VicTim of Suzanne...

"Nu mă îmbrac în alb, albul este pentru virgine...culoarea mea e negru, pentru babe și bastarzi" (extras din piesa "I Never Wear White", aka titlul viitoarei autobiografii)

Suzanne Vega este artista care a rămas mereu asociată cu eleganța, stilarea și rafinamentul, o adevarată prezență și voce în peisajul folk-ului de cantautor cu epicentrul în scena de la Greenwich Village/New York -imortalizată în faza ei incipientă anul trecut în filmul fraților Coen "Inside Llewyn Davis"- Suzanne venind însă mai târziu, din perioada "boom"-ului feminin al acestui curent revitalizat în anii '80 și '90...Fragilitatea ingenuă de la debutul din 1985 a făcut loc maturității, încrederii și experienței, dar atractivitatea și clasa ei e aceeași și azi la 54 de ani când tocmai și'a lansat noul "Tales From the Realm of the Queen of Pentacles" (Cooking Vinyl, 2014). "Povești din Regatul Reginei în 5 colțuri" inspirat din cărțile de Tarot este un titlu potrivit mai curând unui album concept de rock progresiv, dar nu e cazul aici pe acest prim album cu material original după 7 ani: în cele 10 mini povestiri o regăsim pe aceeași Suzanne inspirată, inteligentă și profundă, alături acum de versatilul chitarist irlandez Gerry Leonard, ca producător, partener în compoziție și printre acompaniatori. Ținem bine minte albumele anterioare când artista era dependentă de aranjamente orchestrale sunând interesant și acolo unde vocea și chitara ei nu erau atât de necesare...Iar de aceste detalii se ocupă acum cu brio Leonard, în ale căror solouri se simte inspirația lui "The Edge" de la U2.
Ultimii 10 ani au supus'o pe Suzanne câtorva încercări grele: două încetări de contract cu case de discuri majore (A&M Records și Blue Note), moartea fratelui ei Tim și a doi dintre muzicienii din scena Village cu care colaborase, Jack Hardy și Frank Christian...iar recent și dispariția vechiului ei prieten, nimeni altul decât rockerul esențial care a fost Lou Reed și pe care și l'ar fi dorit invitat pe noul ei album (îl vizitase la reședința acestuia din Long Island cu 2 luni înainte de trecerea lui în neființă, dar era prea târziu: boala avansată a lui Lou n'ar mai fi permis colaborarea...). A rămas însă cu descoperirea în ultimii ani a unui alt Lou Reed decât cel pe care'l știa ca artist și care'i fusese model: un om amabil, profund și distractiv.
Cu circa 5 ani în urmă Suzanne își lansase propria casa de discuri Amanuensis la care și'a reînregistrat din propriul ei catalog piese pe 4 compilații tematice...pe ultimul din serie "Close Up, Vol. 4: Songs of Family" (2012) apărând 2 piese în premieră, "The Silver Lady" și "Brother Mine" compuse în anii  80...
Dar deși astfel s'a adăugat un plus la capitolul independență artistică, experiențele recente au determinat'o să procedeze economic concertând rar în ultimii 7 ani și acompaniată cel mai adesea doar de Gerry Leonard, cu dreptul de a'și folosi propriile piese anterior înregistrate pentru cei 2 majori, A&M și Blue Note. In 2010 îl regaseam alături de ea pe Richard Thompson, piesa o găsiți pe youtube, deasemeni tot acolo și un extras dintrun concert din 2011 alături de fata ei Ruby.
 Ultima perioadă a fost considerată propice pentru lansarea unui nou album cu piese originale: artiști ca Mumford & Sons, Laura Marling, The Lumineers, etc. au revitalizat scena folk-rock chiar dacă generațiile s'au schimbat. Cei mai tineri care n'au "prins'o" pe primele albume, au aflat de la Adele că Vega se numără printre influențele ei majore (iar "The Queen and the Soldier" unul dintre cântecele favorite)...și la fel pentru Dev Hynes (aka "Blood Orange"), iar lui Danger Mouse (aka Brian Joseph Burton) i'a placut atât de mult albumul ei "Songs in Red and Gray" (2001) încât cunoaște toate piesele în detaliu. Trupa Soul Coughing a folosit un pic schimbat numele fiicei ei Ruby Froom (născută în 1994) pentru a'și denumi albumul "Ruby Vroom". Ca să nu mai amintesc de numeroasele colaborări și apariții ca invitată în diverse concerte și proiecte enumerate defalcate ordonat pe decade 1990s, 2000s și 2010s în Wikipedia ("http://en.wikipedia.org/wiki/Suzanne_Vega"). "Nu poți să ști niciodată: muzica nu e atât de segregată cum oamenii o fac adeseori să pară" observa artista recent.
Poveștile depănate cu sensibilitatea poetică tipică celor mai bune lucrări ale ei explorează aici pe un ton uneori filozofic teme care leagă materialismul de spiritualitate, o îndepărtare de solitudinea personala și intimitatea primelor albume...Suzanne are aceeași voce dar nu vrea ca muzica ei să sune anacronic după 30 de ani, așa încat ne întâlnim ici și colo cu ingrediente și "gimmicks"-uri mai mult sau mai puțin așteptate: percuție industrială și efecte gen distors (amintind de albumul "99,9 F°"), riff-uri de banjos și chitară apăsate, coruri de voci feminine de “Oooo”-uri pe fundal....dar dacă cineva se așteaptă la vreo nouă "Luka", dezamăgire: nu apare așa ceva nici chiar între piesele uptempo. Poate și pentru că se mai încercase asta pe grațiosul album anterior "Beauty &  Crime" din 2007 prin piesa a 8-a "Unbound"...dar cu toate că melodia avea un cert potențial de hit, curios e din câte știu că ea n'a fost însoțită niciodată de vreun videoclip, indispensabil ca mijloc de promovare în era Internetului.
Tempourile up, mid & down alternează și acum frumos, nimic nu trenează, piesele -majoritatea sub 4 minute- am avut senzația că se termină parcă prea repede...
La pasajele mai agresive la chitară mai contribuie fostul sideman a lui Bob Dylan și Levon Helm, Larry Campbell...iar la bas și mai cunoscutul ex-Peter Gabriel și ex-King Crimson, Tony Levin.



"Crack in the Wall"....amintește și prin titlu și prin atmosferă de superba "Marlene on the Wall" (1985)
"Fool's Complaint"....vorbește despre umilința traită de servitoarea unui monarh...
"I Never Wear White"....dovedește încă odată preferințele ei vestimentare dintotdeauna către culorile închise. Însă e vorba și de alte sensuri la acest "alb"....

"Portrait of the Knight of Wands"...amintește prin întoarcerea la acustic de un alt cântec minunat de la debut, "The Queen And The Soldier" (1985)...doar că misiunea actualizată a soldatului devenit cavaler este acum transmiterea de noi tehnologii, întro baladă-elogiu adus se pare regretatului Steve Jobs...
"Don't Uncork What You Can't Contain"...piesă în uptempo care folosește un pasaj instrumental cu coarde cu fler arab preluat din piesa de rap (!) 50 Cent’s "Candy Shop" devenită aici un amalgam de trip-hop & folk-rock...referințele din text fiind la rapperul Macklemore (aka Ben Haggerty) și imensul său hit 2013 "Thrift Shop" despre magazinele economicoase.
"Jacob and the Angel"...Orchestrațiile ei majestoase marca Gerry Leonard se suprapun peste bătăi din palme sacadate ca la fiestele spaniole...
"Silver Bridge"...iarăși "mașina timpului" se întoarce înapoi prin anii 1985-'87...
"Song of the Stoic...surprinde o discuție incitantă tată-fiu pe tema carierei ultimului...
"...Laying On of Hands - Stoic 2"
"Horizon (There Is a Road)"...featuring the Smikov Chamber Orchestra din Cehia...este un tribut direct adus lui Vaclav Havel, cu un scurt și frumos inserat solo de trompetă.

Chiar dacă ceea ce se întâmplă nu e ceva revoluționar pentru a atrage noi fani, "Tales From The Realm Of..." este un "clasic" album Vega incitant care parcă invită pe ascultator în a pune player-ul pe "repeat". Eu asta am simțit și pe la a treia ascultare am încercat detașarea de orice preconcepție, un fel de "brainwashing" autoimpus. Efectul a fost senzația că o aud pe Suzanne cea din 1985 cu vocea ei "as gorgeous as ever", cum scria o cronică la începutul lui februarie curent.

Indiferent de feedback-ul noului album, Suzanne are agenda plină în perioada care urmează: intenționează un remix cu piese Lou Reed, se gândețte să scrie o autobiografie, să'și reviziteze show-ul de pe Broadway din 2011 "Carson McCullers Talks About Love"...și se simte pregatită pentru turneul U.S. fixat începând din luna mai....iar privind înapoi în timp ca martoră a unei perioade și parte din bussiness-ul industriei muzicale, artista se confesa: "pare nebunesc că am trecut prin toate astea, dar am și beneficiat. (una dintre amintiri fiind sticla de vin de 350$ servită cu șefi de la A&M Records). "E OK acum, sunt aici și încă fac muzică...dar acum trebuie s'o fac mai inteligent."

Am rememorat alte secvențe din trecut, noul opus invitând la revizitări sau la completarea a ceea ce poate încă nu se cunoaște dintre piesele de "puzzle", albumele ei disipate neregulat în cele aproape 3 decade de carieră, dar care întregesc discografia unui artist fascinant, original și independent.
Un "Blitzkrieg" discografic minimal:

"Suzanne Vega"...cotat de multe reviste printre primele 100 albume ale anilor '80: "self-titled debut stands as a modern singer-songwriter landmark"
"Solitude Standing"...cu "smash-hit"-urile "Luka" (despre copilul abuzat) și "Tom's Diner" (după numele unui restaurant)...mai multe piese datând anterior debutului oficial, chiar din anii 1978-'79.
"Days of Open Hand"...E favoritul meu..."ever", cu contribuția gurului minimalist Philip Glass, ca răspuns la cea a Suzannei pentru minunatul album al lui Glass (& guests) "Songs From Liquid Days, 1986...inclusiv pe excelente piese ca "Institution Green", "Man in a War" sau întro piesă de doar 2 min. si 36 sec. "50/50 (%) Chance"...descriind tensiunile și emoțiiile unei mame la aritmiile cardiace ale copilului ei întro austeră cameră de spital...Ca și pe "Solitude....", trebuie remarcată și aici contribuția componistică la câteva piese a unui membru din "touring band"-ul artistei, Anton Sanko.
"99.9F°" și "Nine Objects of Desire"...experimentând electronicele și beats-urile industriale ale ex-soțului ei Mitchell Froom.
"Songs in Red and Gray"...produs de Rupert Hine și cu câteva piese marcând divorțul din 1998 de Mitchell și rezilierea contractului cu  A&M Records (apare începând de aici și muzicianul complex Gerry Leonard, pe atunci directorul muzical al lui David Bowie)
"Beauty & Crime"...cu solid suport jazzistic supus însă aceluiași idiom folk marcă înregistrată Vega, primul (și ultimul?) sub contract cu Blue Note Records.
Toate reprezintă albume pe care Suzanne rămâne...o Vega veritabilă și pe care, ținând cont de durata lor de max. 45 minute, le putem aborda ordonate cronologic sau nu, în funcție de cât timp alocăm pentru asta, în orice combinație...Ideea e să nu prea rămână piese necunoscute, iar speranța...să nu mai treacă chiar 7 ani până la următorul material original.
In fond -trecând acum puțin și dincolo de arta pură a songului ei inconfundabil- mai este vorba și de artista "mamă a mp3-ului", așa cum anecdotic au poreclit'o pe S.V. inginerii de sunet, pornind de la testele audio pe care germanul Karlheinz Brandenburg le'a făcut alegând cu totul întâmplător piesa "Tom's Diner" pe care o tot auzea la un radio de pe holul institutului unde lucra...Nemulțumit inițial și aproape convins că "este aproape imposibil să comprimi căldura "a capella" a acestei voci", acesta avea să aducă îmbunătățiri succesive algoritmilor schemei ratei de compresie a sunetului, scopul său principal fiind păstrarea nealterată tocmai a subtilităților vocii artistei.

http://www.rollingstone.com/music/news/suzanne-vega-on-her-return-lou-reeds-puppy-and-loving-macklemore-20140116

Jen & Fay

Destul de târziu le fac loc "la pachet" pe acest blog acestor două vocaliste care m'au impresionat în ultimii ani, indiferent unde și cu cine cântau:
* Jen Shyu (piano, voice, dance, etc) a fost descoperită de mine în formula Steve Coleman & Five Elements pe albumele "Lucidarium", "Weaving Symbolics" (Label Bleu, 2005 & 2006) și "The Mancy Of Sound" (Pi Recordings, 2011) luând locul lăsat liber la microfonul pentru voce de Cassandra Wilson...Și m'a convins apoi definitiv odată cu albumele solo sau colaborările pe care vi le recomand:
Jen Shyu: "Inner Chapters" (Chiuyen Music, 2010)...solo project
Jen Shyu: "Jade Tongue" (self produced, 2009)...Jade Tongue (“The Chinese-Cuban Connection”) devenind ulterior numele grupului ei propriu.
Jen Shyu & Mark Dresser: "Synastry" (Pi Recordings, 2011)
Positive Catastrophe: "Garabatos Volume One" (Cuneiform, 2009)
Născută în Peori/Illinois și vorbitoare de mandarină (familia ei provenind din Taiwan și Timorul de Est), portugheză, spaniolă și engleză, Jen a asimilat tradiții diverse pe care le inserează în muzica ei. Cum a fost influențată de Meredith Monk, despre jongleriile sale cu silabele, instrumentele tradiționale sau de jucărie, ceea ce face permanent pentru a împinge limitele repertoriului, sound-ului și concepției muzicale în arealul noului jazz și muzicii creative în permanentul proces de devenire a unui muzician "complet", aflăm dintrun extins interviu "Jen Shyu and Theo Bleckmann: Breaking the Song Barrier" aparut pe site-ul "allaboutjazz.com", aici: http://www.allaboutjazz.com/php/article.php?id=39594&pg=3

...în care Shyu spune în concluzie că "doar mintea umană limitează o persoană, nu și instrumentul."
Despre mai toate ale sale "capitole interioare" ("Inner Chapters") e vorba și în acest articol:
"http://www.loftkoeln.de/index.php?id=30&L=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=500"
...cu câteva link-uri spre alte apariții, printre care și extrase din proiectul multimedia "Cry of the Nomad", vizionabile și aici:



Alte informații și conexiuni, inclusiv în formulele Amniotic și New Bump cu bateristul Bobby Previte, aici:
"http://unartignyc.com/2010/01/18/jen/"

* Fay Victor are originile în Trinidad Tobago și este tot mai mult în atenția specialiștilor după apariția și prestația ca invitată pe albumul "Kaiso Stories" (Silkheart, 2011) al cuartetului Other Dimensions in Music (Roy Campbell, Daniel Carter, William Parker & Rashid Bakr). O foarte reușiă fuziune de calypso și free-jazz.
Mai peste tot în media Fay este considerată o Betty Carter modernă și avangardistă, mai ales de la albumul "Cartwheels Through The Cosmos" (Greene Avenue Music, 2007), alte vocaliste inspiratoare fiind Abbey Lincoln, Jeanne Lee și Sheila Jordan.
 "Cu vocea ei puternică și cu un adecvat simț al aventurii...Fay e ca o Betty Carter în viață și descinsă din actuala scenă Downtown din New York." (Peter Margasak/ Chicago Reader)
"E bucuria încarnată...se joacă cum vrea cu cuvintele ca întro piesă de teatru, cu reflexe în muzica ei de la Nina Simone la Frank Zappa și de la Bill Dixon la Jimi Hendrix".(Richard Kamins/ Step Tempest)
Am avut ocazia s'o vad "live" la Oradea în 2011 la un eveniment organizat de "muzicadevest.ro":
Ab Baars Trio + Fay Victor & Vincent Chancey, ca etapă în turneul de aniversare a 20 de ani de existență a grupului olandez. Și pot să spun și eu acum după ce i'am mai ascultat câteva albume că mai jonglează si cu stilurile blues, gospel, alt-rock, soul și jazz...



Fay -inventiva vocalistă, compozitoarea și educatoarea- este acum în actualitate cu noul album Fay Victor Ensemble ("ensemble" fiind de fapt un "avant-chamber jazz trio" de muzicieni "egali"): "Absinthe & Vermouth" (Greene Avenue Music, 2013)...cotat cu 4 stele de criticul Fred Brouchard de la Downbeat Magazine, cel care "detectează mesaje criptice care apar în piese teatrale stranii cu forme clar-obscure ce evocă poveștile supraviețuirii exuberante ale unui individ aflat în distrofie...aceste scenarii candide ale reginei "free-song"-ului dramatic și observațiile texturate au nevoie de ceva timp ca să "crească" în urechea ascultătorului, dar răbdarea și deschiderea vor fi generos răsplătite."
Multe recenzii ale acestui album lansat în noiembrie 2013 se găsesc aici pe site-ul personal: "http://www.fayvictor.com/discography/"
...între care mi a plăcut și aceasta a lui Robert Iannapollo/ The New York Jazz Record:
“Vocea lui Victor operează pe mai multe nivele: ea poate fi dulce și seducătoare, aspră și abrazivă, la un moment dat operând întrun spectru calm și liniștit înainte de a erupe imediat sus în stratosferă. Când improvizează, sare frecvent peste octave întro manieră nediferită de Eric Dolphy, alternând cântatul cu recitarea versurilor cu o mare teatralitate a prezentării. Versurile sale sunt alternativ ambigue, abile, profunde și dulce-acrișoare, uneori chiar în același cântec. Frecvent ele sunt vignete despre viața sa...Cufundați'vă în vraja muzicii ei și cele 72 minute ale albumului vor trece pe nesimțite“.
Iat'o și aici în "misiune":



Alte 2 recomandări, alături de cele 3 deja amintite:
Fay Victor - Lazy Old Sun: LIVE/ Life in the Lowlands (Greene Avenue Music, 2004)
Fay Victor Ensemble - The FreeSong Suite (Greene Avenue Music, 2009)

David Sylvian: "Mă mai cunoști acum?"

Cum mai afirmam și altădată, acest blog are ca țel principal actualitatea, activitatea la prezent a unora dintre cei mai inovativi și originali muzicieni și trupe care fuzionează sau transced genuri, încadrări și stiluri...Dar blogul rămâne în același timp tributar unor artiști pentru mine personal esențiali, acei "all-time favourites"...și e nevoie uneori doar de un mic declic ca aceste nume influente să iasă la suprafață. Așa s-a întâmplat azi în cazul lui David Sylvian, fostul frontman vocalist al grupului britanic Japan înființat în urmă cu exact 40 ani, cu o muzică stilistic descrisă și inscriptibilă în următorii termeni numeroși, conform Wikipedia: "art-rock/new-wave/post-punk/synth-pop  & romantic style"...Care aveau să se dovedească insuficienți de prin 1982 când începe cariera sa solo și colaborările.

...Este unul dintre acei artiști multimedia atât de majori și personali, încât n'are nevoie de vreun nou "event", fie el LP/CD, "soundscape", "happening" sau "installation"...A fost suficientă o singură piesă de 4 min. și 23 sec. lansată în 2013 pe care'am descoperit'o ieri...ca să'i fac imediat loc lui David întrun modest portret aici ...și e foarte probabil ca până la final să mai adaug și vreo impresie "la cald" din colaborarea cu muzicianul și artistul vizual german Stephan Mathieu...& David Sylvian: "Wandermüde" (Samadhisound, 2013), apărut sub eticheta casei sale proprii înființată după despărțirea de Virgin prin 1998. Moment din care vorbim de un David -din punct de vedere artistic & creativ- și mai independent.
Cu'atât mai mult m'am bucurat ascultând această piesă, cu cât nu uitasem că turneul european "The Implausible Beauty" în compania muzicienilor scandinavi Jan Bang, Sebastian Lexer, Eivind Aarset, Hildur Gudnadottir și Gunnar Hallefusese fusese anulat în ianuarie 2012 din cauza stării sale de "sănătate precară" oarecum neașteptată...după ce anul anterior David a fost curatorul și artistul resident la Punkt Festival din Norvegia.
Piesa cu pricina este "Do You Know Me Now?" și a reprezentat contribuția sa la o "Instalație" a lui Phil Collins -atenție, e vorba de artistul vizual britanic stabilit la Bonn, nu bateristul vocalist din Genesis!- lucrare intitulată “My heart’s in my hand, and my hand is pierced, and my hand’s in the bag, and the bag is shut, and my heart is caught” (citat după Jean Genet din "Notre Dame des Fleurs/ Our Lady of the Flowers") și plasată la muzeul Ludwig din Koln. Cu participarea unor invitați din caminului "Gulliver" pentru oameni fără adăpost, autorul Collins a montat o cabină telefonică cu linie gratuită pentru convorbiri internaționale nelimitate pentru doritori, cu singura condiție a acceptării înregistrărilor acestora sub protecția anonimatului și care să servească după selectare și la alegerea artiștilor, drept punct de plecare și inspirație pentru un grup de muzicieni internaționali la rândul lor invitați de autor...Piesele noi și originale rezultate urmau să fie în premieră difuzate în expoziție la muzeu și în spațiile publice ale Gării Centrale din Köln...iar apoi expoziția să "plece" în turneu german și european.
"Do You Know Me Now?" a lui Sylvian a rezultat în aceste circumstanțe, formatul pe care a apărut fiind vinil single iar fața B ocupată de versiunea remasterizată a cântecului său având tot un titlu-întrebare “Where’s Your Gravity?” și apărut inițial pe compilația "A Victim of Stars", 1982-2012 (2 CD-Set, EMI, 2012). Devenise demult tipic pentru David: compilațiile, remixurile, retrospectivele albumelor solo, colaborarile și contribuțiile pentru alți artiști au oferit mereu câte ceva inedit și neașteptat...chiar dacă nu toate piesele erau noi, a existat întotdeauna material special finalizat pentru fiecare proiect. Așa a știut să se respecte un artist perfecționist și neliniștit care dincolo de trendurile din "mainstream" a urmărit întotdeauna să construiască, uneori chiar..demolând, un paradox explicat odată cu ceea ce eu le consider a fi capodoperele sale creative, albumele-pereche "Secrets of the Beehive" (1987) și "Dead Bees on a Cake" (1999)....iar dacă e să mă refer tot la "vârfuri", pe același nivel plasez și piesa "Forbidden Colours" de pe coloana sonoră a filmului "Furyo/ Merry Christmas, Mr. Lawrence" (cu David Bowie!), soundtrack compus de japonezul Ryuichi Sakamoto (1983).

În 2010 David spunea: "...încă de la începutul anilor '80 am fost interesat în a demola formele familiare ale cântecului pop(ular), reținând structura dar mutând pilonii suportului. Opera mea continuă mereu de atunci să se întoarcă la aceeași dilemă: cât de mult din cadru poți să muți rămânând în același timp capabil să identifici ceea ce reprezintă, după toate astea, o formă familară?"
Fuziunea eclectică, alchimia de posibilități ale stilurilor multiple (exact ca titlul de album "Alchemy: An Index of Possibilities"!) detectabile în muzica sa, acum etichetată "new-wave/romantic style, art-rock, soul, jazz, electronica, Eastern-inflected spiritual chants, atmospheric & ambient instrumentals, free-improv, modern classical & avant-garde"...n'ar fi fost însă parcă îndeajuns dacă peste toate nu s'ar "așterne" vocea sa gravă, profundă și șamanică, timbrată inconfundabil...și care a ridicat parcă melancolia pe un nivel superior al conștiinței, melodiile rezonând și la stări și sentimente personale opozite care l'au marcat: mariajul cu Ingrid Chavez în 1992 -și antagonic apoi, divorțul după 12 ani- apariția în anii '90 a celor 2 fiice vegetariene Ameera-Daya și Isobel, tensiunile cu alți membrii ex-Japan și mai ales legătura de la distanță cu fratele său tot din Japan, bateristul Steve Jansen (David stabilit în State, fratele rămas în UK)...
Pline de miez, dar întrun registru mult mai experimental-avangardist -și prin urmare mai puțin axat pe filonul melodic și emotional- sunt albumele "Blemish" (2003) și "Manafon" (2009), chiar dacă ultimul se inspiră din lirica poetului galez R. S. Thomas. Sunt lucrări complexe în care improvizația liberă are un  rol important, "coechipierii" autorului venind din astfel de scene: britanici (de ex. saxofonistul Evan Parker și membrii din grupul veteran AMM,  Keith Rowe și John Tilbury) japonezi (Otomo Yoshihide), austrieci (Christian Fennesz), ori deja regretatul chitarist și mentor Derek Bailey.
Nu mai puțin interesante sunt colaborările numeroase a lui David cu maeștrii Krautrock germani, mai ales membrii din grupul Can, vocea sa fiind reliefată și pe loc recognoscibilă în peste 50 de colaborări și contribuții...Din păcate una mult prea discretă pe recentul "Wandermüde" cu Stephan Mathieu, ceea ce eu sper să nu se întâmple în 2014 cu noul proiect în trio The Kilowatt Hour – Mathieu, Sylvian, Fennesz,  anunțat pe site-ul său "http://www.davidsylvian.com/"

"Do You Know Me Now?"

And if you think you knew me then
You don’t know me now...
"Și dacă crezi că mă cunoșteai atunci / Acum nu mă mai ști"...mi'a amintit de eminescianul "Mă cunoșteau vecinii toți/ Tu nu m'ai cunoscut...O lume'ntreagă înțelegea/ Tu nu m'ai înțeles" din "Pe lângă plopii fără soț..."

..."As the ground rose up to meet me
I kissed your mouth
You wore your boredom like enamel
But I tuned you out
And if that brought us to our knees
We laughed all the way down

I prized my daddy’s ring from my hand
And I made her a bride
We grew a flower in the desert
We grew terrified
We were one, not one and the same
Something was lost somehow

And if you think you knew me then
You don’t know me now

The planets high above you
Spun in houses of their own
You were dropped and hit the ground running
But they failed to lead you home

And if you think you knew me then
Do you know me now?

I drew a child inside a wound
Justified myself
I stole the face of joy
A perfume of worth
I atomised the boy within
Before he cut himself
You found the blood upon my clothes
And then washed it out

And if you think you knew me then
You don’t know me now

There were children, in the classroom
Who wrecked it, without a name
There were hornets in the heads of cattle
That vibrated to the sun

You cried wolf
I tracked one down
And let it in

There were lambs
Sure, there was blood
There were psalms to sing
You could just see the bone jut out
Penetrate the skin
Did it dispel beyond all doubt
The mess we’re in?

You raised your head
I stared you down
You still don’t know how

And if you think you knew me then
You don’t know me now

I was happy
Satiated
I was satisfied."

http://en.wikipedia.org/wiki/David_Sylvian
http://en.wikipedia.org/wiki/Phil_Collins_(artist)

 

Carla, Matthias și noul lor "Iepure X 2"...

Dacă aș fi început acest blog plin de artiști creativi și independenți cu ea, ar fi fost ceva firesc...doar că în urmă cu un an Carla Kihlstedt nu se afla în cea mai prolific-creativă perioadă a carierei: avusese loc mariajul cu Matthias, apăruse pe lume fetița lor Tallulah, obligațiile parentale...

Descoperită de mine odată cu prima descindere la fascinantului festival "Music Unlimited" de la Wels/Austria în urmă cu 10 ani, la care am ajuns împreună cu micul grup JADD-ist, Carla continuă să mă surprindă plăcut și azi când savurez noul album "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1" (2013) și anteriorul Carla Kihlstedt & Matthias Bossi: "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II" [2011].
Și deloc întâmplător, odată cu impactul pozitiv de atunci al proiectului în trio "2 Foot Yard", între timp vioara și vocea ei s'au mai auzit simultan sau alternând în diverse formule la câteva ediții succesive la Wels (la ediția din 2007 inclusiv ca și curator). Nu pot să uit scurta conversație cu ea și cu cellista Marika Hughes la pultul de discuri din holul festivalului în 2004 întro pauză după concert. Curioase și cam surprinse de entuziasmul cu care fuseseră răsplătite, am abordat cu cele două teme despre scena muzicală americană independentă de pe coasta de vest, influențele free-rockului & noise-ului improvizatoric al maeștrilor John Zorn și Fred Frith, despre ușoarele similitudini cu Bjork, respectiv în corelarea și alternanța voce/vioară cu art-pop-ul lui Laurie Anderson (minus "electronics"-urile)...cât și despre diverse alte dorințe, implicări și proiecte duse între timp la îndeplinire. Nu prea mulți muzicieni interferau cu publicul în acel spațiu (doar cu cu bateristul/bandleader francez Guigou Chenevier mai reușeam ceva similar atunci), iar în 2 Foot Yard Carla apăruse în câteva piese și la acordeon și zither.
După aparițiile cu Tin Hat, Charming Hostess, Sleepytime Gorilla Museum, The Book of Knots, Rova: Orkestrova și (Fred Frith’s) Cosa Brava -ca să enumăr doar o parte- iat'o pe Carla împreună cu soțul ei Matthias Bossi -deja proaspeți părinți- punând în februarie 2012 bazele uneia dintre cele mai ingenioase platforme de promovare și distribuție virtuală anticipând o lume "post-label": Rabbit Rabbit Radio...Care în ciuda numelui nu este un post de radio "online" ci mai curând un magazin virtual care oferă câte o piesă nouă la începutul fiecărei luni abonaților (2-5 $/lună), alături de videoclipuri, slide show-uri, galerie foto, eseuri despre subiecte variate, liste cu clipurile altor muzicieni pe care cuplul îi admiră, infos despre restaurantele pe care le descoperă în turnee, etc...de fapt un website care va împlini în curând 3 ani în detaliu descris în articolul "A Pay-What-You-Can Music Model", aici:
"http://www.nytimes.com/2013/08/22/arts/music/a-pay-what-you-can-music-model.html?ref=arts&_r=1&"
Baza de fani a crescut încet dar sigur de atunci, încât și alți muzicieni/trupe (de ex. Cheer-Accident) vor să preia ideea aceasta prin care se pot suplimenta veniturile din concerte și atenua descreșterea vânzărilor de CDuri.

 

Rezervați'vă timp și pentru alte videoclipuri pe care le găsiți pe coloana din dreapta.
Iar dacă formulele amintite nu vă sunt prea cunoscute, poate veți deveni mai curioși după ce veți afla că aceeași Carla a mai colaborat și cu Tom Waits, Mike Patton, Madeleine Peyroux, Tracy Chapman, St. Vincent (Annie Clark), Carla (!) Bozulich sau The Tiger Lillies....iar ocazionalul inginer de sunet/producător/basist și chitarist Jon Evans, cu Tori Amos și Linda Perry. N'am să descriu muzica celor 2 albume -intimistă și dramatică deopotrivă- pentru că au făcut'o cu acuratețe alții, dar mi'a plăcut un termen scurt și cuprinzător dintro cronică: "risk-taking pop".
Piesele mele favorite sunt cele din finalul lui "Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II", respectiv: 10. "Echo of the Future" și 11. "Tick Tock"...iar de pe "Rabbit Rabbit Radio, Volume 1": 05. "In the Dead of Night" și 09. "Home Again"
Recomandări minimale:
Carla Kihlstedt & Matthias Bossi:
2008 – Ravish (And Other Tales for the Stage) with Dan Rathbun (Twelve Cups)
2011 – Still You Lay Dreaming: Tales for the Stage, II (self-released)
2012 – Niagara Falling: Tales for the Stage, III (self-released)
Rabbit Rabbit:
2013 – Rabbit Rabbit Radio – Vol. 1 (self-released)

P.S. Iepurele e animăluțul preferat al micuței Tallulah....

Goran Kajfeš, croato-suedezul...arkestral

"Am vrut să explorez două teritorii în același timp" / Goran Kajfeš

Mi'am propus vreo 4-5 subiecte pentru blog în perioada asta dar indecis am tot amânat desfășurările...și iată'ne ajunși la Crăciun. La majoritatea subiectelor de pe acest blog, un singur album care'ți place, dacă nu vrei să rămâi superficial n'ai cum să'l izolezi fără să'l "legi" de întregul context (cariera anterioară măcar în parte a muzicianului/trupei, eventualul său concept mai larg, albumul cel mai bine cotat de până atunci, cel anterior și/sau vreun alt material prezentând similitudini, etc). Cu acest algoritm oarecum prestabilit m'am decis greu spre un trompetist considerat azi în prima linie a noului jazz suedez. Fiul pianistului croat Davon, Goran (cornet, trumpets, EWI instruments, percussion) s'a născut la Stockholm în 1970 și a fost de la înființare component al cvintetului Oddjob, un subiect care trebuie tratat separat (noul album "Jazoo" cu jazz pentru copii, lansat pe 28 octombrie ar fi putut fi chiar ocazia nimerită de moment, Oddjob fiind acum la al 6-lea album începând cu debutul din 2002).
În rest, câteva colaborări atrag imediat atenția: cu formula de funk-soul The Solution și muzica în spiritul lui James Brown, o alta cu grupul "ska" Club Killers pe albumul "Two Nights with Club Killers" (2005)...sau cu Magnus Carlson & The Moon Ray Quintet, pentru al cărui "cool" jazz Goran a fost nu doar trompetist ci și producător al celor 2 albume.
În arealul jazz versatilul Goran intrase deja propriu-zis cu cele 2 albume solo "Home" (2000) și "Headspin" (2004), primul doar nominalizat, cel de'al 2-lea chiar câștigător al Grammy-ului suedez "Best Jazz album of 2004". Stilul, un Nu-Jazz "trendy" antrenant și versatil, pigmentat cu diverse alte elemente care prefigurau ce avea să urmeze.
De aici a pornit ascensiunea sa: apariții "live" sau pe albume alături de -printre alții- Nils Petter Molvær și Bugge Wesseltoft, Eagle-Eye Cherry, Stina Nordenstam, Robyn, Lester Bowie, Jimmy Cobb, Lisa Ekdahl, Janet Jackson, Sting, The Soundtrack Of Our Lives.
Compune muzică pentru film, teatru, dans, carte și televiziune și își asumă ingratul dar onorantul rol al regretatului Don Cherry întrun proiect aflat încă în lucru cu copii acestuia, Neneh si Eagle-Eye.
Merită pus deoparte și albumul cu octetul de improvizație liberă Angles 8: "By Way Of Deception" de la Clean Feed (2012), iar trecerea fină de la albumele solo la cele cu Arkestra era realizată ca și component în  formula Nacka Forum: un grup cu 3 albume, ultimele 2 pendulând între post-bop și free: "Leve Nacka Forum" (2005) și "Fee Fi Fo Rum" (2012), ambele apărând sub eticheta Moserobie Music Production.
Cu acest "backround/ puzzle" aproape complet am abordat cele mai complexe albume avându'l ca personaj central pe Goran Kajfeš: "X/Y" -2 X CD- (Headspin Recordings, 2010) și Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra: "The Reason Why, Vol.1" (Headspin Recordings, 2013), ambele apărute la casa de discuri co-fondată chiar de Goran și care'i aduc încă un "Nordic Music Prize".
Logosul label-ului: "Music that excites us" (!).
Gândul, plecând de la numele trupei ne poartă automat la "cosmicul" clasic Sun Ra și al său bigband Arkestra ...dar, deși similitudini de stil există nu e vorba desigur de un tribute-band aici la suedezi ci, pe "The Reason Why..." de reimaginarea unor piese alese de Goran din colecția personală de favorite și de un tratament personal aplicat întrun melanj de "Turkish psych, Brazilian soul, German psychedelic electronica & progressive jazz/rock", piesele în original fiind semnate de compozitorul turc Edip Akbayram, vocalistul brazilian Arthur Verocai, grupul german psychedelic/electronic Cluster, de progressive jazz/rockerii britanici Soft Machine, de organistul suedez Bo Hansson, de australienii Tame Impala și de folk-istul nigerian Celestine Ukwu. Accesibilitatea și "appeal"-ul acestor versiuni invită nu doar la reascultări ci mai trezește și curiozitatea căutării originalelor -dacă nu le aveam deja- cu șansa descoperirii și a altor piese interesante ale respectivilor.
A fost mai întâi "X/Y" excelent recenzat și cotat (vezi link-ul mai jos), al cărei extensie o întâlnim pe "Vol. 1" în 2013 -acesta practic, un fel de..."Z" (!). Un mix de World, Soul și Spiritual Jazz întro muzică de celebrare pe un dublu set cu jumătăți diferite: extrovertitul "X" plin de energie și cu influențe "world" de pe mai multe continente, în timp ce "Y" (practic suita "Perfect Temperature for Leaving Home, part. 1-9") este un album în duo Goran Kajfeš/ David Osterberg, inspirat de Brian Eno și Bill Laswell..."Ensemble" definind de data asta doar vastul arsenal de instrumente ale voiajului minimalist și introspectiv.
Dar cele 2 părți complementare și/sau în opoziție au fost concepute ca jumătăți ale aceluiași întreg, Yin și Yang...Iar The Subtropic Arkestra apare în formulă extinsă cu numeroși invitați doar pe "X", anticipând desfășurarea de forțe de 10 membrii -între care 4 suflători și 2 organiști- care avea să se întâmple pe "The Reason..." Printre ei și Andreas Werllin, baterist în Tonbruket-ul basistului Dan Berglund ex-E.S.T.
La noul album "The Reason..." mi'a plăcut și am găsit inspirată asocierea cu brazilienii Rob Mazurek’s São Paulo Underground -"another unique act" (conform publicației Bird is the Worm, U.S.)- la care originalitatea trupei și amplitudinea carierei trompetistului Mazurek ar putea duce la revenirea acestora ca subiect aici pe blog, poate odată cu abordarea trendului "(neo) tropicalia".
Componența Subtropic Arkestra 2013:
Goran Kajfeš (trumpet), Johan Berthling (bass), Per Ruskträsk Johansson (saxophones, flute), Jonas Kullhammar (saxophones, flute), Jesper Nordenström (organ, cembalo), Andreas Söderström (electric guitar), Andreas Werliin (drums, percussion), Lars Skoglund (drums, percussion), Mats Äleklint (trombone), Robert Östlund (Moog, electric guitar).
Multe cronici elogioase la "X/Y", vreo 25, puteți citi aici:
"http://headspinrecordings.com/releases/releasedetails.php?ID=40"

Covers-uri la Nacka Forum ”Fee Fi Fo Rum” (Moserobie Music Production, 2012) și
Goran Kajfeš & Subtropic Arkestra (Sweden) ”The Reason Why, Vol.1” (Headspin Recordings, 2013)

"If you like this (Kaiser)...listen that (Sharrock, Chadbourne, Mazzacane Connors)"

Ghid util pentru cum să'ți expandezi colecția/cultura muzicală -în general- și celor pentru care numele Henry Kaiser înseamnă ceva -în particular-...poate după ce ați citit aici pe blog "Henry Kaiser...cu'adevărat un "împărat" al chitarei și pe "Requia...":
Am "parcurs" albumul-compilație Henry Kaiser: "Lemon Fish Tweezer: A Collection of Henry Kaiser Solo Guitar Improvisations 1973-1991" (Cuneiform, 1992), ales din consistenta sa discografie pe baza cotației aproape maxime de pe "AllMusic Rating" a criticului Rick Anderson și a fracțiunii de circa 75% de material "previously unreleased". Am dat de un alt regal chitaristic ("Album moods: cerebral, visceral, complex" scrie pe pagina AllMusic) garnisit cu tot ceea ce poate da savoare și imprevizibil unei audiții de circa 75 minute...Am deschis "in-between" și pagina "Similar Albums" cu peste 40 titluri, recunoscând majoritatea...dar am focalizat 2 poziții cu chitariști ale căror albume nu le știam, dintre cele mai bine cotate, atât de critici cât și de "users": Sonny Sharrock: "Ask the Ages (1991) și Eugene Chadbourne: "End to Slavery" (1997). Alte 2 mostre de interpretare intensă, ingeniozitate și umor "zappa-esque" (marele Frank apărând cu câteva titluri printre respectivele similare).
Primul, cel cu cu regretatul Sonny Sharrock, este cel mai provocator jazz înregistrat ca lider, dar din nefericire și ultimul album înainte de dispariția sa neașteptată din 1994 la doar 54 ani...cu o formulă stelară, cu Pharoah Sanders (s & t-saxes), Charnett Moffett (b), Elvin Jones (dr)...și cu rădăcini în jazzul modal post-bop al lui John Coltrane.
Iar cel semnat de Eugene Chadbourne este la rândul său o paletă inventivă de titluri explicate în detaliu în booklet și inspirate de maestrul free-jazzului Albert Ayler și de același Coltrane...a cărui versiune la "Naima" se distinge printro interpretare profund emoțională relevând și excelenta sa tehnică și dexteritare interpretativă. Criticul Tom Jurek, remarcând și umorul degajat din texte și folosirea efectelor și trucurilor (ex. în piesa "Oil of Hate" cu fler de blues și folk hispanic), ni'l recomandă aici și pe chit. Loren Mazzacane Connors din aceeași categorie de chitariști cu lecțiile predate de regretatul Derek Bailey bine făcute și care reprezintă "nu doar genii tehnice la instrument ci și adevărate pericole pentru snobismul cultural, cu fiecare nou pasaj."
O "alchimie modernă" de interpretare cu umor a unei piese country a lui Eugene Chadbourne întro formulă de trio, plus un inset dintrun concert Sonny Sharrock la Praga din 1990, aici:

Bilanț cuneiformic, 2013

Cele 17 albume -de la São Paulo Underground la Guapo- apar alese și exemplificate în link-ul de mai jos. Pentru aprofundări, recomand încă un set tot de la Cuneiform Records, cu excepția câtorva albume ale trompetistului Rob Mazurek, solo sau în formule variabile, apărute și sub alte etichete.

https://soundcloud.com/cuneiformrecords/sets/cuneiform-year-in-review-2013

São Paulo Underground (Brazil) - Beija Flors Velho E Sujo (Cuneiform, 2013)

Curtis Hasselbring (tuba) - Number Stations (Cuneiform, 2013)

Robert Wyatt - '68 (Cuneiform, rec 1968, rel 2013)

Chrome Hoof - Chrome Black Gold (Cuneiform, 2013)

Dylan Ryan Sand - Sky Bleached (Cuneiform, 2013)

Pixel (Norway) - We Are All Small Pixels (Cuneiform, 2013)

Blue Cranes - Swim (Cuneiform, 2013)

Mats & Morgan (Sweden) - Radio Da Da / The Teenage Tape (Cuneiform, rec 1992, rel 1998)

Miriodor (Canada) - Cobra Fakir (Cuneiform, 2013)

The Claudia Quintet - September (Cuneiform, 2013)

The Kandinsky Effect - Synesthesia (Cuneiform, 2013)

Tatvamasi (Poland) - Parts of the Entirety [Cuneiform, 2013]

Zevious - Passing Through the Wall (Cuneiform, 2013)

Richard Pinhas - Desolation Row (Cuneiform, 2013)

S.O.S. (John Surman trio) - Looking for the Next One -2CD- (1974 & 1975...Cuneiform, 2013)

Rob Mazurek Octet - Skull Sessions (Cuneiform, 2013)

Guapo - History Of The Visitation {LP/CD + DVD live}(Cuneiform, 2013)

* SÃO PAULO UNDERGROUND (featuring ROB MAZUREK) - TRÊS CABEÇAS LOUCURAS (Three Crazy Heads) [Cuneiform, 2011]

* Pixel - Reminder (Cuneiform, 2012)

* The Claudia Quintet + 1 featuring Kurt Elling and Theo Bleckmann: What Is the Beautiful? (Cuneiform, 2011) 

* Zevious - After the Air Raid (Cuneiform, 2009)

* Rob Mazurek - Calma Gente (Submarine Records, 2010)

* Rob Mazurek Pulsar Quartet - Stellar Pulsations (Delmark, 2012)

* Starlicker (Rob Mazurek, Jason Adasiewicz, John Herndon) - Double Demon (Delmark, 2011)

* Guapo & Cerberus Shoal - The Ducks and Drakes of Guapo and Cerberus Shoal (North East Indie, 2003)

...și albume cu Rob Mazurek în formulele Chicago Underground Duo/Trio/Orchestra, Exploding Star Orchestra, etc