall (Cuneiform, 2013)

Richard Pinhas - Desolation Row (Cuneiform, 2013)

S.O.S. (John Surman trio) - Looking for the Next One -2CD- (1974 & 1975...Cuneiform, 2013)

Rob Mazurek Octet - Skull Sessions (Cuneiform, 2013)

Guapo - History Of The Visitation {LP/CD + DVD live}(Cuneiform, 2013)

* SÃO PAULO UNDERGROUND (featuring ROB MAZUREK) - TRÊS CABEÇAS LOUCURAS (Three Crazy Heads) [Cuneiform, 2011]

* Pixel - Reminder (Cuneiform, 2012)

* The Claudia Quintet + 1 featuring Kurt Elling and Theo Bleckmann: What Is the Beautiful? (Cuneiform, 2011) 

* Zevious - After the Air Raid (Cuneiform, 2009)

* Rob Mazurek - Calma Gente (Submarine Records, 2010)

* Rob Mazurek Pulsar Quartet - Stellar Pulsations (Delmark, 2012)

* Starlicker (Rob Mazurek, Jason Adasiewicz, John Herndon) - Double Demon (Delmark, 2011)

* Guapo & Cerberus Shoal - The Ducks and Drakes of Guapo and Cerberus Shoal (North East Indie, 2003)

...și albume cu Rob Mazurek în formulele Chicago Underground Duo/Trio/Orchestra, Exploding Star Orchestra, etc

Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia"...

Revenirea în actualitate a unor muzicieni de valoare cu activitate sporadică -cu'atât mai mult în cazul celor cu hiatusuri mai mari- îmi dă ocazia să'i portretizez aici. Una cât se poate de meritată în cazul lui Henry Kaiser (născut pe 19 sept. 1952 în Oakland/California), cu a cărei muzică luam contact odată cu alți pionierii din primul val de noise-jazz din anii '80. Impactul era atunci similar cu cel produs de Elliott Sharp sau Bill Frisell, alți doi artizani ai corzilor din trendul atât de inovativ expus și vizual în apariții "live" în vitrina magazinului de prezentare al unei foste fabrici dezafectate, Knitting Factory din New York.
"Hope You Like Our New Direction" (Reckless Records, 1991) era albumul solo -primit pe o casetă audio de la un bun amic meloman emigrat din Reșita în Germania zona Köln - care m'a convins instant de valoarea, eclectismul și chiar de inovațiile aduse de chitarist: aranjamente și acompaniamente ingenioase, chitare cu sunet "flotant" unic și original, cu efecte fuzz, distors, delay, echo, etc...folosite moderat în piese inspirate cu o durată medie optimă de 4-5 minute, bonus-uri consistente la variantele pe CDuri, producție ireproșabilă. Când totuși piesa e mai lungă și un efect anume domină atmosfera, asta se întamplă cu un sens: pentru a sublinia un titlu, o idee, un mesaj anume, un "feeling".
Materialul pe "Hope..." de tip compilație, chiar dacă e plin de covers-uri, oferă 16 piese fără plictiseală sintetizând parcă acumulările în cei circa 12 ani de la debut...dar privind totodată și spre viitorul decadei anilor '90 care începea, doar se numeste: "Sperăm să vă placă noua noastră direcție". Între piese, o inedită și extinsă versiune improvizată de 9 minute la hitul lui David Essex "Rock On" ...sau varianta supusă aceluiași tratament a cunoscutei "California Dreamin'"...Chiar și în cazul imixtiunilor în arealul pop/mainstream, Henry Kaiser rămâne interesant...și cu'atât mai mult în piesele proprii.
Nu doar încadrările stilistice sunt anevoioase -ceea ce e valabil cam la toți cei despre care puteți citi pe acest blog- dar în cazul particular al lui Kaiser se mai adaugă și o discografie pe cât de numeroasă pe atât de stufoasă, dacă nu chiar labirintică...cu unele albume apărute în tiraje și la case de discuri mici, poate dispărute între timp...sau chiar cu materiale "unreleased" (ca dublul set cu muzica grupului Grateful Dead "Henry Kaiser Plays Dead (2009)...Pe lângă multe alte colaborări mai ales în formule de trio, are albume tribut -de ex. "Nikola Tesla High Scool"- și coloane sonore pentru filme și TV shows. Pentru "Encounters at the End of the World" al lui Werner Herzog, compus și interpretat în 2007 împreună cu David Lindley, a obținut ca producător o nominalizare la premiul Oscar și a câștigat un Grammy cu coloana sonoră la "Beautiful Dreamer", tribut adus lui Stephen Foster. Numele îi apare pe peste 250 albume, iar la una dintre casele de discuri -Metalanguage Records- Kaiser e co-fondator și actionar încă din 1977.
"Live, Love, Larf & Loaf" (Rhino Records, 1987) semnat French, Frith, Kaiser & Thompson și  "Invisible Means" (Windham Hill Records, 1990) al aceleiași formule de quartet, sunt 2 albume care'l fac cunoscut unei audiențe mai largi, fiind vorba aici, pe langa "guru"-ul free-rockului Fred Frith și de bateristul John "Drumbo" French din Magic Band a regretatului Captain Beefheart și de Richard Thompson, pilon de bază în folk-ul britanic cu sau separat de Fairport Convention.
Deloc inferior dar ceva mai puțin cunoscut este și  "Crazy Backwards Alphabet" (John French, Henry Kaiser, Michael Maksymenko, Andy West) (LP 1987, CD 1992, SST Records)...un proiect așadar tot în cuartet, dar de data asta cu Andy West -basistul de la Dixie Dregs- plus un fost hocheist de top din naționala Uniunii Sovietice (!) emigrat în Suedia după ce a suferit lovituri care l'au silit să lase crosa și să pună definitiv patinele în cui...și care s'a convertit în noua sa țară de reședintă în muzician, baterist și vocalist de rock post-Beefheart...Și în grupul său propriu, trioul suedez Kraldjursanstalten etichetat "post-punk avant-prog" dar și în acest cuartet el aduce în muzică prin cum bate la tobe și intervine vocal, atmosfera cu multă adrenalină și tensiunile din meciurile de hochei.
Revenind însă la Kaiser, ca să nu deviez prea mult: este tipul acela de muzician la care'ți rămâne permanent de descoperit încă ceva...și care dacă ne reamintește totuși de cineva mai cunoscut, atunci e vorba tot de chitariști majori, de ex. Allan Holdsworth sau David Torn. Nu'i deloc surprinzător acest nivel dacă parcurgem fie și doar parțial lista asocierilor. Cu avangardiști ca Mike Keneally, Elliott Sharp, Fred Frith, Nels Cline sau Jim O'Rourke are albume/proiecte comune (ex. Mistakes, Psychedelic Guitar Circus)...iar cu David Lindley o trilogie realizată după un sejur al celor doi în Madagascar, cu invitați muzicieni locali.
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn: "Invisible Rays" (2011) îl alătură recent întrun regal avant-prog. membrilor din Kaipa -bateristul Morgan-, respectiv King Crimson (între 1994 și 2003): Trey Gunn cu ale sale ingenioase și voluminoase Warr guitar și Chapman stick.
Acum când scriu am în fundal vâscosul tribut adus în duo cu Killick Hinds lui Nikola Tesla...album cu sound & lyrics exact pe măsura arhetipului inventatorului clasic al curentului alternativ AC care dobândise reputația de "mad scientist": cele 8 titluri diferite ale pieselor par a fi o familie de cuvinte terminate toate în "ark", iar partenerul său contribuie și el la întreaga bizarerie cu chitare unicat manufacturate de Fred Carlson , respectiv Big Red harp guitar și H'arpeggione (18 corzi).
Printre cei cu care a colaborat se numără și nume mai cunoscute, claviaturistul John Medeski și maestrul indian la tabla, Zakir Hussain.
Dacă aceste detalii care acoperă doar o mică parte din cariera sa -vârful iceberg-ului- vor fi suficiente să vă trezească curiozitatea descoperirii noului "Requia and Other Improvisations for Guitar Solo" (Tzadik, 2013), atunci tot efortul meu de rememorare, selecție și adaptare a meritat.
Noul album este un tribut exclusiv chitaristic adus câtorva muzicieni/compozitori avangardiști clasici, unii recent dispăruți, majoritatea chitariști și toți foarte importanți și decisivi pentru formarea și definirea sa artistică. Fiecare temă îi include explicit în titluri iar soundul și stilul e influențat -de la minimalism serial, improvizație liberă, "new music", rock industrial, progresiv, noise-jazz, fusion...până la blues clasic- de către respectivii, printrun set numeros electro-acustic mereu în schimbare: de la Robbie Basho la Randy California (din grupul Spirit), trecând prin etnomuzicologul Fredric Lieberman, "saturnienii" Sun Ra, Karl Heinz Stockhausen și Morton Feldman, colaboratorii chitariști ai lui Miles Davis, Pete Cosey și Sonny Sharrock, japonezii Masayuki Takayanagi & Toru Takemitsu, bluesmen-ii Blind Joe Death și Hubert Sumlin.
Singura excepție e cea a chitaristului John Fahey, poate cel mai influent predecesor și model, al cărui nume nu apare în vreun titlu, dar care se ascunde subtil atât pe coperta CDului (în poza cu grila chitarei sale preferate) cât și în titlul "The Transfiguration of Blind Joe Death", album din 1965 al lui Fahey despre un bluesman fictiv de la care autorul ar fi învățat chitara.
Ca membru al primei generatii de liber-improvizatori și figură centrală a scenei muzicale din zona Bay Area începând cu finele anilor '70, cu un stil personal înglobând Rock, Blues, World Music, Folk, Jazz, Clasic, etc, Henry Kaiser reușeste fără overdubs să rămână și pe acest album același surprinzător "American Maverick".
Pasiunile sale adiacente: scafandru cercetaș și videograf submarin, călător intercontinental și regizor de film.
Din combinația acestora a rezultat ceea ce puteți vedea și asculta mai jos...video & music: Henry Kaiser
Iată și setul de albume folosit la articol și câteva recomandări din același stil:

Henry Kaiser - Hope You Like Our New Direction (reckless, 1991)
Henry Kaiser & David Lindley - Encounters at the End of the World -O.S.T. Werner Herzog's movie- (2007)
Henry Kaiser & Killick Hinds - Nikola Tesla High School (2012)
Henry Kaiser - Henry Kaiser Plays Dead -2CD- Unreleased (2009)
Morgan Ågren, Henry Kaiser, Trey Gunn - Invisible Rays (2011)
Kraldjursanstalten (Michael Maksymenko trio/Suedia) - Nu Ar Det Allvar/Voodoo Boogie 1980-81 (1981)
Michael Maksymenko & Kropparna (Suedia) - Nu Kan Det Sagas (1985)

Glenn Jones (gtr) - My Garden State (2013)
Don Bikoff (gtr) - Celestial Explosion [LP 1968, CD 2013]
Nils Frahm - Spaces -live/studio- (Erased Tapes, 2013)
Daniel Bachman (gtr) - Jesus I'm a Sinner (2013)
...si albumele/proiectele anterioare ale lui Daniel Bachman 2011-2012



 

http://thehenrykaisercollection.blogspot.ro/