Jaga Jazzist și ”Focul stelar”

Din start vă spun că la fel de eclectici și cinematici au rămas norvegienii...”as ever” și pe noul ”Starfire” (Ninja Tune, 2015). Mutarea principalului compozitor al octetului Lars Horntveth în State la Los Angeles explică în parte pauza de peste 5 ani de la precedentul album cu material de studio original ”One-Armed Bandit” (2010). Între timp anul trecut trupa considerată printre cele mai definitorii pentru ”nu-jazz”-ul scandinav a marcat 20 ani de existență prin lansarea lui ”'94-'14 Reworks” -2 CD- (Ninja Tune, 2014), dublu-set de tip compilație care remasteriza albumul ”A Livingroom Hush” premiat în 2002 acasă în Norvegia și de BBC în U.K. ”Jazz Album of the Year” prin remixuri și demo-uri anterior neapărute...iar anteriorul ”Live with Britten Sinfonia” (Ninja Tune, 2013) fusese un album tot de tip compilație dar în concert în care band-ul și-așa numeros a fuzionat cu orchestra simfonică condusă de Christian Eggen până la un ”line-up” total de 35 instrumentiști.
Trupa e denumită uneori prescurtat ”Jaga” și asta nu-i deloc impropriu pentru că a eticheta muzica (doar) ”jazz(ist)” e mult prea puțin, un ”deserviciu” -cum zice cronica din Clash Music- pentru un sound în care regăsim din plin elemente de post-rock, krautrock sau ”electronica”, în timp ce chiar jazzul norvegienilor în sine e cu totul altceva, ”foarte departe de be-bop-ul lui Miles Davis”. ”Acid jazz” și ”experimental” au deasemenea ”acoperire” ca termeni în definirea acestei muzici instrumentale conectată începând de la maeștrii swingului, trecând prin ”fusion”-ul ”Heavy Weather”-ului Report-esc sau universul unic ”Zappaesque”...până la electronicele ambientale ale unor Aphex Twin, Squarepusher, Tortoise, The Mars Volta sau Cinematic Orchestra.

Am găsit asocieri stilistice chiar și cu muzica de generic a unor concursuri TV de cultură generală din Europa de Est a anilor 80 (!). Pe acest palier TV, România stătea lamentabil (cei cu vârsta de 50 + ani știu de ce...), dar dacă acceptăm totuși apropierea măcar în ceea ce privește partea de audio, n-am cum să nu-mi reamintesc de cel mai solid etalon de la noi al perioadei: Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române condusă de Sile Dinicu. Și chiar am găsit momente pe acest album care la asta m-au dus cu gândul, eventual și la genericele unor seriale occidentale care se mai strecurau la televiziunea națională din acea perioadă.
Revenind la Jaga Jazzist, titlul albumului nr. 6 ”Foc stelar” e considerat potrivit și el în ton cu mesajul și cu anterioarele albume, mereu cu intenția de a acapara audiență și dinafara jazzului contemporan.
Cei 3 frați Horntveth -Lars, Martin & Line- conduc actuala garnitură pe cele 5 piese cu lungimea medie uzuală la trupă de peste 7 minute, pline de ruperi de ritm, ”ancorate în impulsul haotic oricând pregătit să explodeze, dar ținut bine temperat de reguli în propriul design care operează precis ca ceasul elvețian” -cum se scrie în recenzia de la Consequence of Sound- ”...poate totuși cu o ambiție prea tehnică membrii trupei ar fi trebuit să slăbească strânsoarea și să lase haosul să respire mai adânc”...

Tracklist:
   “Starfire”,
   “Big City Music”

   ”ShinKansen”

   “Oban”

   ”Prungen”

• Lars Horntveth- Tenor Sax, Baritone Sax, Soprano Sax, Clarinet, Bass Clarinet, Flute, Guitar, Piano, Keyboards, Programming, Lap Steel Guitar 
• Line Horntveth - Tuba, Flute, Percussion, Vocals 
• Martin Horntveth - Percussion, Drums, Programming 
• Andreas Mjøs - Guitar, Percussion, Glockenspiel, Marimba, Vibraphone 
• Even Ormestad - Bass, Percussion, Glockenspiel, Keyboards 
• Erik Johannessen - Trombone, Marxophone, Percussion
• Øystein Moen - Keyboards, Percussion
• Marcus Forsgren - Guitar, Effects 

Estetica trupei este considerată în general în progres, așa cum ”văd” albumul și cronicarii de la Q Magazine și Uncut: ”panoramic, sintetic simfonic și plin de antren”...”un voiaj vesel a unui grup cu sunetul complet revitalizat”.

Mai adaug de la mine un nume de trupă pe care o asociez norvegienilor pentru acest material, una în actualitate tot cu un album apărut după o pauză mai lungă și ascultat cu puțin timp în urmă:

Ozric Tentacles: ”Technicians Of The Sacred” -2 CD- (2015)

Renaud Garcia-Fons, cu contrabasul său gigant, ”pe un drum singular între clasic, jazz și ”world music”

Renaud Garcia-Fons & Derya Türkan: "Silk Moon" (E-motive, 2014)

Expresia din titlu am găsit-o pe situl personal al artistului definind succint statutul de muzician aflat pe un făgaș unic și personal la confluența a 3 mari domenii muzicale. Contrabasistul francez este anunțat printre numele majore la festivalul de jazz de la Gărâna XIX din luna iulie, iar prin acest album de anul trecut el dovedește nu pentru prima dată întro formulă de duo că ”extremele se atrag” și în muzică, atât în spirit (compozițional) cât și în interpretare (instrumental): este vorba de ideea originală de a folosi 2 instrumente aflate la extreme: al său, cel mai mare instrument cunoscut folosind arcușul -contrabasul special cu 5 corzi- și, la polul opus, cel mai mic, așa cum apare în descrieri kemençe-ul de Istambul: o mică vioară tradițională cu 3 corzi (vezi foto) cu origini vechi orientale și care pe acest album este mânuită de muzicianul turc Derya Türkan.

Albumul este materializarea unei dorințe născute prin 2006 când cei 2 s-au întâlnit în grupul faimosului interpret la străvechiul ney persan, Kudsi Erguner, oferind pe cele 14 piese compoziții individuale sau comune ale ”Lunii de catifea”, un melanj divers de influențe orientale, mediteraneene și latine, de la genul ”Magam” la stilul ”Canto Jondo”-ul specific andaluz. ”Cele 2 instrumente găsesc o complimentaritate naturală de timbre și moduri în interpretarea cu efectul unei veritabile orchestre” -se scria pe situl http://www.citizenjazz.com/Renaud-Garcia-Fons-Derya-Turkan- inducând succesiv o multitudine de stări și sentimente, de la poetic la exploziv, melancolic-rafinat, introspectiv-visător, misterios-emoționant, dezolant-trist, încrezător-antrenant, etc, așa cum se poate citi pe același site francez în dreptul fiecărui titlu...”un major moment emoțional” -se mai zice acolo- ”cu o instrumentație niciodată folosită înainte”.

Dacă nu mă înșel Garcia-Fons a mai concertat în România cu acordeonistul Jean-Luis Matinier, dar pentru că la Gărâna vine prima dată (în varianta ”Solo”), iată ce-l recomandă pe basistul supranumit de unii ”Paganini al basului dublu”, cu părinții ambii catalani, născut lângă Paris în 1962 și cu o carieră discografică de peste 20 de ani începută ca membru în excelentul grup format exclusiv din contabasiști, L'Orchestre des Contrebasses, în acest an muzicianul fiind implicat ”Live on Stage” în mai multe proiecte cu care concertează separat:

Abume ca lider, toate la casa Enja / Marmonia Mundi, cu excepția lui "Silk Moon" :
”Légendes”, 1992
”Alboreá”, 1995 
”Oriental Bass”, 1997 
”Fuera”, 1999 (with Jean-Louis Matinier) 
”Navigatore”, 2001 
”Entremundo”, 2004 
”Arcoluz”, 2006, CD & DVD ”Live” 
”La Línea del Sur”, 2009....prezentat regulat de canalul Mezzo, integral și pe YouTube. 
”Méditerranées”, 2010 
”Solo - The Marcevol Concert”, 2012, CD & DVD Live 
”Beyond the double bass”, 2013, CD compilation & DVD , documentary film by Nicolas Dattilesi.

Albume ca și co-lider: 
”Suite Andalouse”, 1995 (with Pedro Soler) 
”Free songs”, 1999 (with Gérard Marais) 
”3 trios”, 1999 (with Nguyên Lê & Mino Cinelu) 
”Acoustic songs”, 2000 (with Gérard Marais) 
”Bakida”, 2000 (with Nguyên Lê & Tino di Geraldo)

http://www.renaudgarciafons.com/

Retrospectivă de aprilie: John Zorn, Kyle Eastwood, Bobby Previte, Luca Aquino, Hugo Fernandez, Harold Mabern, Simin Tander, Valentina Lisitsa, The Breathing Effect, Meridiem, The Gaslamp Killer, The Brian Jonestown Massacre...

** John Zorn: ”Simulacrum” (Tzadik, 2015)
Album incisiv, ”noisy” jazz-rock cu muzică pentru trio condus de orgă...un altfel de Medeski, (Scofield), Martin & Wood însă fără bas, cu John Medeski: organ, Kenny Grohowski (din formula Abraxas): drums, Matt Hollenberg (din grupul Cleric): guitar.

** Kyle Eastwood (bass): ”Timepieces” (Harmonia Mundi/Jazz Village, 2015)
Fiul actorului Clint Eastwood își consolidează postura de compozitor și bandleader dar nu-și uită nici rădăcinile și influențele unor iluștrii înaintași favoriți precum Horace Silver, Miles Davis sau Herbie Hancock. Andrew McCormack (piano), Brandon Allen (t & s saxes) și Quentin Collins (trumpet) sunt principalii acompaniatori.

** Bobby Previte: ”Terminals” (Cantaloupe Music, 2014)
Un baterist din prima generație a anilor '80 de ”noise jazz /Down Town/East Village Scene”- New York conduce acum o echipă valoroasă a scenei muzicii liber-improvizate în care-l regăsim pe același hiperactiv John Medeski: keyboard, alături de Zeena Parkins: harp, Greg Osby: sax și Nels Cline: guitar.

** Luca Aquino (trumpet/ Italy): ”OverDOORS” (Bonsaï/Tùk Music, 2015)
Veteranulul trompetist Paolo Fresu produce acest album-tribut al prolificului Aquino (la 40 ani cu apariții pe peste 100 albume) cu adaptări ”jazzy” ingenioase ale pieselor lui Jim Morrison & comp. Vocalistele Petra Magoni și Carolina Bubbico și vocalistul Rodolphe Burger ”învăluie” reușit clasicele ”Queen Of The Highway”, ”Indian Summer” și respectiv ”Riders Of The Storm”. Prevăd clasări bune ale albumului la finele anului, dacă nu la categorii mai generaliste cel puțin în ramura ”tribute albums”.

** Hugo Fernandez (Mexic): ”Cosmogram” (Origin Records, 2015)
Hugo Fernandez: guitar; Ariel Bringuez (Cuba): t & s saxes; Antonio Miguel (Spain): bass; Antonio Sanchez: drums.
O ”afacere” 100% hispanică a tânărului și promițătorului chitarist stabilit la Madrid dar cu ecouri ale școlii americane de absolvite la Berklee de lider la clasele profesorilor de chitară și somități ale instrumentului, John Abercrombie și Pat Metheny.

** Harold Mabern (piano): ”Afro Blue” (Smoke Sessions, 2015)
”Îmi place să cânt pentru vocaliști” -zice cu modestie legendarul pianist de bebop și hard-bop din Memphis apreciat la adevărata sa importanță doar în ultima perioadă- ”Mă simt onorat ca acești minunați Gregory Porter, Norah Jones, Jane Monheit, Kurt Elling și Alexis Cole să facă parte din micul meu proiect și e un compliment foarte special dacă ei spun că adoră felul meu de a-i acompania”.

** Simin Tander (”German-Afghan female singer”): ”Where Water Travels Home” (Jazzhaus, 2014)
Album multilingv, incluzând și un limbaj propriu inventat de promițătoarea Simin, cu românul Alex Simu (clarinet) printre participanții invitați, acest al 2-lea ei CD ”construind punți de legătură între jazzul occidental și oriental, între experimentul componistic, ”chanson”-ul francez și baladele intime”.

http://jazzhausrecords.com/Simin_Tander-en

** Valentina Lisitsa (piano): ”Valentina Lisitsa Plays Philip Glass” -2 CD- (2015)...Piese ale ”Guru”-lui genului modern/clasic minimalist întro proaspătă interpretare a pianistei care-și dorea inițial să devină profesoară de șah, născută la Kiev în 1973 și stabilită în Carolina de Nord, cu simpatii manifeste pro-rebelii ruși și anti-ucrainiene (!). Acestea i-au pricinuit anularea unor concerte dar n-au împiedicat-o să devină ”campioană” din 2012 cu milioane de vizualizăril pe YouTube după debutul ”live” la Royal Albert Hall și lansarea CDului cu lucrări de Sergei Rachmaninoff. 

”” The Breathing Effect: ”The Breathing Effect” -EP- (2014) și ”Mars Is a Very Bad Place for Love” (Alpha Pup, 2015)...materiale de debut pentru un grup de ”fusion” interesant, un mix de soul-jazz și rock psihedelic melodios prin care ne aventurăm spre zone muzicale mai avangardiste, pretabile la dezvoltări și analize mai amănunțite pe blogul ”VicTimofJazz”, cum ar mai merita și:

** Meridiem: ”A Scattering Time” (Soundscape, 2013/2014)...material înregistrat în anul 2000 în perioada mai cunoscutelor albume ”Meridiem” și ”Full Catastrophe” dar abia recent editat de formula aici diferită a vocalistului californian Percy Howard, cu suport solid de la Jarboe (vocalista din Swans), Bill Laswel, Eraldo Bernocchi, etc, întrun spectru muzical având multe similitudini cu mult mai recentul și anterior descrisul The Breathing Effect, plus influențele genului clasic.

** The Gaslamp Killer: ”The Gaslamp Killer Experience: Live In Los Angeles” (2015)....creația eclectică stilistic și spectacular peste așteptări a lui William Benjamin Bensussen, ”alternative hip hop producer”. 

** Colin Stetson (sax) and Sarah Neufeld (violin): "Never Were The Way She Was" (Constellation, 2015)..."o cronică muzicală care își stabilește cu forță propriul său orizont spațial și temporal, un ”soundtrack” care nu necesită imagini dar obligă profund imaginativul”...așa era descris pe scurt acest album pe site-ul selectei case canadiene Constellation Records (vezi și postarea separată despre violonista Sarah Neufeld).

** The Brian Jonestown Massacre: ”Musique de film imaginé” (2015)...un material căruia i se potrivește descrierea anteriorului în ceea ce privește provocarea imaginativului, în particular aici în genul clasicelor filme semnate de mari regizori ca François Truffaut și Jean-Luc Godard cărora albumul le este adus tribut. Muzica păstează parametrii obișnuiți ”Neo-psychedelia, Experimental & Krautrock” în grupul din San Francisco condus de 25 de ani de chitaristul Anton Newcombe și se îndepărtează de influențele estice de pe anterioarele albume înregistrate în Berlin, ”Aufheben”/ (To Abolish...To Preserve)” (2012) și ”Revelation” (2014). 13 din cele 14 titluri de piese sunt franțuzești, cu contribuția multi-instrumentistului Soko și a actriței, vocalistei și regizoarei italiene Asia Argento.

În vizor: Sarah Neufeld (violin)/ Bell Orchestre (Canada)

Mini-pachetul de titluri de la finalul postării de azi însumând circa 7 ore de muzică este încă un set neconfortabil, ca atâtea altele de pe acest blog ce s-a dorit din start un antidot al superficialității, dar un set necesar pentru o introspecție mai în profunzime în căutarea calității și inovației și care s-ar dori asimilat fie măcar și parțial sau acoperit în linii mari citind aici informații despre..., un paleativ dacă nu găsiți albumul x sau y. Consumatorii de muzică mulțumiți de ceea ce le oferă ”mainstream”-ul globalizat se vor opri sunt sigur la ultimul dintre titluri, albumul canadienilor indie-rock Arcade Fire ”Reflektor” despre care mă voi limita să spun doar că succesul său comercial este sau putea fi principala sursă de finanțare a celorlalte albume/proiecte solo sau de grup.
http://en.wikipedia.org/wiki/Arcade_Fire
”We exist” e una dintre piesele ”Reflectorului” din 2013, titlu care în contextul de aici cred că ar trebui ”citit” așa: ”noi existăm...dar nu numai ca Arcade Fire, ci suntem activi și în alte formule și proiecte pe care voi, cei care vă declarați fanii noștri fideli, ar trebui să le descoperiți și eventual apreciați”.
Notorietatea numelui, cifra de vânzări și premiile și distincțiile dobândite de A.F. au dus cu siguranță la crearea unui auditoriu și pentru aceste derivate, un bonus pentru ”connoisseurs” cu artiști/trupe pe la care au mai cântat sau în care sunt încă activi oamenii noștri de aici din acest mănunchi de albume, ori cu care se lasă comparați: Jorane, Clogs, Olivia Tremor Control sau Penguin Cafe Orchestra (care da...ar necesita alte ore bune de audiție dacă nu-i știți, P.C.O. fiind de departe cel mai măgulitor termen de asociere și totodată subiect de postare anterioară pe blog).
Personajul central e violonista Sarah Neufeld, iar albumul care a mi-a declanșat postarea și pe care-l plasez eu așa întrun imaginar epicentru al grupului de 7 albume este ”Recording A Tape The Colour Of The Light” cu ”post rock”-urii Bell Orchestre, chiar dacă punctul de plecare a fost noul material al violonistei în cuplu cu saxofonistul Colin Stetson....despre care ”multi-reedist” Colin, mândria din ultimii ani a casei de discuri canadiene independente Constellation Records, m-am mai ocupat odată cu seria sa ”New History Warfare, Vol. 1-3” (2007-2013) în care aminteam de inovații de interpretare, prelucrare și procesare precum extensiile tehnicii avansate de respirație circulară cu care atacă în principal saxofonul bas.
Ascultați primele acorduri din ”Tower”, piesa de deschidere a lui ”Hero Brother” și o s-o auziți parcă pe Laurie Anderson (!)...asta așa ca ”intro” dacă vreți s-o descoperiți și nu știți cu ce să începeți, pe mânuitoarea aceasta de mare talent a viorii, Sarah Neufield, care se diferențiază și se particularizează însă în general, mult influențată ca și restul trupei de compozitorul estonian Arvo Pärt, dincolo de ceea ce răzbate în muzica lor de la minimaliști de vârf ca Philip Glass sau Terry Riley. Claviaturile și ”backing”-ul vocal însoțest pe alocuri vioara, în eforturi mai acustice cînd Sarah e singură și mai colorat electronic plus cu alte ingrediente când e și cu alți parteneri. De altfel începuturile ei muzicale sunt legate de asocierea cu electronistul Tim Hecker.
Iată setul cu pricina, încununat de bogăția sonoră și deliciile componistice ale formulei extinse Bell Orchestre despre ale căror 2 albume nu voi intra în detalii de analiză: amintind de vreo piesă sau alta, aș neglija pe nedrept pe cele din rest...și vă asigur că nu merită, seturile acestea sunt excelente ca albumele-concept analizabile ”în bloc”, bineînțeles pentru cine are dispoziția, răbdarea și interesul pentru o muzică prea vag și chiar impropriu definită de Wikipedia, ”instrumental” și ”post rock”.





















* Colin Stetson and Sarah Neufeld: ”Never Were The Way She Was” (Constellation, 2015)
* Sarah Neufeld (vln): ”Hero Brother” -Bonus Edition- (2013)
* Bell Orchestre (Canada, ex-Arcade Fire, etc): ”Recording A Tape The Colour Of The Light” (Rough Trade Us, 2005)
 Personnel:
    Richard Reed Parry (Arcade Fire) - upright bass /keyboard / percussion
    Sarah Neufeld (Arcade Fire) - violin
    Stefan Schneider (Jorane, Luyas) - drums / percussion
    Pietro Amato (Luyas) - French horn / electronics
    Kaveh Nabatian - trumpet / melodica
    Mike Feuerstack (Snailhouse) - lap steel guitar
* Bell Orchestre: ”As Seen Through Windows” (Arts & Crafts, 2009)

* Snailhouse (Mike Feuerstack): ”Lies on the Prize” (2008)
* The Luyas: ”Animator” (2013)
* Arcade Fire: ”Reflektor” (2013)

”O combinație de sunete clasice cu tobe ”indie”, o fanfară pentru populație urbană” -descria muzica un cumpărător al CDului de la Amazon- în timp ce altul scria: ”cu-adevărat plăcuți, inovativi și originali, membrii Bell Orchestre dovedesc că un compozitor al zilei de azi refuză să moară, chiar sufocat de o industrie muribundă”...și ”așa ar fi putut suna azi Penguin Cafe Orchestra dacă Simon Jeffes ar mai fi printre noi...”.








Seriei de artiști și proiecte asociate trupei Arcade Fire îi mai trebuie adăugată și vocalista Tanya Tagaq, o descendentă a eschimoșilor din Alaska în stilul experimental cu vocea dublată "Inuit throat singing" și care a colaborat și cu Bjork, Kronos Quartet și Mike Patton. Toate cele 3 albume ale ei de studio au fost nominalizate sau câștigătoare de ”Best Aboriginal Recording/Instrumental Album of the Year”, Juno Awards (echivalentul canadian al Grammy-ului american) și Polaris Music Prize: ”Animism” (2014), ”Anuraaqtuq” -live- (2012), (Tanya) Tagaq: ”Auk/Blood” (2008) și Tanya Tagaq Gillis: ”Sinaa” (2005). 
"https://www.youtube.com/embed/O9-HuHhm5fs"

”Chercher la femme”: GABI (Gabrielle Herbst), Ingrid Lukas & Maarja Nuut.

** GABI (Gabrielle Herbst): ”Sympathy” (Software, 2015)

Gabrielle Herbst (aka GABI) și-a anticipat debutul prin lansarea în septembrie 2014 a single-ului “Koo Koo” la casa de discuri Software a elecronistului experimental Oneohtrix Point Never (aka Daniel Lopatin, muzician, compozitor și producător, fiul unor imigranți și ei muzicieni din fosta Uniune Sovietică)...adăugând reușit sound-uri noi catalogului acestuia prin albumul ”Sympathy” format din 9 titluri scurte și lansat la începutul lui aprilie, odată cu single-ul ”Fleece” însoțit de un videoclip creat de Serena Forghieri, o piesă în care ”vocea sa operează întro serie bucle cu ecouri de catedrală”, cum se remarcă în cronica din Stereogum, aici:
”http://www.stereogum.com/1730787/gabi-sympathy/mp3s/”

Tracklist:

01 “Koo Koo” (single/videoclip, sept. 2014)
02 “Da Void”
03 “Love Song”
04 “Mud”
05 “Falling”
06 “Where”
07 “Fleece” (single/videoclip)
08 “Home”
09 “Hymn”

N-am rezistat tentației și am cuplat acest album cu ceva și de la producător:

Oneohtrix Point Never (Daniel Lopatin): ”R Plus Seven” (Warp, 2013) și

Oneohtrix Point Never (Daniel Lopatin): ”Commissions II” -EP- (Software, 2015)
...fiind vorba însă de cu totul altceva, o muzică electronică ”voiceless” ambientală cu mult experiment, cea mai mare parte interpretată cu sintetizatorul preferat al autorului, Roland Juno-60. 

Prolific și divers acest electronist care mai apare și cu pseudonimul Chuck Person și care a mai colaborat printre alții și cu Animal Collective, Nine Inch Nails, Antony and The Johnsons...

** Revenind la artistele titulare ale postării, ca să abordez subiectul următor eram în așteptarea noului album al estoniencei stabilită în Elveția, atractiva vocalistă Ingrid Lukas: ”Demimonde” (”plecată” din start cu un atu, respectiv acest titlu care mi-a amintit cu plăcere de un cuplet televizat al marelui nostru Constantin Tănase: 

“Avea un picior foarte ușor
Și o botină din cea mai fină
Păi nu-i păcat de-așa vînat?
De-o demi-mondă, de-o nimfă blondă”
...în înterpretarea celebrului actor clasic Ion Finteșteanu).

Am revizuit anterioarele ei materiale ”Silver Secret” (Universal Music, 2011), Metamorphosis {featuring Ingrid Lukas}: ”Solitude” (2009), și ”We Need To Repeat” [Ronin Rhythm Records, 2009]...plus piesa ”No Lie” {featuring Ingrid Lukas} de pe albumul de colaborări a lui (DJ) Tatana (2011).
”Chorus”-urile de copii (din ”Blue, Black, White” -pe versurile poetei estoniene Doris Kareva-, ”Do Whatever You Do” sau ”Laula”)...sau cântecul duios de leagăn ”Veripunane”, toate de pe ”Silver Secret” nu-și mai găsesc corespondențe pe noul ”Demimonde” -cu excepția piesei mai ritmice ”Unicorn”, preferata mea- și începe practic de unde se terminase ”Secretul de argint”, de la ”Moonglow”, prin introducerea lui ”Joy Of Sea”. Totuși, deși cu unele momente trenante datorate mai ales unor vocalize tânguitoare, noul album este destul de reușit și acesta, cu pianul mai puțin folosit dar cu destule synths și strings...și parcă mai apropiat de producțiile americane în care e implicată Carla Kihlstedt. Rămân în picioare și analogiile cu Björk sau cu ”gărâneanca” albanezo-elvețiancă Elina Duni, cu care Ingrid a și cântat împreună. 

(http://www.ingridlukas.com/) 

”Demi-monde” e ca un univers muzical” spune artista întrun recent interviu făcând trimitere la stilurile de viață hedonistice de la finele sec. XIX și începutul lui XX din romanul omonim a lui Alexandre Dumas, Ingrid se referă însă la ceva oarecum opozit, un spațiu estonian, un colț secret și umed de țară, inclusiv submersibil în ocean, unde creaturi fabuloase precum manticore, goblini, unicorni, îngeri negri sau demoni ”pot să apară înotând și să danseze în jurul tău”. Dar și locuri cât se poate de reale, atât din Estonia cât și din munții Elveției, au inspirat-o pentru un al 3-lea album care ”nu e atât de jazzy și folcloric, ci e unul cu muzică mai alternativ-pop și electronică”. 

http://www.jazzkaar.ee/en/news/item/ingrid-lukas-interview.html

Combinația muzică-dans e urmată de Ingrid Lukas în spectacolul realizat cu coreograful estonian Rene Köster & Twisted Dance ”INGRID LUKAS MEETS DANCE” în distribuția:
Ingrid Lukas  - vocal, keyboard
Patrik Zosso - drums, synthesizer, electronics
Céline_Giulia Voser - cello, vocal, synthesizer
Manu Rindlisbacher - bass
Rene Köster - dancer & choreography 
Helina Reinjärv - dancer
Kristel Jänes - dancer
Kreete Pillenberg - dancer

** Tot din Estonia, tot în actualitate și nu mai puțin atractivă și talentată este și Maarja Nuut, creditată la vioară, voce și ”live looping”. 8 videoclipuri la calitatea Vimeo cu ea pot fi văzute aici:
”https://vimeo.com/maarjanuut/videos”.
...incluzând videoclipul din toamna lui 2014 "Hobusemäng", piese de pe al 2-lea album aflat acum încă în lucru și de pe debutul ”Soolo” (2013): 

Maarja -sau Maria, cum am spune noi- a fost fascinată de piesele tradiționale ale vechilor rapsozi săteni din nordul Estoniei natale, teme pe care le folosește în voiaje imaginare cu peisajele în continuă schimbare combinate cu povești, piese de dans și ”live electronics”. Sunete minimalistice și o stare dominantă de relaxare dar nu în sensul static de letargie pentru că ea știe cum să le facă să sune proaspăt și viu, îmbinând tripleta vioară, voce și electronice. Debutul ”Soolo” a avut o expunere internațională destul de mare încât fost ales unul dintre albumele favorite ale revistei engleze fRoots în 2013. Iar dacă ar trebui să dau și în cazul ei un nume în sens de analogie stilistică cu ceva anterior apărut, acesta ar fi Iva Bittova.

Ambele artiste -Ingrid Lukas și Maarja Nuut- sunt anunțate pe afișul festivalului ”Tallinn Music Week” (cu un line-up cu peste 200 artiști din 26 țări).

Sinouj, Masala, Ibrahim Electric...de 3 X "World Jazz"

...Ar fi însă prea simplistă încadrarea celor 3 trupe/albume în doar termenii "World Jazz": dacă tot nu se mai poate inventa muzical astăzi aproape nimic, soluția creativă la artiștii noi apăruți și tot mai tineri este -în spiritul globalizării și după acumularea angro a câtor mai multe stiluri și curente- căutarea unor ingenioase și eventual cât mai surprinzătoare și aventuroase combinări ale acestora.

* Sinouj (Spain/ Tunisia/ Nigeria/ Italy/ etc): "La Fiche" (Prabro, 2014)..."magreb funk-jazz, majazz"

     ”La Fiche”, a 5-a și totodată piesa-titlu a noului album e compusă, ca majoritatea celorlalte, de Pablo, singurul membru spaniol get-beget, liderul și fondatorul ”de facto” al grupului ”afromediteranean” rezident la Madrid. Piesa e interpretată de Alana Sinkëy (vocals), Pablo Hernández (alto sax), Larbi Sassi (violin), Sergio Salvi (keyboards & electronics), Javier Geras (bass), Akin Onasanya (drums) & Niraj Singh (tabla). Comparând aceasta cu componența piesei videoclipului de la finalul postării, realizăm cât de versatil și suplu e acest grup, nu doar stilistic ci în general. Totuși am găsit relativ puține recenzii de limbă engleză.
”Valențe de jazz multicultural. Impredictibil...” cred că înseamnă în limba spaniolă subtitlul ”Valiente Jazz multicultural. Imprescindible...” din prezentarea de pe site-ul:
”http://www.mmusic.es/2014/05/sinouj-la-fiche-2014-valiente-jazz.html”
...acolo unde ”Jazz Fusion /Jazz Magreb Mediterráneo /Jazz Funk” este încadrarea stilistică mai nuanțată. Întrun scurt anunț dinaintea lansării lui ”La Fiche”, Pablo Hernández, impulsionat de onoranta plasare a precedentului album ”Were” din 2012 printre ”cele mai bune” din jazzul spaniol ale acelui an, expanda colaborările trupei pe aproape toate continentele, invitând muzicieni și din India, Guineea Bissau, Cuba și Argentina, incluzându-l pe Jorge Pardo, inovator flamenco și laureat european în 2013. Acesta revine după ”Were” pe ritm de dub acum în piesa 02. ”Ouahdub”, ca și flautistul spaniol Javier Paxariño din finalul ”Flashback”.

Combinația poate unică la Sinoui este alto saxofonul cu vioara orientală pe o secție ritmică africană, schelet constant bine susținut și de claviaturi la acest mixaj multicolorat de jazz, funk, dub, ritmuri și moduri arabe, muzică africană din zona magrebiană (nordul Africii populat odinioară de mauri). Un aliaj ținut totuși departe de ideea de etnic tradițional și arhaic datorită improvizațiilor ”jazzy” și amprentei moderne adusă de ”electronics”-urile tipice ”nu-jazz”-ului. Toate piesele sunt originale, exceptând (07), un cover surprinzător după Radiohead.
 Tracklist:
01 - Indica                    [07:20]
02 - Ouahdub                [11:01]
03 - Tunisian Winter     [07:06]
04 - Onze                     [05:03]
05 - La Fiche                [10:19]
06 - Lavapies               [11:04]
07 - The National Anthem  [06:07]
08 - Flashback              [07:42]

Pablo Hernández Ramos (alto sax)
Larbi Sassi (violin & vocals on 2)
Sergio Salvi (keyboards & electronics)
Javier Geras (bass & double bass)
Akin Onasanya (drums)
Special guests:
Alana Sinkëy (vocals on 5 & 7)
Niraj Singh (tabla & kanjira on 1,4 & 8)
Jorge Pardo (flute on 2)
Ariel Bringuez (tenor sax on 5)
Emilse Barlatay (flute on 1& 7)
Javier Paxariño (flute & piccolo on 8)
All music composed by Pablo Hernández Ramos except 7 by Thom Yorke & Radiohead
Lyrics on 5 by Alana Sinkëy
Lyrics on 2, traditional Arabic poem

* Masala (Belgium): "March of the Masalians" (Class & Jazz, 2015)..."World, Fusion"

La acești belgieni, axa instrumentală de bază e cuplul vioară-pian, cei doi muzicieni care le mânuiesc fiind colegi și în trupa Someone Els (*). I-am găsit cu greu printre numeroasele nume/trupe ”Masala”: una mai veche italiană, un trio (Boliwar Miranda, Maurizio Dami și Ettore Bonafè) cu ”backrounds”-uri diferite (”Indian classical music, electronic music and jazz”), grup foarte activ prin anii 1998-2000 la casa de discuri a lui Maurizio Dami (aka ”Alexander Robotnick”), Hot Elephant Music. Sunt însă câteva Masala și actuale: ”Masala (Band)”, grup sud african actual cu corpolenta Fancy Galada (”lead vocalist & dancer”) și frații Blundell, respectiv un grup indian numit identic în stilul ”chakras music”, în componență și cu flautistul german Lenny Mac Dowell (aka Friedemann M. Leinert).

Interesante și acestea în sine cât am verificat fugitiv, însă nu chiar ca belgienii noștri care știu să creeze un mic univers prin muzica lor, ideea importantă fiind de ”a aduce un zâmbet pe fețele auditorilor” -cum ei înșiși declarau. Arsenalul folosit ține mult și de vizual: coperta la album, titluri la piese, ”comics”-uri S.F. desenate la postere și afișe, costume, show...și chiar ideea-poreclă de ”masalieni”.

Componența e și ea foarte flexibilă, cu schimbări de la piesă la piesă...ca și pendulările  stilistice, dese și surprinzătoare pe tot parcursul ”marșului masalienilor” chiar la una și aceeași melodie. Dacă de exemplu piesa "Pat" s-ar fi numit "Trlok (Gurtu)" sau "Zakir (Hussain)” nu ne-am fi mirat, având în vedere percuțiile și vocalizele indiene de la debut și final....însă e vorba acolo cu siguranță de ”Pat” Metheny , având în vedere că, la întrebarea ”ce unic album ar lua cu el pe o insulă pustie?”, pianistul Raph Van Goubergen a răspuns: Pat Metheny Group: ”Offramp”, întrun scurt chestionar, aici: 

(https://fandalism.com/raphvangoubergen)

"Shades of Shadows" aduce un fler medieval, ”Fall” cu swing-ul ei îl amintește pe Stephan Grapelli, balada sentimentală ”For the Creatures of the Sea” vine cu pescărușii și dorul de iubită, mare și nisip. 

Iată-i pe toți cei 4 masalieni artizani ai ”marșului” și fiecare responsabil cu câte un ”sector” distractiv bine precizat la instrumentație și cu siguranță reliefat și în aparițiile ”live”:
Raph Van Goubergen (*)- piano/vocals/funny faces
Piet Haven - bass/vocals/funny sounds
Andries Baele (*)- violin/flute/vocals/funny moves
Pieter Dedoncker - drums/percussion/funny vocals

* Ibrahim Electric: "Rumours from Outer Space" (Ilk Music, 2014)
Trioul danez mixează pe acest album scos la 10 ani de la debut jazz, rock & roll, funk, afro-beat, surf , etc...cu umor și spontaneitate, imaginând și un întreg univers de ”zvonuri cosmice” S.F. în titluri ca ”Space Invaders”, ”The Afribians Are Coming”, ”Moondogs On The Run”, ”Tales from Xhinus”.
Ceea ce rămâne o marcă, un brand original -dacă nu chiar unic- la ”Ibrahimul electric” este contrastul nord-sud dintre originea 100% scandinavă a trioului și arealul stilistic și imagistic dominant african și tributar în primul rând unui pionier al funk-ului și afrobit-ului cum a fost Fela Kuti. 
Arsenalul vizual este complex cum am văzut și la belgienii Masala și individualizează acest album (vezi imaginile mai jos), stilistic muzica eclectică creată și interpretată ca întro joacă împrumutând câte ceva și din soul jazz-ul american, hard rock, sunet psihedelic din anii '60, ritmuri balcanice...Fanii lui John Medeski, Martin & Wood, de exemplu -și a orgii Hammond în general- nu ar trebui să rămână indiferenți la un astfel de trio și album.
Componența:
    Jeppe Tuxen: Hammond B-3
    Niclas Knudsen: guitar
    Stefan Pasborg: drums

Recomandări:
* Ibrahim Electric: ”Royal Air Maroc” (2010) cu piese frumoase ca ”Iskender Kebab”, ”Beatman” și ”Funny Games”.
* Ibrahim Electric: ”Ibrahim Electric Meets Ray Anderson” & ”Again”...albume care l-au făcut pe Ian Patterson de la All About Jazz să-i numească ”una dintre cele mai interesante și evazive trupe din Danemarca”. 
* Sinouj (feat. Javier Paxariño & Jorge Pardo): ”Were” (Casa Arabe, 2012)





Pablo Hernández Ramos (alto sax) Larbi Sassi (violin) Emilse Barlatay (flute) Sergio Salvi (keyboards) Javier Geras (bass) Akin Onasanya (drums) Niraj Singh (tabla).
Opening track of Sinouj's new album "La Fiche":

Despre remarcatele lunii martie: ”Entitatea țesută”, ”Darkwave”, ”Vocea poporului”, ”Legendarele puncte roz”, etc

* Woven Entity: ”Woven Entity” (Babel Label/London, 2014)...Quartet britanic original format în 2010 din Lascelle Gordon (percussion & electronics), Patrick Dawes (percussion), Paul May (drums) și Peter Marsh (bass), ajutați de 3 invitați pe noul set improvizat de ”spiritual afro jazz, dub, post punk, lo-fi electronics & ethno/world”...un mix excentric percusiv cu rădăcinile la inovatorii pionieri americani din branșa A.A.C.M.(Association for the Advancement of Creative Musicians), respectiv The Art Ensemble of Chicago și Sun Ra (Arkestra)...sau în krautrock-ul germanilor Can.

* DRKWAV (abreviere de la “Darkwave”): ”The Purge” (Royal Potato Family, 2015)...Experții ne asigură cu argumente solide că e vorba aici în muzica noului trio Skerik, John Medeski & Adam Deitch cu saxofon, orgă Hammond B3 și tobe & percuții de un stil ”dark ambiental cinematic”, și ”psychedelic trance” potrivit unui eventual viitor thriller S.F....Altceva așadar decât ce știam de la trupele de unde proveneau principalii componenți: Garage a Trois (grupul saxofonistului Sherik) și respectiv din trioul, Medeski, Martin & Wood (ocazional cuartet când li se alătură și chitaristul John Scofield).

* Vox Populi!: ”Imaginary Myscitisms & Alternative Watermelons” -2 CD + 1 EP Compilation- (2015)...
V.P. a fost un foarte interesant grup francez al anilor 80 fondat de Axel Kyrou (synth, organ, flaut) și despre care se spune că, atingând stilurile ”cold wave” și minimalism și-au ceat o nișă singulară fiind la originea etichetei ”etno-industrial”, nu doar pentru Franța. Combinația lui Axel cu basistul chitarist Francis Man și cu perechea frate-soră iraniană Mitra (vocal în limba persană) și Arash (percuții, zither) a fost nucleul creativ de bază care a ”împins” -componistic și interpretativ- muzica eliberată de orice constrângeri și fără reguli prestabilite sau presiune spre experimente stranii înglobând și electronică, muzică concretă, funk și rock experimental, cu spiritualitate, halo meditativ, fluență și armonie suspecte pentru o combinație de instrumente din familii atât de opozite, respectiv acustice (voce, percuție) și electronice (synthesizers, rhythm box, loops). Peste 2 ore de înregistrări disparate efectuate în propriul studio al trupei din Paris în intervalul 1983-1988, majoritatea ”first take” (din prima încercare), unele reluate și unele acum lansate în premieră. Se pot face analogii de stil și ”sound” la ”Vocea Poporului” cu muzica numită ”arhaică a viitorului” a trupei Zoviet France (cu variantele de scriere Soviet France sau :Zoviet-France).

* Edward Ka-Spel: ”The Victoria Dimension” (2015)...frontman-ul prolific al olandezilor Legendary Pink Dots vine la aproape 25 ani distanță cu o replică, cel puțin la tivel de titlu, la ”clasicul” album al trupei, ”The Maria Dimension” din 1991. Fără nimic alterat, nici măcar în ceea ce privește vocea sa, neschimbată (!)...ba chiar cu parcă un mai mare curaj spre zone sonice experimentale, mai ales spre finalul albumului...care include întruna dintre variantele suport în care a fost lansat și în buna tradiție a familiei LPD, o consistentă piesă-bonus de peste 16 minute ”A Victorian Odyssey”, preferata mea. E recomandabil de ascultat și pe cât posibil de asimilat în pereche cele 2 albume cu nume feminine, fie doar și pentru comparația...”dimensiunilor”.

După ”Victoria...” dorul de ”sound”-ul olandezilor conduși de englezul expatriat Edward, cu trupa sau fără, m-a determinat s-o reiau bineînțeles și pe ”Maria” (în versiunea mai scurtă, fără bonusuri)...și să mai recuperez și dintre albumele solo anterioare acestuia nou, așa încât vi le mai recomand și vouă pe la fel de cosmogonic/experimental/atmosfericele: 
Edward Ka-Spel: ”Ghost Logik” -2 CD- (2012)
Edward Ka-Spel: ”Ghost Logik” 2 (2014)
Edward Ka-Spel & Philippe Petit: ”Are You Receiving Us, Planet Earth?!” (2014)

* Morten Schantz Unicorn ar fi noul proiect al pianistului danez. Cum însă n-am dat de album și nu-l cunoșteam dinainte pe autor, am căutat și ”baleiat” peste realizări anterioare, 2 albume cu o trupă și 2 sub nume propriu. Deloc de neglijat ca o prima concluzie la sumara expunere, fiind vorba un pianist danez tânăr și talentat. Promit să revin fie că va fi cu sau fără noul Unicorn...dar până atunci iată titluri relevante din care puteți alege:

JazzKamikaze: ”Supersonic Revolutions” (Hitman Jazz, 2010)
JazzKamikaze: ”Mission 1” (Stunt, 2006)
Morten Schantz Trio: ”Conveyance” (Daywood Drive, 2011)
Morten Schantz: ”Segment” (2004)...albumul de debut.

Stagnând sau în regres, cel puțin la prima audiție, mi s-au părut următoarele...cu siguranță regres în cazul Portico -fost Portico Quartet- pe care nou album am avut răbdarea să-l reiau: mulți invitați, prea multe voci acolo, dar prea puțin...Portico:

Zu - Cortar Todo (2015)
Portico – Living Fields (2015)
Damo Suzuki & Mugstar - Start From Zero (2014)
Godspeed You! Black Emperor - Asunder, Sweet and Other Distress (2015)