Un singur trombon în 3 formule diferite: Hazmat Modine, Reut Regev's R*time & Adam Lane´s Full Throttle Orchestra

Hazmat Modine, „NYC best kept secret"
Una dintre cele mai „colorate” și atractive muzici întâlnite în ultima lună este cea emanată de trupa germano-americană Hazmat Modine condusă la muzicuță, voce și chitară de frontman-ul Wade Schuman, descoperirea plecând în sens invers acelor de ceasornic de la noul album numit ostentativ „Extra-Deluxe-Supreme” (Jaro, 2015), trecând printrun „live” de anul trecut și ajungând până la primul album de studio din 2006. Și pentru că nici ceilalți componenți nu erau la debut, aveam să descopăr datorită trombonistei Reut Regev încă o trupă cel puțin interesantă, Full Throttle Orchestra, cu o muzică însă mai pretențioasă mult mai ancorată în zona jazzului modern creativ, trupă a basistului Adam Lane aflată sub contract exact în același interval de timp 2006-2014 la selectul label amero-portughez Clean Feed.
Revenind la combo-ul germanului Schuman, am baleiat peste o serie de „reviews”-uri, în Wikipedia și Discogs.com și am sintetizat cam ce-ar include ceea ce a fost generic numit „Blues Baroc”: Folk, Klezmer, Balkan, World Fusion, Gospel, Rock Steady, Memphis Sound, American Roots, Retro Jazz...cu inserturi de Egyptian Afro-Pop și suport din miezul Asiei din Tuva de la trupe vocale în stilul „throat singing”, cu ale lor voci unice (mai ales masculine) guturale sunând „dublate” din esofag: Alash Ensemble pe noul album, Huun-Huur-Tu pe 2 din anterioarele 3. De câteva ori am avut senzația, ținând cont și de timbrul oarecum asemănător al vocii lui Wade, că-i ascult pe Tom Waits, Dr. John sau oricum, ceva între (!)...
Un microclimat aparte, o alchimie specială plină de antren și umor -etalat mai ales în aparițiile „live”, dar și pe „inner sleeves”, vezi mai jos- reușește Wade Schuman & comp., instrumentația diversă și garnitura suplă diferită de la piesă la piesă asigurând și gradul de imprevizibil odată cu eliminarea oricărui risc de monotonie prin repetitivitate....pe un fond liric de alegorii ale triumfului și tragediei umane, pe noul album „Extra-Deluxe-Supreme” cu textele prezente pe coperți. Și ca și cum toate astea nu erau de ajuns, mai apar și invitații diverși și surprinzători, de la diva indie-pop Natalie Merchant, chitaristul Jim Campilongo...până la mici formule de Brass Band sau cunoscutul grup Kronos Quartet prezent pe „Cicada”, turneele viitoare ale trupei anunțate pentru 2016 apelând de ex. la nou cooptatul baterist-percuționist Tim Keiper, muzician cunoscut din arealul lui John Zorn/Tzadik Records.
Inițial am privit cu rezerve această supra-aglomerare de elemente care nu întotdeauna au condus la calitate și originalitate, vizavi și de epatarea titlului noului album...dar după ce am trecut prin toate cele 4 albume am realizat că HM ar merita, cu blues-ul lor „baroc”, „mutant” sau cum vreți să-l numiți, mult mai multă atenție pe meleagurile noastre...

* Hazmat Modine: „Live” (Jaro, 2014)
* Hazmat Modine: „Cicada” (Barbès Records, 2011)
* Hazmat Modine (Germany): „Bahamut” (Barbès Records, 2006)

Trombonista de origine israeliană Reut Revev stabilită din 1998 la New York, împreună sau nu cu soțul ei percuționistul Igal Foni, e membră și în Positive Catastrophe (2 albume la casa Cuneiform) dar, cum aminteam deja, și în grupul basistului Adam Lane Full Throttle Orchestra unde-i colegă cu câțiva importanți și cunoscuți muzicieni precum trompetiștii Nate Wooley și Taylor Ho Bynum. A debutat deasemenea și solo cu propriul R*Time, cele 2 albume cu această formulă personală fiind destul de apropiate ca și „climat” stilistic de Hazmat Modine pe linia unui jazz contemporan cu influențe tradiționale ebraice...pe când cele 3 cu Full Throttle Orchestra sunt mai pretențioase și etalează muzica de la frontiera dintre jazz, clasic contemporan, punk, metal, noise...„music of questionable worth", așa cum o numește însuși liderul basist & compozitor Adam Lane cu umor...(vă las să alegeți oare la ce element chestionabil se referă?...pentru că în limba română „worth” înseamnă în funcție de context „valoare/preț”, „hărnicie”, „destoinicie” sau „merit”).

Dintre cele 3 nume din titlul postării cel mai puțin cunosc din R*time...dar „exoticul „no-man's land” dintre avant jazz, rock, funk, reggae și dub” explorat pe piesele 100% originale la debut, paralela cu experimente funk ale trombonistului Ray Anderson din Chicago gen Slickaphonics (detectate de un critic atent) sau calibrul unor invitați precum veteranul basist Brad Jones sau „hendrixianul” chitarist versatil David Phelps, sunt toate elemente solide „pro”, ca și garanțiile implicite date de nivelul mediu al producțiilor caselor Ropeadope și Enja.

Referințe, recomandări:
Reut Regev: „This Is R*time” (Ropeadope Digital, 2009)

REUT REGEV's R*TIME: „ExploRing the Vibe” (Enja, 2013)

Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „New Magical Kingdom” [Clean Feed, 2006]
Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „Ashcan Rantings” -2 CD- [Clean Feed, 2010]
Adam Lane´s Full Throttle Orchestra: „Live in Ljubljana” [Clean Feed, 2014]

Noutăți cu elvețienii Le Rex și norvegienii Mette Henriette, Thomas Strønen, Eivind Aarset și Christian Wallumrød & Trondheim Jazz Orchestra

Încep de unde am rămas la ultima postare din octombrie cu aceeași casă Cuneiform la care au aderat, atipic esteticii dominante a label-ului profilat pe prog-rock și post-R.I.O., și elvețienii Le Rex, „winds combo”-ul cu pachetul de 4 suflători și un baterist, apelând inclusiv la un studio de înregistrări din Chicago pentru noul album „Wild Man”. Tenor-saxofonistul Marc Stucki e principalul compozitor aici -8 dintre cele 13 piese, mai toate sub 5 minute durată-, Benedikt Reising (alto sax) are 2, Andreas Tschopp (trombon) tot 2 iar tubistului Marc Unternährer una singură...Albumul elvețienilor e unul „à l'américaine”, sound-ul trimite cu gândul la trupele de stradă din era de aur a jazzului tradițional dansant gen „funeral & wedding” din zona New Orleans cu destule accente comice aduse de duelul trombon-tubă („Le Clic”, „Riff Raff”, „Anchor”, sau finalul „Be In Shape!”)...Totuși n-am putea numi ăsta un jazz pur tradițional pentru că are suficient de multe inserturi tipice post-bopului modern, plus ca element vizual adjuvant entitatea S.F. flotantă și difuză de pe coperți, în total contrast cu fundalul lugubru al unor hale dezafectate. Posibil locuri improprii transformate în săli de concert ca și clubul bucureștean #Colectiv, locul tragediei naționale...

Tot piese scurte ca durată are și tânăra, frumoasa și talentata saxofonistă norvegiană Mette Henriette, debutantă la ECM cu dublul set auto-intitulat. 15 teme sunt pe CD1 cu trio sax, cello & pian, 20 pe CD2 cu un ansamblu mai mare incluzând încă 2 suflători, bandoneon, 6 strings cu membrii din Cikada Quartet, bas și tobe. „Jazz cameral” mi se pare încadrarea cea mai potrivită, mai ales părții secunde cu Ø Ensemble. Unele piese/pasaje reclamă concentrare și răbdare în plus.

Alte 3 apariții norvegiene, alte tot atâtea confirmări ale liderilor deja consacrați, cum urmează:

* Thomas Strønen (drums/compositions) cu al său nou „Time is a Blind Guide/TiAbG” (ECM, 2015), unde avem tot un jazz cameral melodic și impresionist cu lamenturi scandinave pe fundal cu percuții afro, cu britanicul Kit Downes la pian, partenera acestuia Lucy Railton la cello și „uneori” cu nu mai puțin atractiva Siv Øyunn Kjenstad (perc./ voc.) -vezi videoclipul- „Dacă „crossover” poate însemna orice -este de părere criticul John Fordham-  atunci acest album e un exemplu fascinant”, el remarcând tema-titlu „folk-rockish” cu o improvizație de tip Keith Jarrett pe fond bogat percusiv. Preferata mea este penultima tema „As We Wait for Time”.

http://www.theguardian.com/music/2015/nov/05/thomas-stronen-time-is-a-blind-guide-review-crossover-jazz

* Eivind Aarset (guitars), surprins în detaliu în viziunea sa muzicală unică la „limita între intimitate și curaj” de Adriana Cârcu în interviul din luna mai 2015 pentru AllAboutJazz(.com) își continuă „Visul logic” din 2013 pe noul „I.E. (Jazzland, 2015), o lungă elegie abundent tratată electronic pe cele peste 70 minute și realizată cu o formulă extinsă, cu Erland Dahlen, Wetle Holte, Audun Erlien, , plus invitații Jan Bang, Lorenzo Esposito Fornaseri, Jan Galega Brönnimann, Michele Rabbia și suflători din Det Norske Blaase Ensemble. Deși plecând de la Jimi Hendrix Experience modelele sale din perioada formativă au fost altele, pe acest album la chitară se regăsesc ecouri de la The Edge/U2, Andy Summers/Police sau Jonny Greenwood/Radiohead ceea ce nu alterează originalitatea unui chitarist cufundat întro „Électronique Noire”, nișă proprie și unică în scena muzicală actuală și în prog-rock și în jazz. Albumul a primit recenzii favorabile în Germania și Elveția și se vorbește chiar că ar fi vorba despre cel mai împlinit material al său de până acum.

* Christian Wallumrød & Trondheim Jazz Orchestra: „Untitled Arpeggios and Pulses” (Hubro, 2015). Comandată special pentru a marca cea de-a 50 cea ediție a festivalului de la Kongsberg din 2014 unde a fost interpretată în premieră, lucrarea continuă în 4 părți fără pauze a apărut pe al 3-lea disc al compozitorului de anul acesta de la casa Hubro, cu o la fel de insolită componență a catalizatorului Big Band  T.J.O. incluzând membrii din ansamblul său, dar și din formulele Huntsville, Dans les Arbres, Moskus, Brutter, Skadedyr, Broen, Lemus, Thomas Strønen (Group), etc. Despre câteva dintre acestea ați putut citi până acum pe acest blog, altele probabil vor urma, Hubro și Rune Grammofon fiind dintre casele de discuri cele mai interesante și avangardiste pentru reflectarea nivelului atins în ultimii ani de jazzul nordic european.

O scurtă descriere, încadrarea stilistică și o listă a proiectelor-colaborări derulate între 2000-2014 găsiți pe pagina de Facebook a trupei, aici:

https://www.facebook.com/trondheimjazzorchestra/info/?tab=page_info

De la Cuneiform, despre Pixel-ii norvegieni „auriferi” și SONAR-ii elvețieni evoluând cu anomalii, inclusiv cu David Bottrill

Tinerii „pixeli” norvegieni confirmă așteptările după debutul cu „Reminder” din 2012 și „pixellent"-ul „We Are All Small Pixels” din 2013, „indie-jazz quartet-ul condus de remarcabila basistă/vocalistă Ellen Andrea Wang" -cum ingenios numea un critic stilul trupei după debut- recidivând la începutul anului cu „Golden Years” (Cuneiform, 2015). Ponderea componistică îi aparține încă frumoasei Ellen Andrea, toți membrii participând și vocal mai mult sau mai puțin:

Jonas Kilmork: Vemøy trumpet, vocal

Harald Lassen: saxophone, vocal, bongo 

Ellen Andrea Wang: double bass, vocal
Jon Audun Baar: drums, percussion, vocal

www.pixelband.no

Atractiv deschis de „Rainforest”, albumul curge frumos în alternarea pasajelor de sax și trompetă în cele 11 teme cu titluri și durate relativ scurte, tipice arealului indie (pop). Nimic altceva n-aș adăuga despre muzica unei trupe în urcare certă și despre care cu siguranță vom mai auzi, ceva acum despre aspecte, hai să le zicem „tehnice” legate de promovare:

Expunerea scandinavilor nu la etichete regionale înrudite dar cu „desfășurare” limitată precum Rune Grammofon, Hubro Music, Jazzland, Ozella, etc...ci printro casă de discuri americană cu distribuție mult mai globală reprezintă un atu pentru orice muzician fie el chiar și scandinav, dar se întâmplă că este încă o mică/mare problemă la recepție pentru audiofilii autohtoni din Ro și mă refer la cei din Timișoara în particular, prea puțin familiarizați cu estetica post-Rock In Opposition, credo-ul marca Cuneiform. Rarissim am văzut albume CDs/LPs „cuneiformice” deținute și comentate de colecționari pe la noi, chiar și după ce formatul digital a devenit mult mai accesibil, deși de peste 30 ani label-ul independent se ocupă constant de muzici aventuroase ale artiștilor originali și vizionari de peste tot din lume, așa-numiții „forward looking” sau „forward thinking artists” care desființează granițele stilistice...
Cuneiform a fost și va rămâne și din acest motiv o constantă pe acest blog, iată câteva însemne grafice întâlnite de-a lungul timpului:

http://www.artist-shop.com/cuniform/

www.facebook.com/cuneiformrecords

http://www.waysidemusic.com/

....Au optat din 2013 pentru Cuneiform și elvețienii SONAR, inclusiv pentru noul album înregistrat tot la începutul anului, ca și cel al 4-tetului Pixel, respectiv „Black Light”, în booklet cu subtitlul detaliat argumentat „The Ongoing Evolution of Anomalies”, mai ales ca alternativă la ideea de interpretare în mare viteză.

Cu trupa chitaristului Stephan Thelen cunoșteam „A Flaw of Nature” (Ronin Rhythm Records, 2012), „Live at Bazillus” (Reptile Recordings, 2012) și anteriorul „Static Motion” (Cuneiform, 2013), dar „Lumina neagră” pare a le depăși printro sumă de elemente de atracție: „Ritual Groove Zen Funk-ul” lui Nik Bärtsch ('s Ronin) de la care trupa a plecat rămâne un reper important, dar modulele structurat numerotate ale acestuia, la muzicianul-matematician Thelen (& comp.) primesc titluri distincte specifice aici (ex.: „Angular Momentum” sau „String Geometry”), păstrând însă hipnotismul repetitiv și inducând acea transă mult comentată și analizată. Același jazz-rock modal în manieră prog/art executat cu exactitate...matematică (doar îl ajută pe lider și profesia de bază și...toată reputația țării sale de adopție Elveția renumită pentru precizia ceasurilor, nu-i așa?)...jazz rock potențat acum de minimalismul timpuriu marca Steve Reich sau Glenn Branca și de prog-ul tipic King Crimson. Asta se întâmpla însă și pe anteriorul „Static Motion”, doar că acum în cazul trupei lui Robert Fripp e vorba nu de anii '80 ci de albumul clasic din 1973 „Larks' Tongues in Aspic” cu care are similitudini tehnice detaliat explicate, de ex. Intro, câte 3 piese pe fiecare parte, Outro, etc. (exceptând piesele bonus-live si remixul lui Andi Pupato la „Orbit 5.7”). Saxofonistul Don Li, muzica „surf-pop” tipică grupurilor californiene din anii '60 -Stephan Thelen fiind născut și copilărind acolo- sau, la un nivel mai puțin evident -dacă nu chiar subconștient-, „dark-ambient”-ul muzicii lui Mick Harris de la Scorn...ar fi alte surse de inspirație devaluate pentru muzica aural-vizuală numită chiar de de Stephan Thelen „Duane Eddy meets Jackson Pollock”. Criticul John Kelman explică și titlul albumului care trebuie privit metaforic ca și oximoronicul anterior „Static Motion”: nu ca sinonim al luminii violete ci în sensul literar ca ceva deopotrivă misterios -„Black”- și clar -„Light”-, pornind de la un citat din simbolistul poet francez Paul Valéry: „nu există nimic mai misterios decât claritatea”.

http://www.sonar-band.ch/

Contribuția colegilor Bernhard Wagner (second electric triton guitar), Christian Kuntner (bass) și Manuel Pasquinelli (drums) e și ea mai consistentă ca altădată, dar poate cel mai important factor particular al acestui album îl reprezintă producătorul și inginerul de sunet David Bottrill, canadianul în al cărui studio din Toronto s-a perfectat, mixat și finalizat materialul, un artizan cu fler și o uriașă experiență probată pe zeci de albume cu artiști diverși...și care merită oricând o postare/abordare separată, Bottrill având participări notabile și ca interpret și compozitor.  

http://www.discogs.com/artist/233834-David-Bottrill?page=2

Închei tot cu sigla/brand-ul Cuneiform, enumerând câțiva artiști și albume care s-au numărat printre exponenții aniversării în show-ul/turneul de anul trecut care a marcat 3 decade de existență a casei de discuri americane. Luați-le și ca recomandări recente din catalogul respectivei:

* Curtis Hasselbring (tuba): „Number Stations” (2013)
* Adam Rudolph Go-Organic „Orchestra: Sonic Mandala" (2013)

* The Microscopic Septet: „Manhattan Moonrise” (2014)

* Ideal Bread: „Beating The Teens: Songs Of Steve Lacy” (2010)

                     : „Transmit: Vol. 2 of the Music of Steve Lacy” (2014)

„Simply clever”: Giovanni Di Domenico și Probosci (duo)

* Pianistul italian Giovanni Di Domenico, născut la Roma în 1977 și stabilit la Brussels, autodidact până la 24 ani, și-a trăit primii 10 ani din viață în Africa (Libia, Camerun și Algeria), alături de famila nomadă a tatăl său inginer, ceea ce avea să se reflecte în formarea și educația sa muzicală la majorat, respectiv în compoziție printro tehnică enciclopedică proprie de ritm, armonie și ton de tradiție „non-western” -alături de ceea ce asimilase la Conservator, adică densitatea polisemică a lui Cecil Taylor, respectiv transparența „ruptă” proprie lui Paul Bley-, plus influențe neo-clasice de la Claude Debussy, Luciano Berio sau Borah Bergman (înregistrările de la casa Soul Note). 
Mai adăugăm vastei palete ca ingrediente și elemente radicale ale branșei stilistice „underground noisy pop”, faptul că deține mai nou și propria sa casă de discuri belgiană pentru producții inclasificabile „Silent Water” și avem astfel măcar parțial explicația originalității și distincției sale ca muzician, calități  care i-au permis în ultimii ani colaborări, printre alții, cu artiști extrem de diverși și de pe mai multe continente: Nate Wooley, Chris Corsano, Arve Henriksen, Jim O’Rourke, Akira Sakata, Okkyung Lee, Manuel Mota, John Edwards, Steve Noble, DJ Sniff, Terrie Ex, Peter Jacquemyn, Alexandra Grimal, João Lobo sau Toshimaru Nakamura...Nu cunosc noul album scos în Lituania: 

* Giovanni Di Domenico, Peter Jacquemyn, Chris Corsano: „A Little Off The Top” (NoBusiness Records, sept. 2015)
...dar m-au convins colaborările sale cu saxofonista franceză:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Ghibli” (Sans Bruit/ France, 2011) și:
* Giovanni Di Domenico & Alexandra Grimal: „Chergui” (solos & duets) -2 CD- (Ayler Records/ France, 2014)
...și mai ales cele 2 albume în trio cu trompetistul norvegian și bateristul japonez:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Clinamen” (Off & Rat/ Belgium, 2010), respectiv:
* Giovanni Di Domenico, Arve Henriksen, Tatsuhisa Yamamoto:„Distare Sonanti” (and/OAR/ US, 2012).
Simplu spus, „highly recommended”!:

* „Time To Feed” with Great Music!”

Au impresionat audiența în multe dintre cele mai cunoscute săli de concerte simfonice din lume, teatre, muzee, cluburi de rock și festivaluri din peste 40 de țări: amândoi compozitori cu albume apărute la Tzadik Records (Composers’ Series), în această formulă de duo explorează aventuros peisaje sonore de la muzica acustică pură la texturi neuzuale electroacoustice, reușind un „interplay” captivant ce pendulează între compoziție și improvizație cu treceri lejere de la virtuozitatea subtilă a pasajelor moi la agresiunea disonantă dar bine controlată. Timba Harris (vioară) vine, printre altele, din trupele Secret Chiefs 3, New York Arabic Orchestra și Estradasphere, iar Gyan Riley (chitară), cu deja 15 ani vechime, din EVIYAN -cu Evan Ziporyn & Iva Bittová...grup care a fost subiectul uneia dintre primele mele postări pe acest blog-, Falla Guitar Trio, The Feinsmith Quartet...și nu în ultimul rând, din grupul tatălui său, celebrul „guru” minimalist compozitor și pianist Terry Riley (band).
Probosci „electroacoustic chamber duo” e considerat pasul următor în evoluția celor doi muzicieni, iar albumul de debut este: „Time To Feed”, apărut la casa de discuri a boss-ului din Secret Chief 3, Trey Spruance: Mimicry Records (sept. 2014).
Semnalele de la cei care i-au văzut „live” sunt în general că muzica e una deopotrivă „great” cât și accesibilă celor mai puțin familiarizați cu genul mai sofisticat numit „weird music”...și că cei doi sunt foarte simpatici și atractivi ca oameni și în afara scenei. Iată un concert integral aici:

Noutăți de la Discrepant, Editions Mego și AltrOck: e vorba exact de...alt rock, via Big Brave, Sexwitch și Thighpaulsandra

 
** Johnny Kafta „Anti-Vegetarian Orchestra” (Lebanon) (Discrepant, 2015)
N-aș numi-o chiar o experiență sonoră de neuitat -„inubliabilă”, cum ar zice Virgil Mihaiu-, dar reluarea întro zi la ora 6 dimineață a acestui album teoretic „leader of the pack” al setului de la Discrepant Records cu însuși boss-ul libanez al casei de discuri, după ce inițial mă deziluzionase, m-a făcut să-mi revizuiesc destul de radical părerea: „meniul” sonic servit ca niște felii de falafel...în carantină (vezi coperta) nu-i deloc de neglijat, are momentele lui aparte: tensiunile „noisy-rock” ale pieselor-cadru, cu orga Hammond...mutantă și cu atmosfera aidoma genialei „Exposure” a albumului eponim a lui Robert Fripp, pasaj semnificativ din deschiderea „Feed The Hostage/Alimentați ostaticul”(!) și respectiv, finala „BBQ in Karantina” -ambele teme de peste 12 min.- contrabalansează cu circa 2/3 părți din centrala și flotanta „In Praise of Habra” (18:30 min.)...și cam în întregime cu baladesca „Bedo's Lullaby”, cum zice și titlul, un cântec de leagăn. Dar chiar și în aceste părți „moi” ambientale și aparent trenante se întâmplă lucruri dacă mărim puțin volumul audiției, autorul mai discret din fundal nu ne abandonează ci doar reclamă o atenție mai mare la detalii, așa încât inclusiv melomanii vegani pot asculta și ei -ignorând mesajul ostil al numelui comboului- alături de ceilalți destinatari amintiți în același meniu cu care dacă vrem să ne distrăm prietenii fanteziști, suntem asigurați că „muzica asta e croită pentru voi”: pentru cei mai fini „connoisseurs” da, aș îndrăzni eu să precizez, dar în nici un caz pentru amatorii de dans în sensul tradițional al termenului...
Orchestra...„carnală” a misteriosului Johnny Kafta -nume ușor de memorat datorită romancierului ceho-germano-austriac Franz Kafka- se bazează pe membrii din trupele Scrambled Eggs și „A" Trio, așa încât mai jos găsiți și alte titluri recomandabile din catalogul Discrepant cu filon tradițional libanez dar a cărei orientare stilistică generală depășește arealul estului mijlociu ajungând până la experimentele abstracte electro-acustice ale italiencei Giulia Loli -o mutantă și sincopată muzică instrumentală sofisticată greșit etichetată „world music”, comparabilă cu Muslimgauze - sau „cumbia” psihedelică plină de ritm a trupei columbiene Romperayo. 



http://www.discrepant.net/categories/vinyl-lps
           
** Scrambled Eggs & „A" Trio: „Beach Party at Mirna el Chalouhi” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
 * Scrambled Eggs and Friends: „S/T” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
 * Various Artists (Scrambled Eggs, etc): „Golden Beirut: New Sounds from Lebanon” [2011]
 * Scrambled Eggs: „Peace is Overrated & War Misunderstood: Demos and Unreleased Tracks 2006 To 2009” (Ruptured, 2010)
 *„A" Trio (Lebanon): „Music To Our Ears” (rec. 2010, rel. Al Maslakh, 2012)
 *„A" Trio (Mazen Kerbaj: tr, Sharif Sehnaoui: ac. gtr, Raed Yassin: d-bass): „Live In Nickelsdorf” (rec. 2012, rel. Roaratorio, 2014)

 * Malayeen (Raed Yassin, Charbel Haber & Khaled Yassine): „S/T” (Annihaya, 2013)
** Mutamassik (aka Giulia Loli): „Symbols Follow” (2015)
 * El-Mahdy Jr.: „Ghost Tapes” -EP- [2015]
** Romperayo (Columbia): „S/T” (2015)
 * Kink Gong: „Tanzania” [Discrepant, 2015]

* Big Brave: „Au De La” (2015)

Trioul acesta canadian din Montreal „combină elemente de la Björk, Neurosis, The White Stripes și Sunn O)))” -citeam undeva- ...”întrun creuzet experimental vâscos ușor încadrabil în domeniul mare „post-rock”, unde mai greu de detectat pentru mine a fost cu The White Stripes și mai ușor cu ceilalți 3 inspiratori. Ceva însă mi s-a părut parcă prea „dirty” în sunet ca producție și stil la muzica asta la care n-am remarcat nicio piesă anume.

* Sexwitch (Toy & Natasha Khan a.k.a. Bat for Lashes): „Sexwitch” (2015)

Avem aici 6 covers la piese din folk-ul psihedelic din anii '70 provenite din Iran, Maroc, Tailanda și S.U.A., suficient de inspirat adaptate actual și bine susținute de vocea Natașei -mai ales în piesa „Helelyos”, cea mai lesne fredonabilă- ca să mă conducă la căutarea altor realizări ale celor doi, din care recomand:

* Bat for Lashes (Natasha Khan): „The Haunted Man (2012)

* Toy: „Toy” (S/T) (2012)...„English indie rock/psychedelic rock"

* Thighpaulsandra (aka Tim Lewis, ex-Coil, Spiritualized, Julian Cope, Elizabeth Fraser, Wire): „The Golden Communion” -2 CD/3 LP- (Editions Mego, 2015)...„classical, electronic, experimental"

Avem aici un muzician galez, claviaturist în principal, recomandat ultra suficient de antecedentele sale albume înșirate cronologic ca să ne facem o idee apriori cam cum ar suna muzica lui solo, să admirăm erotismul copertei și să și urcăm ștacheta pretențiilor, inclusiv pentru cele 2 piese-suite de peste 25 minute, tema-titlu și pilduitoarea și trist-moralizatoarea „Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât îmi plac mai mult câinii”(!). Frumoasă, chiar mirifică în prima jumătate și contrastând astfel cu titlul e și scurtissima „A Devil in Every Hedgerow/Un diavol în fiecare gard-viu”.




Foarte prolific a fost multi-instrumentistul Tim Lewis (p-no, keybs, voc, gtr, bass, mellotron, synths, accordion, theremin, etc) în intervalul 2003-2005, iată recomandările:

* Queen Elizabeth (Thighpaulsandra & Julian Cope): „S/T” (1) (1994)

* Queen Elizabeth (Thighpaulsandra & Julian Cope) 2: „Elizabeth Vagina -2 CD- (1997)

* Thighpaulsandra: „Double Vulgar I” (2003)

* Thighpaulsandra: „Double Vulgar II” (2004)

* Thighpaulsandra: „The Lepore Extrusion” (2006)

* Thighpaulsandra: „Chamber Music” (2005)

Pornind de la David Willey & Friends (Elaine di Falco, Hugh Hopper, etc): „Immeasurable Currents” (AltrOck, 2011) intenționam să-l includ în această postare și pe ”avant-rock & experimental”-ul muzician american David Willey, un pupil al clasicului acordeonist suedez Lars Hollmer...dar ajunge pentru azi, rămâne pentru o viitoare ocazie întâlnirea inclusiv cu regretatul basist Hugh Hopper din Soft Machine de pe „Curente nemăsurabile”, ceea ce se presupune a fi fost ultima apariție muzicală a acestuia înainte de dispariția sa din 2009...

Jazz proaspăt francez: Yves Rousseau 4-tet („Akasha”), Quatuor IXI și Edward Perraud

Yves Rousseau 4-tet: „Akasha” (Abalone Productions, 2014)

Am ales acest album dintrun filon select de jazz nou francez promovat de casele de discuri Abalone și Quark (titlul n-are nicio legătură cu Akasha Project a lui Barnim Schultze (http://www.discogs.com/artist/49014-Akasha-Project) sau meteoricul grup norvegian Akasha comparat cu Hawkwind și acel album eponim din 1977, material  văzut acum după câteva remasterizări ca o perlă a rockului progresiv scandinav...ceea ce-l poate face subiect potrivit pentru celălalt blog, „VicTim of Special Rock”!).
Contrabasistul lider transpune în această reverie muzicală elementele primordiale: apa, pământul, focul și aerul, ultimul precedat de chintesență acestora, al 5-lea element -eterul, spațiul- adică tocmai semnificația lui „akasha” din limba sanscrită. Régis Huby, Jean-Marc Larché (alto & soprano saxes) și Christophe Marguet (drums) sunt ceilalți coechipieri din cuartetul tot mai sudat, original și coeziv având peste 15 ani de existență, Régis Huby -vioară tenor, electro-acustică și electrică- implicându-se și componistic. Yves & comp cu contrabasul său pe post de vector director a realizat, conform Jazz Magazine, „nu doar cel mai bun album al formulei, ci și un echilibrul constant între senzualitate și abstracție, proiecție de energie și rigoare structurală...o sinteză cvasi-ideală de lirism, rafinament sonor și precizie formală”.
Iată explicația completă a titlului și mesajului în limba lui Baudelaire: o scurtă și interesantă lecție de știință și istoria descoperirilor, plasată pe una dintre coperțile interioare:
„AKASHA,
une évocation
des quatre éléments
Voici plus de deux mille cinq cents
ans, les philosophes grecs fondent les
premières théories des (quatre) éléments,
relayés par les théoriciens chinois du Yin et du
Yang, les philosophes naturalistes de l’Inde ou encore
les alchimistes d’Alexandrie… Ce sont les premières tentatives
de la Raison pour expliquer l’univers, ce qui leur confère un intérêt
majeur dans l’histoire des sciences. Leur influence est profonde et
durable tant dans les disciplines scientifiques et ésotériques que dans les
arts sacrés et profanes qui réutilisent notamment leurs modèles et systèmes
de correspondances, d’analogies, d’oppositions (d’où l’intérêt que la
psychanalyse moderne y porte à son tour). En sanskrit, Akasha signifie éther,
espace, et pour certaines écoles philosophiques indiennes, c’est le cinquième
élément, la «quintessence􀀀 », le substrat qui a la qualité du son, indivisible,
éternel, pénétrant, incorruptible et impérissable.
Pour qu’il existe, il faut qu’il soit entendu…
Carole Amistani”

Și coperțile albumului de studio și aparițiile „live” de promovare oferă un splendid suport vizual muzicii, de aceea importante sunt și aceste detalii „tehnice”:
„Enregistré à la Fabrique (Théâtre 71 / Scène Nationale
de Malakoff) en mai 2014 et mixé en juin 2014 par Sylvain Thévenard
Graphisme : Antebellum
Visuels extraits du spectacle : Patrick Volve”.

                                  Régis Huby, violons ténor électro-acoustique et électrique
                                  Jean-Marc Larché, saxophones alto et soprano
                                  Christophe Marguet, batterie
                                  Yves Rousseau, contrebasse, composition

Omul nr.2 din grup -violonistul Huby- e component și întrun „string quartet”, un fel de Kronos francez aflat și acesta în actualitate cu un nou album pentru care a compus suita inspirată de 4 celebre tablouri ca tribut indirect adus geniului și inovației autorilor respectivelor lucrări:
* Quatuor IXI (feat. Régis Huby, Théo Ceccaldi, Guillaume Roy, Atsushi Sakaï): „Temps Suspendus” (Abalone Productions, 2015)

....Les Tableaux ((Régis Huby):
2- Vincent Van Gogh "La Nuit Etoilée" (07:55)
3- Edvard Munch "Le Cri" (05:28)
4- Jackson Pollock "N°5" (09:23)
5- Mark Rothko "Orange Red Orange" (03:26)
....

Mai adaug acestui set și recomandarea unuia dintre anterioarele albume ale contrabasistului:
Yves Rousseau (contrebasse): „Feés et Gestes” (Cc Production, 2003)
...precum și 3 realizări recente ale unui baterist, toate la aceeași casă Quark, cu o mențiune specială pentru albumul/proiectul din 2012 (din păcate nu la fel de inspirat continuat de recentul Trip 2):
* Edward Perraud Solo: „Préhistoire(s)” (Quark, 2010)
* Edward Perraud (dr, perc): „Synaesthetic Trip” (Quark, 2012)
* Edward Perraud / Synaesthetic Trip 2: „Beyond the Predictable Touch” (Quark, 2015)

Jerusalem In My Heart și alte delicii muzicale libaneze de la Constellation și Discrepant Records

Fără nici o legătură cu tensionatele evenimente actuale ale refugiaților imigranți în Europa -poate doar ceva mai atent și curios aflând țara de proveniență a autorului- dau întâmplător în urmă cu circa 2 săptămâni de acest proiect al unui libanez stabilit în Canada la Montréal. Vocalist și interpret la tradiționalul buzuk, Radwan Ghazi Moumneh -al cărui nume mi-l aminteam din staff-ul tehnic de producție și inginerie care realizase cele 3 capitole din seria „Coin Coin” de până acum ale saxofonistei Matana Roberts- concepuse inițial JIMH-ul doar ca „live act/audio-visual performance”...dar mai recent, fără a renunța la acest statut al proiectului cu care-și continuă reprezentațiile multimedia, după impactul albumului de studio de debut din 2013 (vezi în recomandările de mai jos) a mai adunat un ciclu de cântece pentru a finaliza recent al 2-lea material discografic, unul și mai expandat și aventuros sonic și vizual:
Jerusalem In My Heart (Radwan Ghazi Moumneh & Charles-André Coderre): „If He Dies, If If If If If If ”(LP/ CD/ DL, Constellation, 2015).

Conceput și înregistrat în ambele sale reședințe din Beirut și Montréal, albumul demolează și reclădește modern conceptual și compozițional, juxtapune original și omagiază teme tradiționale și populare din muzica arabă. O paletă vocal-instrumentală incantatorie plină de emoție și spiritualitate, cu efecte-surpriză, mesaje subliminale critice socio-politice -mai ales în titlurile în limba arabă- și cu o imagerie adecvată creată și expusă de colaboratorul și regizorul canadian Charles-André Coderre, un adept aici al tehnicilor analogice incluzând pelicula foto clasică de 16 mm. Foarte diferit de idiomurile occidentale, totul iese până la final coerent și unitar chiar dacă aranjamentele sunt disparate -ca de ex. în piesa „A Granular Buzuk”, unde vibrația instrumentului tradițional e combinată cu fundalul arpegiatului sintetizator-...și sună ca și cum Radwan G.M. „crează sunetele puternice până la climax fără a le duce spre un țel, le risipește ca și cum ar face alpinism pe un munte fără a-l urca”, cum plastic se exprimă jurnalistul Robin Smith întro cronică a albumului, aici:
http://cokemachineglow.com/records/jerusaleminmyheart-ifhedies-2015/

Participă ca invitați și în contra-partidă la colaborările anterioare saxofoniștii Matana Roberts și Colin Stetson -două nume de bază de la casa canadiană Constellation Records- care aduc elemente de improvizație tipice experimentelor „free” și „noise”, dar protagonistul titular știe permanent când și cum să fluidizeze și să „îndulcească” sound-ul pe tot parcursul până la final: prin solo flaut & voce feminină pe penultima „Ah Ya Mal El Sham” și pe „2asmar”, unde suprapune buzuk-ului său sunetele valurilor mării captate de pe o plajă din Liban. Pe la jumătatea discului (respectiv, prima piesă de pe fața B a LP-ului) este plasată cea mai ritmic-sincopată temă, fără a altera aleanul vocal: „Lau Ridyou Bil Hijaz”.
„Post rock”, „neo-folk” sau „drone”, sunt alți termeni stilistici pe care i-am întâlnit în încercarea descrierii de către critici a acestei interesante muzici poliritmice și flotante care însă, ca mai toate de care mă ocup pe acest blog, sfidează categorisirile.
http://cstrecords.com/new-release-jerusalem-in-my-heart-if-he-dies-if-if-if-if-if-if/
JIMH: „Montréal experimental modern/contemporary Arabic music and audio-visual performance project...an adventurous, scrupulous, impassioned and highly original work of modern contemporary Arabic music".

Recomandări:
* Suuns and Jerusalem In My Heart: „S/T” (2015)
* Jerusalem In My Heart (Radwan Ghazi Moumneh): „Mo7it Al-Mo7it” (Constellation, 2013)

Apropo de muzicieni libanezi, o postare recentă pe Facebook a lui Gabi Burlău din Oradea m-a condus spre o casă interesantă de discuri numită Discrepant. Am descoperit astfel un spectru sonor mai avangardist ce-l are printre personajele centrale pe Johnny Kafta. Odată cu obținerea noului său album eponim în fruntea lui Anti-Vegetarian Orchestra, voi relua probabil subiectul...deocamdată o bună parte a catalogului incluzând mai multe noutăți dintre care la o primă „vedere” aș recomanda „Beach Party...”, Mutamassik și Romperayo.

 http://www.discrepant.net/categories/vinyl-lps
     
* Scrambled Eggs & „A" Trio: „Beach Party at Mirna el Chalouhi” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
* Scrambled Eggs and Friends: „S/T” (Johnny Kafta's Kids Menu, 2010)
* Various Artists (Scrambled Eggs, etc): „Golden Beirut: New Sounds from Lebanon” [2011]
* Scrambled Eggs: „Peace is Overrated & War Misunderstood: Demos and Unreleased Tracks 2006 To 2009” (Ruptured, 2010)
*„A" Trio (Lebanon): „Music To Our Ears” (rec. 2010, rel. Al Maslakh, 2012)
*„A" Trio (Mazen Kerbaj: tr, Sharif Sehnaoui: ac. gtr, Raed Yassin: d-bass): „Live In Nickelsdorf” (rec. 2012, rel. Roaratorio, 2014)

* Malayeen (Raed Yassin, Charbel Haber & Khaled Yassine): „S/T” (Annihaya, 2013)
* Mutamassik (aka Giulia Loli): „Symbols Follow” (2015)
* El-Mahdy Jr.: „Ghost Tapes” -EP- [2015]
* Romperayo (Columbia): „S/T” (2015)...."psychedelic cumbia"
* Kink Gong: „Tanzania” [Discrepant, 2015]