Arcuiri suedezo-helvetico-argentiniene spre "Futuristica Music": Mats & Morgan, Sha/Elina Duni, Arco Iris, Rise

Aveam de ceva vreme în intenție să dezvolt aici pe blog subiecte recente, precum despre noul album al suedezilor Mats & Morgan (Band): ”Schack Tati” (Cuneiform, 2014) -implicit cu un mini-story binemeritat de acest cuplu influențat de geniul lui Frank Zappa încă din 1984 când impresionau încă foarte tineri ca elevi de liceu întrun Zappa cover band...și căruia i-am mai ascultat cu această ocazie încă vreo 4 albume mai vechi care-mi lipseau din catalog. Acesta nou, primul cu material original din 2005 încoace, plecând de la titlu -”Șah (la) Tati”-, de la coperți până la muzică, aduce un tribut muzical umorului filmelor regizorului și comicului clasic francez Jacques Tati, la pachet cu al său personaj principal Monsieur Hulot. E și un joc de cuvinte în titlu și pe pozele de pe coperți, care au de-a face și cu englezescul ”shack” (”colibă / baracă”).
Orb din naștere claviaturistul Mats Öberg compensează prin simțul său supertactil când controlează și dezvoltă straturile de sunete, uneori atacând clapele cu o incisivitate Keith Emerson-iană tipică anilor de glorie E.L & P, în timp ce bateristul percuționist Morgan Ägren -numit de o revistă franceză ”Ingmar Bergman al tobelor”- adaugă ritmuri subtile și complexe, naturale sau programate, întrun melanj convingător de jazz, rock, world music, ambient, electronica, dance music...”coliziune de Hatfield & The North cu Depeche Mode și Cabaret Voltaire” cum scria un cronicar, fără ca cei doi & companionii (incluzându-l pe Simon Steensland, el însuși valoros ca și clăpar și inginer de sunet) să-și uite nici un moment mentorul și modelul, pe un album pe care ni l-am fi putut ușor imagina creat de Frank Zappa, dacă acesta mai trăia...un fel de ”Jazz from Hell” (1986) împănat cu falsetto-uri vocale și actualizat.
Preferatele mele, greu de ales de pe un album atât de închegat, ar fi totuși:
                          03. The Swedes;
                          04. Mr Piccand;
                          07. Tati Bake;
                          11. Russian Tourists Not In Line
Mai multe detalii, aici:
http://theprogressiveaspect.net/blog/2014/07/19/matsmorgan-schack-tati/
Puteți asculta albumul în întregime, aici:





Am completat între timp și la fațetele pe care nu le știam ale elvețianului Stefan Haslebacher (care apare simplu numit ”Sha” în Ronin-ul pianistului Nik Bartsch), un saxofonist la fel de...modular și deloc mai puțin interesant decât șeful său pe Sha's Feckel: ”Greatest Hits” (Ronin Rhythm Records, 2002)...dar mânuind mai recent cu aceeași dibăcie și clarinetul bas, principalul instrument atunci când conduce formula sa Sha's Banryu -pe albumul ”Chessboxing, Volume One” (Ronin Rhythm Records, 2008).
Ce scenă nouă și generoasă a jazzului găsim azi în Elveția, plină de muzicieni tineri și inovativi!...De Lucien Dubuis - avându-l parcă în ADN și pe John Coltrane și pe Beasty Boys (!), după cum scrie pe site-ul trioului său - m-am ocupat separat, l-aș aminti aici și pe pianistul Colin Vallon, ”mâna dreaptă” a frumoasei și talentatei vocaliste de origine albaneză Elina Duni dar cu realizări notabile și separat când conduce propriul său trio.

Îmi pusesem deasemeni în plan să dezvolt subiectul Arco Iris (”Curcubeu” în spaniolă), grupul argentinian considerat drept cel mai important ambasador al rockului nu doar din țara lui Messi ci și în arealul hispanic în general, cu o carieră epopeică începută la finele anilor '60. L-am descoperit recent plecând de la un nou album al fostului lor chitarist -el însuși un important promotor de ”Rock En Español”:
Gustavo Santaolalla: ”Camino” (2014)...un material nou-nouț pe cât de interesant azi, pe atât de contrastant față de realizările de odinioară ale ”Curcubeului” în care Gustavo s-a lansat și în care a fost pionul principal până la un moment dat.

Ar fi fost o carieră diferită a trupei, cu siguranță cu mai puține sincope dacă ”muza spirituală” a formulei inițiale, frumoasa blondină având origini ucrainiene și practicantă yoga Danais (”Dana”) Wynnycka (ulterior după 1981 devenită Tokatlián, prin căsătoria cu liderul saxofonist cu origini egiptene, Ara) n-ar fi impus și restului masculin al grupului -toți având atunci în jur de 25 ani- o viață ascetică plină de restricții și abstinențe, inclusiv de ordin sexual...Cine poate ști însă dacă în alte circumstanțe s-ar fi atins același nivel din punct de vedere estetico-muzical?...Pentru că anii '70 au fost nu doar cei mai prolifici ci și cei mai plini de inspirație și reușite în crescendo, între care albumul ”Sudamérica o el Regreso à la Aurora” (1972) -2 LP- considerat ”prima operă-rock în limba spaniolă” sau cosmogonicul ”Agitor Lucens V” din 1974, ultimul cu Santaolalla ca ”frontman” și inspirat -ca să nu zic ”bântuit”- de presupusele contacte între civilizațiile pre-columbiene și vizitatori extratereștrii. Atracția și fascinația regretatei Dana/Danais -care ”la femme, toujour la femme”, cum spun francezii, ne-a părăsit în 2003- s-a manifestat mai ales asupra chitaristului Gustavo și acesta pare să fi fost motorul creativ, focul lăuntric care a condus spre lucrările definitorii ale grupului până la dezertările din 1975: un ”fusion” original de rock progresiv, jazz și folclor sud-american, continuat întro tentă stilistică orientată spre ”new age” ulterior după 1980 când trupa s-a stabilit în Statele Unite.
Atenție că sub acest nume găsiți și alte trupe/clipuri pe YouTube, eu m-am referit la acesta, aici întrun documentar cu explicații ale lui Ara Tokatlián și cu exemplificări ”live”:





Am găsit pe acest site:
http://www.psychemusic.org/spiritualjazz.html

...două titluri de proiecte complementare care îi implică pe foști membrii Arco Iris:

Ara Tokatlián, Enrique ("Mono") Villegas y Guillermo Bordarampé: ”Inspiración” (Leader Music, 1975)
+ Ara Tokatlián & Milcho Leviev: ”In Memoriam” (US 1987, re. 2009)..."post-Arco Iris jazz side-project".

...dar despre acest filon foarte interesant și profund al jazzului spiritual odinioară inițiat pe la începutul anilor '60 de John Coltrane, Pharoah Sanders, Sun Ra sau Albert Ayler, merită să mă ocup întro postare separată, cu-atât mai mult cu cât în acest trend actualizat exemplificat pe site cu circa 25 de albume e inclusă și casa de discuri britanică numită Futuristica Music, de exemplu cu ambientalul:
Rise (aka Evan Jones/UK): ”Messages” [Futuristica Music, 2011]

http://groovement.co.uk/2011/03/preview-rise-messages/

”Similitudini” sârbești la EYOT 2014

Întro postare de anul trecut numită ”Încă o trupă apropiată geografic de noi: EYOT, "a band to watch out for"...mă ocupam de albumul acesta:

"Drifters" (NeuKlang) este albumul lansat la începutul anului 2013 de formula EYOT din Niš condusă de pianistul sârb Dejan Ilijic, numele trupei venind de la denumirea unor mici insule nepopulate de pe râul Thames din Anglia: "eyot" (sau "ait"), în sensul figurat de "no man's land"...ceea ce transpus în limbajul sunetelor înseamnă intenția etalării unei muzici originale.

Un grup aflat pe "Creasta valului" -"Crest Of The Wave" fiind chiar una dintre piese- cu o muzică incluzând ingredientele unui jazz modern de tip "fusion" cu inflexiuni prog-rock marca anii '70, ecouri minimalist-ambientale, tușeuri din clasic și teme tradițional balcanice. O confirmare certă și totodată un pas înainte față de excelentul debut al cuartetului, "Horizon" (Ninety and Nine Records, 2011).

Construcția unor piese pianistice repetitive cu accentuarea graduală a tensiunii și dramatismului ne face să ni'l reamintim pe elvețianul Nik Bärtsch și al său hipnotic Ronin. "...An absorbing musical journey" este concluzia criticului Ian Patterson în critica sa de pe site-ul "allaboutjazz", analogiile stilistice ale acestuia fiind făcute cu trupa Radiohead și pianiștii Neil Cowley (U.K.) și Stefan Rusconi (Elveția)...Criticul ne mai garantează și deliciul urmăririi "live" a unui concert EYOT...cu a lor alchimie muzicală specială care face ca band-ul să fi apărut deopotrivă în centre culturale importante cât și la festivaluri diversificate, de jazz, punk si rock (!).

Ceea ce ne duce imediat cu gândul și la demult consacratul și eclecticul grup maghiar Djabe, etalat deasemeni în varii împrejurări...Și ca să duc analogia și mai departe, apropos de concertul Djabe & Steve Hackett din Poiana Lupului la ediția din 2008 a Festivalului: mi-aș dori să-i văd și pe EYOT la Timișoara sau Gărâna.

Componența EYOT:

Dejan Ilijic: piano;

Sladjan Milenovic: guitar;

Milos Vojvodic: drums;

Marko Stojiljkovic: bass.

Actualizare iulie/august 2014 

EYOT (Serbia): ”Similarity” (99 Records, 2014)

Dacă ”production”-ul albumului ”Drifters” a fost unul consistent german (Eva Bauer-Oppelland, Philipp Heck) iar mixajul se realizase în studiourile Bauer Ludwigsburg, pentru următorul material  Dejan Ilijic & comp. au optat pentru capitala trip-hopului, Bristol. De fapt ”orizontul” (titlul de debut) sârb și croat la care se limitase arealul albumului inițial se deschide tot mai mult, pentru că ce mare provocare este pentru EYOT să ”aterizeze” în plin ”new jazz” made în England, acum cu suportul și implicarea basistului producător Jim Barr (din Portishead, acum și în Get the Blessing)!

 Se numește ”Similarity” noul album care se lansează oficial pe data de 5 august 2014, materialul fiind înregistrat în noiembrie trecut... și am toate motivele să cred că titlul are legătură tocmai cu conexiunile făcute sau care vor mai urma cu alți artiști și trupe, poate și cu ideea de continuitate pe aceeași linie EYOT tot mai bine conturată după aclamatele “Horizon” (inițial lansat doar în Serbia și Croația, dar preluat ulterior de casa britanică 99 Records) și “Drifters”. Un sens aparte este însă evidențiat explicit în textul însoțitor al albumului digital pe care l-am obținut prin amabilitatea liderului pianist Dejan: acela al mesajului că această lume ar trebui să se axeze mai mult asupra lucrurilor care îi aduce pe oameni împreună...

 Din aceeași scurtă prezentare aflăm că trupa a depășit între timp 100 de concerte în 18 țări și că ”fusion”-ul, adaugând analogia perechii ”Pink Floyd meets Nirvana” pune deasemeni accent pe faimoasa moștenire a compozitorilor muzicii clasice est-europene, condimentată aici cu elementele tradiționale din Balcani. Totul e distilat însă în recipientul unic marca EYOT, ”modern și medieval” cum scria un critic.

Fluent și închegat, discursul demarat de progresiva ”How Shall the Dust Storm Start” întâlnește tema-titlu -piesa cea mai lungă- cu inserturi electronice ambientale, fuzz-ul la chitară, repetițiile și crescendoul treptat marca înregistrată E.S.T., săltăreața ”Nirvana” (cu dozaj infim de ”grunge”, dar cea mai...balcanică dintre piese), melancolica ”Walking on Thin Ice With the Iron Shoes” (vă mai amintiți?...se mai plimbaseră odinioară tot în condiții periculoase pe gheața subțire, la propriu sau doar metaforic Jethro Tull în ”Skating Away On The Thin Ice Of The New Day”, Pink Floyd în ”The Thin Ice” și Yoko Ono pe ”Walking on Thin Ice”)...pentru ca la final să avem de-a face cu o conclusivă și consistentă binecuvântare, punctată și de 3 instrumente adiționale (trompeta, saxul și viola), titlul ”Blessing” având cu siguranță de-aface cu arealul sonor al actualului grup al producătorului cu care sârbii din EYOT au cântat și pe aceeași scenă.

          Similarity  / Release date – August 5

            1. How Shall the Dust Storm Start?

            2. Druids

            3. Similarity

            4. Pools of Purple Light

            5. New Passover

            6. Nirvana

            7. Walking on Thin ice with the Iron Shoes

            8. Blessing

Music composed and arranged by Dejan Ilijic & Eyot

Dejan Ilijic – Piano

Milos Vojvodic – Drums

Sladjan Milenovic – Guitar

Marko Stojiljkovic – Bass

*8 /  Pete Judge – Trumpet , Jake McMurchie – Sax

*2 / Dejana Sekulic - Viola

Recorded and Produced by Jim Barr

Recorded in November 2013, mixed and mastered by Jim Barr at J&J Studios, Bristol, UK

www.eyotmusic.net

www.ninetyandninerecords.com

In the Court of the Gărâna Fest XVIII: The Crimson ProjeKCt ”live”

I-am văzut și le-am savurat muzica și concertul, în sfârșit...Și nu în Ungaria sau în spațiul ex-yugoslav, nici măcar la București...ci în munții Banatului, veniți pentru prima dată în România în cei peste 45 ani de existență al trupei ivită din nucleul incipient al foștilor colegi de gimnaziu, Giles, Giles and Fripp pe ”The Cheerful Insanity of  G.,G. & F” (1968) !
După atâtea reîncarnări, hiatus-uri, regrupări și reformări ale imprevizibilului creator Robert Fripp, cel care rămâne oricum undeva în spate în partea dreaptă și în umbră, chiar dacă e prezent cu trupa pe scenă !...Acum nu a fost, aceasta fiind una dintre puținele garnituri din care lipsește...dar și-a trimis în turneu sosia perfectă, pe elevul său care nu numai că-i seamănă fizic dar care a dovedit și că îl urmează îndeaproape până la identificare pe maestrul său în ceea ce privește interpretarea la ”touch guitar”, de la primele acorduri din intro-ul concertului, ”Markus Reuter Soundscape”.
E vorba despre membrii King Crimson & comp., doamnelor și domnilor, maeștrii majori și de pionierat în ”progressive rock, experimental rock, dark ambient, industrial” (conform Wikipedia), grup al cărei muzică s-a aflat înaintea timpului -așa cum sugerează încă de la debutul din 1969 profeticul titlu-fanion la fel de ”insane” "21st Century Schizoid Man"- și care muzică a rămas cu spiritul mereu revigorat în diversele subdiviziuni de după 1997, ProjeKct-ele numerotate de la I la X, 21st Century Schizoid Band, Stick Men, Tuner, Jakszyk, Fripp & Collins, etc.
S-a ajuns în Poiana Lupului în formatul actual de dublu trio -cum s-a întâmplat și la înregisrările albumului de studio THRAK din 1995- și sextetul a concertat sâmbătă seara la Gărâna unde s-a poziționat astfel: Stick Men-ul condus de Tony Levin în stânga scenei, iar The Adrian Belew Power Trio, în dreapta. Versatilă de la piesă la piesă -uneori chiar în cadrul aceluiași cântec- componența de 2 chitariști, 2 basiști și 2 bateriști a fost variabilă de la duo la sextet. Se dădea astfel răgaz de respiro acelora cu rol principal în piesele dense, complexe și cu ”loud thunderous sound” care au alternat cu baladele ”soft”, setlist-ul incluzând chiar complet separatele dreapta/stânga ”Young Lions” (Adrian Belew/Power Trio) și ”Open, Part 3” (Stick Men/Tony Levin). Levin cu bass-ul său personal Chapman stick, secondat de Markus Reuter la chitara atât de Fripp-iană și Pat Mastelotto la setul de tobe & perc. a introdus și "Breathless", piesă specială de pe "Exposure", excepționalul album solo a lui Robert Fripp din 1979.
Adrian Belew Power Trio -adică A.B.: guitars & voice, secondat de secția ritmică a mult mai tinerilor Julie Slick (bass) și Tobias Ralph (drums)- excelau în piesele cu vocalul încă la înălțime ale ”cântărețului” (conform expresiei lui Florian ”Moșu” Lungu, din nou cu câteva ”perle” și cam depășit de acest subiect...) Adrian Belew, mai ales de pe albumele 1981-1984 -”Discipline”, în special- și de pe ”THRAK” (1995).
...Și așa s-au derulat timp de circa 2 ore și ”B'Boom”, ”THRAK”, ”Dinosaur” (..."I'm a Dinosaur/ Somebody digs my bones"...), ”Indiscipline”, ”Frame by Frame”, ”Matte Kudasai”, ”Sleepless”, ”One Time”, ”Three of a Perfect Pair”. Am omis în start să evidențiez solourile perfect sincrone de tobe & percuție ale celor 2 tobari.
Forțele s-au unit ”in corpore” pentru teme ”clasice” ale primei perioade K.C., ”Red” și ”Larks' Tongues In Aspic (part II)”...dar abia la bis am desfăcut berea specială la doză pe care tot mai îngrijorat că nu ”apare” o păstrasem exclusiv pentru această piesă favorită de-a mea (prezentă în tracklist-ul ultimului album 2014 ”Live in Japan”): ”Thela Hun Ginjeet”.
Trupa are ”encore”-uri de rezervă la care au apelat în alte concerte ale turneului european în derulare și aș fi fost ultimul din audiență derajat dacă la final aș fi auzit și ”The Court of the Crimson King” (Adrian Belew solo) și ”Elephant Talk”...sau poate chiar și "The Lone Rhino(ceros)" tema-titlu din 1982 de pe primul și cel mai reușit -după părerea mea- album solo Adrian Belew, alături de avangardistul ”Desire Caught By the Tail” (1986)...Asta poate și ca și compensație la știrile recente care nu-l mai includ pe Adrian în reunirea King Crimson din toamnă, anunțată de Fripp)...Însă audiența se cam rărise și cu ea și ”feedback”-ul necesar unei rechemări înapoi.

Auto-retras în 2012 dar acum răzgândindu-se și din nou activ, Robert Fripp a permis formulei folosirea mărcii sale înregistrate ”Crimson” dar a fixat cu autoritatea-i devenită proverbială, cadrul exact al ființării sextetului: ”live performances of the main King Crimson repertoire (1974-2003)”.
Ceea ce, prin inspirația alegerii și eforturile lui Mariu Giura, a putut să se întâmple ”live” la Gărâna.
Mulțumesc dragă Marius pentru acest festin progresiv al uneia dintre trupele esențiale și printre cel mai îndelung așteptată în Ro !!





Recomandări discografice pentru Markus Reuter și Julie Slick:

Centrozoon (Markus Reuter &  Bernhard Wöstheinrich): ”Sun Lounge Debris” (2001)
Centrozoon: ”The Scent Of Crash & Burn” (2003)
Centrozoon:  ”Never Trust The Way You Are” (2005)
Centrozoon: ”Angel Liquor” [Discipline Global Mobile, 2006]
Markus Reuter & Robert Rich: ”Eleven Questions” (Unsung Heroes, 2007)
Adrian Benavides (Pat Mastelotto + Markus Reuter): ”Same Time Next Life” (2012)

Stick Men (Tony Levin, Pat Mastelotto, Markus Reuter): ”Deep” (SMN/7D Media Family, 2013)

Julie Slick: "Julie Slick" [2010]
Julie Slick: "Terroir" (2012)
DRGN KING: "Paragraph Nights" [2013]

Fundal pentru Mundial...

Noutăți de vară în/de colecție:
* Phish: "Fuego" (ATO Records, 2014)...Primul album al quartetului din Vermont din ultimii 5 ani, produs de Bob Ezrin (Alice Cooper, Peter Gabriel, Lou Reed, Pink Floyd, etc), un CD -al 12-lea al trupei- cu o accesibilitate pop-rock al unui jam band cunoscut pentru spiritul "live" legendar pe care-l transferă acum în studio...și de aceea surprinzător și total diferit de anterioarele.
* Sérgio Mendes: "Magic" (OKeh, 2014)...fiesta braziliană "World/Latin/Etnica" ideală ca fundal pentru (sau între) meciurile de la MUNDIAL DE FÚTBOL BRASIL....bineînțeles cu mulți invitați, vocaliști și vocaliste (Carlinhos Brown, Maria Gadu, John Legend, Milton Nascimento, etc). Apropos: genialul compozitor și multi-instrumentist brazilian Hermeto Pascoal a împlinit pe 22 iunie 78 ani.

* Xiu Xiu: "senin Sky" (2014) ... Noul "album puternic spiritual" al ezotericului Jamie Stewart incluzând populară Cântece vechi americane SI DIN zona Caraibe compuse intre 1850-1920 si 9 scurte inserturi DIN pădurile tropicale DIN Guyana, cu înregistrările finalizate version Studioul grupului islandez Sigur Ros.
* Dirtmusic (Australia / SUA): "Lion City" (2014) ... continuarea anteriorului "BKO" ("Bamako Airport") [Glitterhouse, 2010] Si înregistrat tot version Capitala STATULUI Mali cu Diversi Invitati (Samba Touré, Ibrahima Douf, etc) ... Stilul muzical:? caneluri "Americana populare indie, cu Elemente dub, electronica, rock ... ponderea" de blues din Mali "fiind version creștere pe Interkultureller Austausch www.grenzenlos.or.at album.
* Kasai Allstars ( Congo): "Feriți-vă Fetish" (Congotronics 5) (2014) ... Noul album Continua seria Congotronics a unui Multe Ansamblu DIN format componenții 5 TRUPE diferite ... de ascultat la volum mare (cum suntem sfătuiți pe coperta) SI DACA va place, Va sugerez si eu sa-l includeți  eventuale la "Pachet" Impreuna cu următoarele ce pot induce aceeași transa:
* Kasai Allstars: "În al 7-lea Luna, șeful transformat într-un înot pește și Ate șeful de dușmanul său de Magic" (Congotronics 3) (înghesuiți Discuri, 2008).
* VA: "Tradi-Mods vs Rockers: Alternative ia Pe Congotronics, Vol.1 "-2-CD (2010) .... compilație infecțioasă extinsă dominată de trupele-Gazda congoleze Kasai si Konono N ° 1 si Invitatii Lor de pe mai MULTE Continente.

* Arne Deforce & Mika Vainio: "Hephaestus" [Editions Mego, 2014)...Zeul focului la vechii greci i-a inspirat pe Vainio (din duoul finlandez Pan Sonic) și pe cello-istul belgian Deforce întro “călătorie prin iad” pe un album de "impro jazz & live electronics". Și tot de la aceeași selectă casă de discuri:
* (Christian) Fennesz: "Bécs" (''Vienna'' în limba maghiară) (Edition Mego, 2014)...Albumul conceptual al chitaristului austriac este evocativ, epic, atmosferic, peisagistic, ”oblique, florid & abstract pop", continuarea unui material mai vechi, "Endless Summer" (2001). ”A singular work by a singular artist” scrie pe site-ul casei Editions Mego.
* The Neil Cowley Trio: "Touch and Flee" (Naim Jazz, 2014)...noul album al formulei pianistului britanic așteptat în iulie în concert la ediția a 2-a JazzTM, ....Se fac analogii stilistice cu scandinavii Tord Gustavsen și E.S.T., dar și cu Bill Evans (Trio) și...Jerry Lee Lewis (!)...un album introspectiv foarte diferit de "strings bravura" anteriorului "The Face of Mount Molehill".
 Timpul a trecut dar frecvența cu care apar în ultimii ani referiri la muzica regretatului Esbjorn Svensson ne arată cât de mare a rămas golul lăsat de el în noul jazz european și ce mulți pianiști și triouri a inspirat...inclusiv pe Neil Cowley și noul album: "a collision between chill-out and dance music-inspirations and a post-EST sense of improvising, with its own particular language". ("http://www.marlbank.net/reviews/1722-intimacy-and-improvisation-key-factors-on-new-neil-cowley-trio-album-touch-and-flee").

* Pierrick Pédron: "Kubic's Cure" (ACT Music, 2014)...tribut jazzistic adus de alto-saxofonistul francez cunoscutei trupe rock -”music composed by The Cure”- și tot o provocare de calibrul anteriorului "Kubic's Monk" (ACT Music, 2012), care era un album cu piesele lui Thelonious ”Sphere” Monk interpretate de un trio fără pian în aceeași formulă, cu alto sax, double bass & drums.
...Și la finalul acestor recomandări, încă 2 albume foarte interesante și frumoase la prima audiție pe care deocamdată doar le semnalez aici...dar care merită cunoscute, pedigreeul pianistului Emler și respectiv al trompetistului Halsall -mai ales în ceea ce privește realizările lor recente din ultimii 2-3 ani- ar trebui să nu ne lase indiferenți:
* (Andy) Emler, (Claude) Tchamitchian, (Eric) Echampard: "Sad and Beautiful" (La Buissonne RJAL, 2014).
* Matthew Halsall (trumpet) & The Gondwana Orchestra: "When the World Was One" (Gondwana, 2014).

Un plus Noul picior Phish:

.

De la Sub Rosa...sau ce secrete am mai descoperit ”sub trandafirul” belgian?

Cos: ”Viva Boma” (LP IBC, 1976 / CD Musea, 1997...+ 4 bonus)
Jac Berrocal: ”MDLV” (Sub Rosa, 2014)

Sunt două albume ale căror apariții în original sunt decalate de un mare interval de timp, dar ambele aflate în catalogul actual al label-ului belgian Sub Rosa din Brussels fondat și condus de cuplul Guy Marc Hinant și Frédéric Walheer. Profilul acestei case este muzica electronică de avangardă apărută începând încă de la sfârșitul celui de-al 2-lea război mondial, cea actuală cu subgenuri asociate și cea tradițională, numită ”Ritual music & field recordings” -mai ales din zone asiatice- pe care staff-ul casei o diferențiază de conceptul ”world”. Întreaga paletă stilistică grupată în 12 domenii, de la punk la ”avant-electro”, o găsiți aici: ”http://www.subrosa.net/en/catalogue.html”
În secțiunea ”News” la ”RELATED OBJECTS” am dat de trupa Cos, condusă de basistul, vocalistul și multi-instrumentistul Daniel Schell...pe care-l știam din formula Daniel Schell & Karo: ”If Windows They Have” (1986, Made To Measure/Crammed Discs) și de pe următoarele ”The Secret Of BWLCH” (1990) și ”Gira Girasole” (1994).
Anterior însă Daniel Schell, până la a se specializa la bas pe modelul Chapman Stick, fondase și condusese trupa Cos ca și chitarist, flautist și vocalist...și cu care a scos 5 albume și un EP în perioada 1974-1983, muzical plasându-se stilistic în arealul ”Avantgarde, Experimental, Prog Rock, Jazz-Rock” (conform ”www.discogs.com”), ceva mai specifică fiind încadrarea de pe site-ul Sub Rosa, ”Zeuhl, Jazz, Progressive & Canterbury rock”.
Ceilalți 2 muzicieni corespunzând hipopotamilor de pe coperta lui ”Viva Boma”, alături de lider, ar fi vocalista și la oboista Pascale Son și Marc Hollander, coautor la 4 titluri și interpret la clape și clarinet bas. 04. ”Flamboya” și 06. ”L'Idiot Leon” sunt piesele centrale, miezul acestul album foarte în ton cu muzica unor trupe precum Caravan, Gong sau Magma. Și mai potrivită ar fi analogia cu conaționalii Univers Zéro, plasați în centrul unei scene muzicale belgiene foarte interesantă, independentă și încă activă.
Suplimente generoase oferă versiunea pe CD a casei Musea, cu 3 piese mai relaxante ”previously unreleased” -între care și ”Fanfan la Tulipe”, care deși cea mai scurtă dintre ele e și cea mai întrăzneață, e cea mai plină de efecte la voce- și un ”demo version”.
Vocea lui Pascale De Trazegnies -poreclită ”son”/”sunet” în limba franceză- ”plutește” frumos pe primele 4 albume Cos, amintind chiar prin timbrul cristalin de Annie Haslam sau Sonja Kristina, de la Renaissance, respectiv Curved Air...și anticipându-le pe Kate Bush sau pe Barbara Gaskin și Amanda Parsons din National Health. Cu o apetență spre experiment care-l determina pe criticul Aymeric Leroy, întro cronică a CDului apărut în 1997, s-o considere un fel de echivalent feminin și ”pozitiv” a lui Robert Wyatt: ”cu o voce ingenuă, voluntară, acidulată, încântătoare, copilăroasă...de o totală sinceritate și totuși perfect măiestrită, intervențiile sale (când scrise, când improvizate) fiind punctul de vedere al trupei”. (detalii, aici: ”http://www.bigbangmag.com/ccos2.php”)
Aflăm de la același jurnalist Leroy că Pascale Son a fost și în afara scenei partenera lui Daniel Schell în perioada existenței Cos, una dintre puținele ei apariții solo -dacă nu chiar singura- fiind -conform www.discogs.com- un disc single din 1981, ”Eldorado” (vezi imaginea).

A revenit în actualitate un trompetist/multi-instrumentist denumit în anumite medii muzicale selecte ”legendar” și ”de cult” și asociat cu avangarda anilor '70, Jacques ”Jac” Berrocal...cu primul album personal după circa 20 ani, anticipat de casa de discuri belgiană în 2011 de apariția colaborării Jac Berrocal,  David Fenech & Ghédalia Tazartès: ”Superdisque” (Sub Rosa).
O colecție de 20 scurte piese, de la cele vorbite genul ”Spoken Word” dintre care unele stranii, cu pasaje de trecere, intro-uri...la teme mai atmosferice, ”jazzy”, incluzând o inedită variantă la ”Lonely Woman” (Ornette Coleman). Pe la jumătatea albumului detectăm influențe ale scenei ”free-improv/no wave” din New York, piesele ”The Eternal” (cover după Joy Division, de pe ”Closer”) și ”Metalic Bay”, cu invitatul James Chance la orgă...sau pe ”I Remember”, cover după duoul Suicide. La final mai întâlnim un cover, ”After the Rain” după John Coltrane. Numeroși alți muzicieni invitați își aduc aportul, câțiva dintre cei cu care mai colaborase fiind prezenți și aici (vezi mai jos după enumerarea pieselor, lista completă).
Iată o neașteptată și nouă ocazie să ne amintim de realizări importante anterioare ale trompetistului (solo sau cu grupul Catalogue) sub etichetele d'Avantage și Nato, sau de colaborări ulterioare cu Steven Stapleton/Nurse With Wound, Bernard Vitet, Lol Coxhill, Michel Portal, Telectu, etc...Sau de contribuția sa la excelentul album al cvartetului Pascal Comelade, Pierre Bastien, Jac Berrocal, Jaki Liebezeit: ”The Oblique Sessions” (Les Disques Du Soleil Et De L'Acier, ‎1997).



Cu detalii generoase la fiecare piesă, iată lista:
Tracklist:
1  Aristocrates
 Drums – Keith Abrams
 Electronics – Ron Anderson
 Recorded By – Ross Bonadonna
 Voice – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal 0:51
2  Zwischen Shaan Und Bendern
 Mixed By – Jack Belsen
 Recorded By – Jac Berrocal
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal 0:21
3  Do You Want A Dance
 Electronic Drums – Jean-Pierre Arnoux
 Guitar – Jack Belsen
 Trumpet – Jac Berrocal
 Voice – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal, Jack Belsen, Jean-Pierre Arnoux 4:27
4  Palmyre
 Recorded By – Guy Girard
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal 1:50
5  Lonely Woman
 Accordion – Claude Parle
 Bells – Jean-Marc Foussat
 Double Bass – Bruno Laurent, Rosine Feferman
 Drums – Jacques Thollot
 Recorded By – Jean-Marc Foussat
 Synthesizer – Wilfried Wendling
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Ornette Coleman 5:21
6  I Remember
 Drums – Christophe Sorro
 Guitar – Yves Botz
 Recorded By – Jean-Marc Foussat
 Tenor Saxophone – Urabe Masayoshi
 Voice – Marie Möör, Yves Botz
 Written By – Alan Vega, Martin Rev 0:43
7  Plaisir D'Amour
 Keyboards – Jac Berrocal
 Mandolin – Jac Berrocal
 Music By – Jean-Paul-Egide Martini
 Recorded By – Marie Möör
 Text By – Jean Pierre Claris De Florian
 Voice – Marie Möör 0:30
8  Prière
 Adapted By – Jean Vasca
 Bass – Jesse Krakow
 Drums – Keith Abrams
 Electric Guitar – Ron Anderson
 Music By – Jac Berrocal
 Recorded By – Ross Bonadonna
 Text By – Antonin Artaud
 Voice – Jac Berrocal 3:13
9  MDLV
 Mixed By – Jean-Marc Foussat
 Recorded By – Wolfram Haider
 Trumpet – Jac Berrocal
 Voice – Bagheera Poulin, F.J. Ossang, Florence Delay, Francine Flandrin, Marie France
 Written By – Jac Berrocal 1:46
10  Aether
 Computer – Laurent Chambert
 Trumpet – Jac Berrocal
 Voice – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal, Laurent Chambert 4:28
11  The Eternal
 Accordion – Michel Glasko
 Double Bass – Bruno Laurent
 Percussion – Roland Bourbon
 Recorded By – Daniel Deshays, David Segalen
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Bernard Sumner, Ian Curtis, Peter Hook, Stephen Morris 2:37
12  Metallic Bay
 Bass – Ron Anderson
 Drums – Michael Evans
 Guitar – Jason Willett
 Organ – James Chance
 Recorded By – Jason Willett
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal, James Chance, Ron Anderson 3:26
13  Lietuva Hotel
 Recorded By – Vina Platar Lynas
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal 0:50
14  Ministres En Conseil
 Mixed By – Nick Rogers
 Percussion – Jac Berrocal
 Recorded By – Daniel Deshays
 Synthesizer – Jac Berrocal
 Trombone – Jac Berrocal
 Written By – Jac Berrocal 3:02
15  Kinderlieder
 Accordion – Michel Glasko
 Double Bass – Bruno Laurent
 Drums – Roland Bourbon
 Synthesizer – Jean-Marc Foussat
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – Walter Gieseking 3:52
16  Ultim Arlene
 Bass – Jesse Krakow
 Drums – Keith Abrams
 Electronics – Ron Anderson
 Guitar – Ron Anderson
 Recorded By – Ross Bonadonna
 Text By – Angeline Neveu
 Voice – Angeline Neveu, Jac Berrocal
 Written By – Gilbert Artman, Jac Berrocal, Jean-François Pauvros 2:13
17  La Ralentie
 Recorded By – Guy Girard
 Voice – Jac Berrocal
 Written By – Henri Michaux 0:17
18  Signe Particulier
 Bass – Jean-François Pauvros
 Drums – Jean-Pierre Arnoux
 Guitar – Jean-François Pauvros
 Recorded By – Alain Gandolfi
 Voice – Jac Berrocal, Michel Potage
 Written By – Jac Berrocal 2:58
19  After The Rain
 Guitar – David Fenech
 Recorded By – David Fenech
 Synthesizer – Vincent Epplay
 Trumpet – Jac Berrocal
 Written By – John Coltrane 4:17
20 Sacré    4:17

Personnel:

Jac Berrocal-trumpet, voice, keyboards, mandolin, trombone
Ron Anderson (Les Molecules)-guitar, electronics
Keith Abrams-drums
Jack Belsen-guitar
Jean-Pierre Arnoux-electronic drums
Claude Parle-accordian
Bruno Laurent-double bass
Rosine Feferman-double bass
Wilfried Wendling-synthesizer
Jean-Marc Foussat-balloons, bells
Jacque Thollot-drums
Massayoshi Irabe-tenor saxophone
Yves Botz-voice, guitar
Christophe Sorro-drums
Marie Moor-voice
Jesse Krakow-bass
James Chance-organ
Laurent Chambert-computer
Michel Glasko-accordian
Roland Bourbon-percussions
David Fenech-guitar
Vincent Epplay-synthesizer

http://www.normanrecords.com/records/146900-jac-berrocal-mdlv-

Alte recomandări și referințe:

Cos (Belgium) - Postaeolian Train Robbery (1974)
Cos (Belgium) - Babel (1978)
Daniel Schell & Dick Annegarn - EGMONT and The ff Boom (1978)

Catalogue (Jacques Berrocal, Jean Francois Pauvros & Gilbert Artman) - Penetration (1982)
Jac Berrocal,  David Fenech & Ghédalia Tazartès – Superdisque (Sub Rosa, 2011)

Din catalogul Sub Rosa:

David Toop - Mondo Black Chamber -the complete series of works- 1996-2003  (2014)
Ilhan Mimaroglu - Music for Jean Dubuffet's ”Coucou Bazar” (1973)
François Bayle - Les couleurs de la nuit (1982)
Leo Kupper - Complete Electronic Works [1961-74] (2003)
Oiseaux-Tempete - OISEAUX-TEMPÊTE (2013)
Orchestra of Futurist Noise Intoners - The Orchestra of Futurist Noise Intoners (2013)
Francisco Lopez - La Selva (1998)

Onor (și) la ”Ofițer !”

Cu aproape un an în urmă, postam pe acest blog ”Onor la ”Colonel” (Bruce Hampton), azi avem în prim-plan un meritoriu artist britanic ca ”Ofițer !”.
Apropos de "Blackest Ever Black", unde tocmai a apărut albumul său: v-am spus până acum că au fost cazuri -mai dese în era pre-Internet, mai rare acum-  când la unii artiști/trupe am ajuns datorită numelui casei de discuri? E dintre cele mai aiurea și aleatoare criterii ar spune mulți să alegi astfel, sunt sigur...Mult sub criteriul frumuseții coperții, de exemplu...dar când nu știi (mai) nimic altceva despre numele ”X”, albumul ”Y” sau labelul ”Z”, când poate și coperta e insignifiantă...chiar și asta poate fi totuși un element, un indiciu, ceva...mai ales dacă are ”schepsis”, dacă e un ”clue” inspirat compus semantic, eventual o aliterație, un joc de cuvinte ingenios care stârnește imaginația.
N-a fost cazul acestui label ”Negrul cel mai negru vreodată” și a albumului ”Mort unic”...dar poate ar fi putut fi pe la mijlocul anilor '90, dacă acest album apărea...

În anii '90 mai ajungeau pe la mine reviste și fanzine cu noutăți, unele cu discografii ale caselor de discuri înrudite estetico-muzical. Probabil atunci am întâlnit numele ”Officer!”, cel puțin cu albumul ”Ossification” (1984) sau cu alte câteva materiale din aceeași perioadă (vezi recomandările de la finalul postării), gruparea fiind ”osificată” în jurul basistului Mick Hobbs. Sensibilitatea mea în ceea ce privește tot arealul din jurul grupului Henry Cow -din axul principal al curentului R.I.O./Rock In Opposition- crescuse lent dar sigur odată cu conexiunile și descoperirile făcute după 1985 de amicul ex-reșițean (din acel an devenit german) Marius Kraxner, iar acest Hobbs era activ deja în mai multe grupări de ”post-punk & new wave”, uneori apărând și ”avantgarde” ca definire stilistică atunci când era asociat la The Works și The Momes -coleg acolo cu saxofonistul și multi-instrumentistul Tim Hodgkinson din Henry Cow-, cu Charles Hayward din This Heat sau mai târziu când Mick de mută din U.K. în U.S., și devine component în Half Japanese. Toate acestea și nu numai (Zeena Parkins, Family Fodder, etc) sunt cărți de vizită consistente care trimit chiar și fără să știi altceva de la ”ofițer”, spre cunoașterea noului/vechiului ”Dead Unique” (2 LP)....Înregistrat la Baltimore după câțiva ani de lucru în 1995 întro componență flexibilă, albumul n-a fost lansat nu știe nici Mick de ce, decât abia la finele lunii mai 2014....
Unele piese par mai degrabă niște schițe, însă fără senzația de superficialitate...ele lasă parcă o urmă, ceva nu e clar definit și conturat, invitând la reascultare. Când totuși vreo piesă are lejeritatea pop (ex. 11. ”All I Got” sau 06. ”Shrug/Good” ), atunci sound-ul amintește totuși de 'alde Fred Frith sau respectiv, de Lou Reed, somități în materie .
”08. Nardis” citează vag un riff din ”Owner Of A Lonely Heart”, cea mai comercială piesă Yes...”ever” și în mare vogă atunci în 1995...Un saxofon nostalgic plutește întro piesă cu fler de rock and roll -12. ”V.I.M.”-, vocile ”male” sau ”female”, câte una sau împreună, punctează imprevizibil.
O oră și 6 minute plină de surprize și schimbări de viteze, un melanj de ”rock ‘n roll rugos, muzică de cameră somptuoasă, folk pastoral, prog-jazz sordid și dub-space paranoic” (conform plasticei descrierii de pe site-ul ”http://boomkat.com/vinyl/992648-officer-dead-unique”).
”A long-lost & now surfaced English art-rock gem”, coroana de pe capul creatorului mercurial, picantul și idiosincraticul compozitor și improvizator Mick Hobbs”.
Iată fanilor cui mai este destinat mai ales acest ciclu ”complex dar imediat trepidant” de cântece avant-pop, în afara cercului existent de cult al ”Ofițerului!”: Kevin Ayers, Flaming Tunes, Art Bears, Woo, Dislocation Dance, R. Stevie Moore, Robert Wyatt, Cleaners From Venus, Lol Coxhill sau The Monochrome Set.
Singurul eveniment care umbrește apariția 2 LP-ului este trecerea în neființă a Juliei Brightly pe data de 3 mai 2014, artist și tehnician reputat în branșă (a lucrat cu Mogwai, Wire, The Knife, Slint) care a mixat și masterizat în studioul ei personal ”Alchemy” sesiunea acestui album ce avea să apară peste puțin timp. Bineînțeles albumul este acum dedicat memoriei sale...
Subscriu și eu după repetate audiții la ceea ce am citit întro altă mini-cronică: ”a meritat pe deplin așteptarea”, peste 18 ani de hiatus.
 O încadrare cel puțin improprie e făcută de site-ul ”Discogs.com” care ”vede” albumul încadrat ca gen în ”Electronic” și ca stiluri în ”Downtempo, Broken Beat, Jazzdance”....și fără ”line-up”, pe care din păcate nu l-am găsit nici în alte surse, cel puțin până acum...Doar de prezențele lui Tim Hodgkinson și a lui Jad Fair (din Half Japanese) am aflat de aici:
”http://thequietus.com/articles/15361-officer-dead-unique-review-2”
Dar cel puțin componența din 1984 o găsim ca infos pe YouTube la videoclipul piesei ”Anagrams” de la finalul postării, după ”referințe...E ceva mai mult oricum decât laconica ”Officer! was Mick Gibbs often joined by friends”...

Officer!: ”Dead Unique”
Label:   Blackest Ever Black ‎– BLACKESTLP006
Format:  2 × Vinyl, LP, Album
Country:  UK
Tracklist:
A1 Nest
A2 Elephant Flowers
A3 It Goes Up / Revenge
A4 Go Back
A5 Cows Hum In The Fields
B1 Shrug / Good
B2 Biteman
B3 Nardis
B4 Someone At The Door
C1 Stewed Fruit
C2 All I Got
C3 Vim
C4 Bugs In Amber
D1 Guess
D2 The Pony Was Contented
D3 Rachot
D4 Lilac & Orange
D5 Clint

Recomandări și referințe:
Officer!: ”8 New Songs By Mick Hobbs” ‎-cassette, ltd- (AAA/France, 1983)
Officer! (Mick Hobbs's): ”Ossification” (Ayaa/ France, 1984)
Officer! (Mick Hobbs's): ”Cough” -cassette- (Ayaa/ France, 1985)...unde la final întrun scurt interviu Mick Hobbs definește în limba franceză muzica proiectului ca fiind ”avangardiste musique du Moyen Age” (!)

The Momes - Spiralling (Woof Records, 1989)

Members of Officer!: Antoine Gindt, Bill Gilonis, Claudia Schmid, Daniel Koskowitz, Felix Fiedorowicz, Keisuke Matsui, Marie-Jeanne, Mick Hobbs, Patrick Q-Wright

Bruce Haack's ”Haackula”...cu “the king of techno”, clasicul ”Dracula” al sintetizatoarelor

”Children's music Electronic music” și ”Space age pop” (conform Wikipedia) nu sunt două etichete care să invite neapărat spre cunoașterea și aprofundarea unui muzician dacă nu ești ”pe felie” cu genurile respective...
Și totuși în cazul clasicului (1931-1988) ”Canadian-born, U.S.-based ” Bruce Haack, a-l ignora înseamnă a vă refuza  plăcerea de a descoperi un adevărat pionier al muzicii electronice și un important inventator. Și de a vă îmbogăți colecția muzicală măcar cu câteva dintre albumele sale realizate în intervalul 1963-1981 de către cel pus bineînțeles post-mortem alături de Robert Moog și Leon Theremin pe un imaginar și select palier al personalităților din domeniu.

Un rebel de felul său respingând orice fel de constrângeri, Bruce a dovedit deschidere și curiozitate de mic copil în Alberta natală unde cânta de ex. muzică folk ucraineană sau cântece ale triburilor aborigene canadiene ingerând psihoactivul Peyote...și deși a avut rezultate școlare și universitare slabe inclusiv după ce ajunge la Julliard University, a atras totuși atenția prin muzica pentru dans, balet și teatru pe care a compus-o mixând samples, electronici, sax soprano și vioară încă dinspre finalul anilor '50.
Cu profesoara de dans pentru copii Esther Nelson și cu amicul său manager Chris Kachulis realizează la casa Dimension 5 ciclul de 3 volume ”Dance, Sing, & Listen (and Again...and Again)” perfecționându-și tehnicile, efectele la sintetizatoarele și modulatoarele pe care și le-a construit singur și care se aud în melodii ce îmbină  country, clasic, medieval, folk și pop, cu posibilitatea obținerii polifoniei pe 12 voci (!). 
Climatul spre experimente devenind tot mai favorabil, piese sau pasaje de-ale sale sunt folosite în reclame diverse, de la jocuri pentru copii la firme de anvelope, brânză sau asigurări de viață. Câștigă 2 premii, apare la cunoscute șouri TV (”I've Got a Secret”, ”The Tonight Show”), remixează ”Citadel” (piesa Rolling Stones-șilor) iar odată introdus de Kachulis în noul areal al acid rock-ului psihedelic atrage atenția si unor majori precum Columbia Records de la primul său albumul influențat de rock, ”Electric Lucifer” (1970) fără însă a abandona muzica pentru copii. Orizonturile se deschid și mai mult după ce-l cunoaște pe inventatorul electronist Raymond Scott de la care primește câte un Clavivox și un Electronium create de acesta, dar din păcate nimic nu rămâne ca mărturie sonoră a acestei colaborări. 

Pe ”Together” din 1971 va folosi pentru prima și singura dată pseudonimul Jackpine Savage pentru a diferenția probabil albumul de cele pentru copii, destinatarii următoarelor ”Dance to the Music” (1972) și ”Captain Entropy” (1973) -pe care folosește pentru prima dată un nou instrument, Optigan. Spre finele decadei anilor '70 muzica pentru cei mici rămâne un scop principal (de ex. pe ”Ebenezer Electric”, versiunea electronică a romanului ”A Christmas Carol”/Charles Dickens' din 1976) dar două lucrări interesante din 1978 și 1979 ”Haackula” și respectiv ”Electric Lucifer Book II” nu vor fi editate pe discuri decât după moartea artistului care face infarct la doar 57 de ani...
Se vor ocupa de reeditările albumelor sale de pe LPuri și casete audio fidelii săi parteneri Ted Pandel și Esther Nelson.  
”Haackula” -înregistrat în 1977-78, continuat în 1981 de ”Bite” (cu vocalistul copil de 13 ani Ed Harvey) și apărut pe CD în Australia abia în 2008- este cel mai ”dark” material dar și cel mai provocator, uneori muzica fiind descrisă ca ”satanică”, la antipod cu specialitatea casei, ”children songs”-urile anilor '50 & '60, 
Beneficiind și de un timbru natural atractiv, vocea lui Bruce nu e nicidecum un auxiliar pe albumele sale, chiar când doar vorbește...întrun stil în general robotic, anticipând vocal & instrumental cu inovativa sa ”quasy-psychedelic electronic music” trenduri care aveau să facă istorie în decadele următoare (”synthy pop”, ”space rock”, ”techno”) și cu mult în avans față de majori din domeniu precum Kraftwerk sau Gary Numan.

Bineînțeles că preferata mea este piesa 11. de final ”Icarus”, o extensie de peste 30 min. cât un LP în sine, garnisită cu toate ingredientele și efectele și încheiată optimist cu tema principală din ”Odă bucuriei” de Beethoven. Beck, Stereolab, The Apples in Stereo și EELS sunt între artiștii care apar pe compilația-tribut ”Dimension Mix” (2005) adusă lui Bruce Haack/Dimendion 5 Records, câștigurile proiectului fiind donate copiilor autiști.
Ascultând albumele lui Haack mi-am amintit de Pascal Comelade și ale sale ”toy instruments”, un muzician puțin cunoscut și care ar merita un portret aici. Sintetizatoarele și alte instrumente/device-uri inventate de Haack: 

Magic Wand (inspirat de Theremin), Peopleodian, Mr C, The Musical Computer
Farad (vocoder, după numele lui Michael Faraday)
Dermatron (funcționând după principiul corpului uman!)
Optigan