În vizor: Sarah Neufeld (violin)/ Bell Orchestre (Canada)

Mini-pachetul de titluri de la finalul postării de azi însumând circa 7 ore de muzică este încă un set neconfortabil, ca atâtea altele de pe acest blog ce s-a dorit din start un antidot al superficialității, dar un set necesar pentru o introspecție mai în profunzime în căutarea calității și inovației și care s-ar dori asimilat fie măcar și parțial sau acoperit în linii mari citind aici informații despre..., un paleativ dacă nu găsiți albumul x sau y. Consumatorii de muzică mulțumiți de ceea ce le oferă ”mainstream”-ul globalizat se vor opri sunt sigur la ultimul dintre titluri, albumul canadienilor indie-rock Arcade Fire ”Reflektor” despre care mă voi limita să spun doar că succesul său comercial este sau putea fi principala sursă de finanțare a celorlalte albume/proiecte solo sau de grup.
http://en.wikipedia.org/wiki/Arcade_Fire
”We exist” e una dintre piesele ”Reflectorului” din 2013, titlu care în contextul de aici cred că ar trebui ”citit” așa: ”noi existăm...dar nu numai ca Arcade Fire, ci suntem activi și în alte formule și proiecte pe care voi, cei care vă declarați fanii noștri fideli, ar trebui să le descoperiți și eventual apreciați”.
Notorietatea numelui, cifra de vânzări și premiile și distincțiile dobândite de A.F. au dus cu siguranță la crearea unui auditoriu și pentru aceste derivate, un bonus pentru ”connoisseurs” cu artiști/trupe pe la care au mai cântat sau în care sunt încă activi oamenii noștri de aici din acest mănunchi de albume, ori cu care se lasă comparați: Jorane, Clogs, Olivia Tremor Control sau Penguin Cafe Orchestra (care da...ar necesita alte ore bune de audiție dacă nu-i știți, P.C.O. fiind de departe cel mai măgulitor termen de asociere și totodată subiect de postare anterioară pe blog).
Personajul central e violonista Sarah Neufeld, iar albumul care a mi-a declanșat postarea și pe care-l plasez eu așa întrun imaginar epicentru al grupului de 7 albume este ”Recording A Tape The Colour Of The Light” cu ”post rock”-urii Bell Orchestre, chiar dacă punctul de plecare a fost noul material al violonistei în cuplu cu saxofonistul Colin Stetson....despre care ”multi-reedist” Colin, mândria din ultimii ani a casei de discuri canadiene independente Constellation Records, m-am mai ocupat odată cu seria sa ”New History Warfare, Vol. 1-3” (2007-2013) în care aminteam de inovații de interpretare, prelucrare și procesare precum extensiile tehnicii avansate de respirație circulară cu care atacă în principal saxofonul bas.
Ascultați primele acorduri din ”Tower”, piesa de deschidere a lui ”Hero Brother” și o s-o auziți parcă pe Laurie Anderson (!)...asta așa ca ”intro” dacă vreți s-o descoperiți și nu știți cu ce să începeți, pe mânuitoarea aceasta de mare talent a viorii, Sarah Neufield, care se diferențiază și se particularizează însă în general, mult influențată ca și restul trupei de compozitorul estonian Arvo Pärt, dincolo de ceea ce răzbate în muzica lor de la minimaliști de vârf ca Philip Glass sau Terry Riley. Claviaturile și ”backing”-ul vocal însoțest pe alocuri vioara, în eforturi mai acustice cînd Sarah e singură și mai colorat electronic plus cu alte ingrediente când e și cu alți parteneri. De altfel începuturile ei muzicale sunt legate de asocierea cu electronistul Tim Hecker.
Iată setul cu pricina, încununat de bogăția sonoră și deliciile componistice ale formulei extinse Bell Orchestre despre ale căror 2 albume nu voi intra în detalii de analiză: amintind de vreo piesă sau alta, aș neglija pe nedrept pe cele din rest...și vă asigur că nu merită, seturile acestea sunt excelente ca albumele-concept analizabile ”în bloc”, bineînțeles pentru cine are dispoziția, răbdarea și interesul pentru o muzică prea vag și chiar impropriu definită de Wikipedia, ”instrumental” și ”post rock”.





















* Colin Stetson and Sarah Neufeld: ”Never Were The Way She Was” (Constellation, 2015)
* Sarah Neufeld (vln): ”Hero Brother” -Bonus Edition- (2013)
* Bell Orchestre (Canada, ex-Arcade Fire, etc): ”Recording A Tape The Colour Of The Light” (Rough Trade Us, 2005)
 Personnel:
    Richard Reed Parry (Arcade Fire) - upright bass /keyboard / percussion
    Sarah Neufeld (Arcade Fire) - violin
    Stefan Schneider (Jorane, Luyas) - drums / percussion
    Pietro Amato (Luyas) - French horn / electronics
    Kaveh Nabatian - trumpet / melodica
    Mike Feuerstack (Snailhouse) - lap steel guitar
* Bell Orchestre: ”As Seen Through Windows” (Arts & Crafts, 2009)

* Snailhouse (Mike Feuerstack): ”Lies on the Prize” (2008)
* The Luyas: ”Animator” (2013)
* Arcade Fire: ”Reflektor” (2013)

”O combinație de sunete clasice cu tobe ”indie”, o fanfară pentru populație urbană” -descria muzica un cumpărător al CDului de la Amazon- în timp ce altul scria: ”cu-adevărat plăcuți, inovativi și originali, membrii Bell Orchestre dovedesc că un compozitor al zilei de azi refuză să moară, chiar sufocat de o industrie muribundă”...și ”așa ar fi putut suna azi Penguin Cafe Orchestra dacă Simon Jeffes ar mai fi printre noi...”.








Seriei de artiști și proiecte asociate trupei Arcade Fire îi mai trebuie adăugată și vocalista Tanya Tagaq, o descendentă a eschimoșilor din Alaska în stilul experimental cu vocea dublată "Inuit throat singing" și care a colaborat și cu Bjork, Kronos Quartet și Mike Patton. Toate cele 3 albume ale ei de studio au fost nominalizate sau câștigătoare de ”Best Aboriginal Recording/Instrumental Album of the Year”, Juno Awards (echivalentul canadian al Grammy-ului american) și Polaris Music Prize: ”Animism” (2014), ”Anuraaqtuq” -live- (2012), (Tanya) Tagaq: ”Auk/Blood” (2008) și Tanya Tagaq Gillis: ”Sinaa” (2005). 
"https://www.youtube.com/embed/O9-HuHhm5fs"

”Chercher la femme”: GABI (Gabrielle Herbst), Ingrid Lukas & Maarja Nuut.

** GABI (Gabrielle Herbst): ”Sympathy” (Software, 2015)

Gabrielle Herbst (aka GABI) și-a anticipat debutul prin lansarea în septembrie 2014 a single-ului “Koo Koo” la casa de discuri Software a elecronistului experimental Oneohtrix Point Never (aka Daniel Lopatin, muzician, compozitor și producător, fiul unor imigranți și ei muzicieni din fosta Uniune Sovietică)...adăugând reușit sound-uri noi catalogului acestuia prin albumul ”Sympathy” format din 9 titluri scurte și lansat la începutul lui aprilie, odată cu single-ul ”Fleece” însoțit de un videoclip creat de Serena Forghieri, o piesă în care ”vocea sa operează întro serie bucle cu ecouri de catedrală”, cum se remarcă în cronica din Stereogum, aici:
”http://www.stereogum.com/1730787/gabi-sympathy/mp3s/”

Tracklist:

01 “Koo Koo” (single/videoclip, sept. 2014)
02 “Da Void”
03 “Love Song”
04 “Mud”
05 “Falling”
06 “Where”
07 “Fleece” (single/videoclip)
08 “Home”
09 “Hymn”

N-am rezistat tentației și am cuplat acest album cu ceva și de la producător:

Oneohtrix Point Never (Daniel Lopatin): ”R Plus Seven” (Warp, 2013) și

Oneohtrix Point Never (Daniel Lopatin): ”Commissions II” -EP- (Software, 2015)
...fiind vorba însă de cu totul altceva, o muzică electronică ”voiceless” ambientală cu mult experiment, cea mai mare parte interpretată cu sintetizatorul preferat al autorului, Roland Juno-60. 

Prolific și divers acest electronist care mai apare și cu pseudonimul Chuck Person și care a mai colaborat printre alții și cu Animal Collective, Nine Inch Nails, Antony and The Johnsons...

** Revenind la artistele titulare ale postării, ca să abordez subiectul următor eram în așteptarea noului album al estoniencei stabilită în Elveția, atractiva vocalistă Ingrid Lukas: ”Demimonde” (”plecată” din start cu un atu, respectiv acest titlu care mi-a amintit cu plăcere de un cuplet televizat al marelui nostru Constantin Tănase: 

“Avea un picior foarte ușor
Și o botină din cea mai fină
Păi nu-i păcat de-așa vînat?
De-o demi-mondă, de-o nimfă blondă”
...în înterpretarea celebrului actor clasic Ion Finteșteanu).

Am revizuit anterioarele ei materiale ”Silver Secret” (Universal Music, 2011), Metamorphosis {featuring Ingrid Lukas}: ”Solitude” (2009), și ”We Need To Repeat” [Ronin Rhythm Records, 2009]...plus piesa ”No Lie” {featuring Ingrid Lukas} de pe albumul de colaborări a lui (DJ) Tatana (2011).
”Chorus”-urile de copii (din ”Blue, Black, White” -pe versurile poetei estoniene Doris Kareva-, ”Do Whatever You Do” sau ”Laula”)...sau cântecul duios de leagăn ”Veripunane”, toate de pe ”Silver Secret” nu-și mai găsesc corespondențe pe noul ”Demimonde” -cu excepția piesei mai ritmice ”Unicorn”, preferata mea- și începe practic de unde se terminase ”Secretul de argint”, de la ”Moonglow”, prin introducerea lui ”Joy Of Sea”. Totuși, deși cu unele momente trenante datorate mai ales unor vocalize tânguitoare, noul album este destul de reușit și acesta, cu pianul mai puțin folosit dar cu destule synths și strings...și parcă mai apropiat de producțiile americane în care e implicată Carla Kihlstedt. Rămân în picioare și analogiile cu Björk sau cu ”gărâneanca” albanezo-elvețiancă Elina Duni, cu care Ingrid a și cântat împreună. 

(http://www.ingridlukas.com/) 

”Demi-monde” e ca un univers muzical” spune artista întrun recent interviu făcând trimitere la stilurile de viață hedonistice de la finele sec. XIX și începutul lui XX din romanul omonim a lui Alexandre Dumas, Ingrid se referă însă la ceva oarecum opozit, un spațiu estonian, un colț secret și umed de țară, inclusiv submersibil în ocean, unde creaturi fabuloase precum manticore, goblini, unicorni, îngeri negri sau demoni ”pot să apară înotând și să danseze în jurul tău”. Dar și locuri cât se poate de reale, atât din Estonia cât și din munții Elveției, au inspirat-o pentru un al 3-lea album care ”nu e atât de jazzy și folcloric, ci e unul cu muzică mai alternativ-pop și electronică”. 

http://www.jazzkaar.ee/en/news/item/ingrid-lukas-interview.html

Combinația muzică-dans e urmată de Ingrid Lukas în spectacolul realizat cu coreograful estonian Rene Köster & Twisted Dance ”INGRID LUKAS MEETS DANCE” în distribuția:
Ingrid Lukas  - vocal, keyboard
Patrik Zosso - drums, synthesizer, electronics
Céline_Giulia Voser - cello, vocal, synthesizer
Manu Rindlisbacher - bass
Rene Köster - dancer & choreography 
Helina Reinjärv - dancer
Kristel Jänes - dancer
Kreete Pillenberg - dancer

** Tot din Estonia, tot în actualitate și nu mai puțin atractivă și talentată este și Maarja Nuut, creditată la vioară, voce și ”live looping”. 8 videoclipuri la calitatea Vimeo cu ea pot fi văzute aici:
”https://vimeo.com/maarjanuut/videos”.
...incluzând videoclipul din toamna lui 2014 "Hobusemäng", piese de pe al 2-lea album aflat acum încă în lucru și de pe debutul ”Soolo” (2013): 

Maarja -sau Maria, cum am spune noi- a fost fascinată de piesele tradiționale ale vechilor rapsozi săteni din nordul Estoniei natale, teme pe care le folosește în voiaje imaginare cu peisajele în continuă schimbare combinate cu povești, piese de dans și ”live electronics”. Sunete minimalistice și o stare dominantă de relaxare dar nu în sensul static de letargie pentru că ea știe cum să le facă să sune proaspăt și viu, îmbinând tripleta vioară, voce și electronice. Debutul ”Soolo” a avut o expunere internațională destul de mare încât fost ales unul dintre albumele favorite ale revistei engleze fRoots în 2013. Iar dacă ar trebui să dau și în cazul ei un nume în sens de analogie stilistică cu ceva anterior apărut, acesta ar fi Iva Bittova.

Ambele artiste -Ingrid Lukas și Maarja Nuut- sunt anunțate pe afișul festivalului ”Tallinn Music Week” (cu un line-up cu peste 200 artiști din 26 țări).

Sinouj, Masala, Ibrahim Electric...de 3 X "World Jazz"

...Ar fi însă prea simplistă încadrarea celor 3 trupe/albume în doar termenii "World Jazz": dacă tot nu se mai poate inventa muzical astăzi aproape nimic, soluția creativă la artiștii noi apăruți și tot mai tineri este -în spiritul globalizării și după acumularea angro a câtor mai multe stiluri și curente- căutarea unor ingenioase și eventual cât mai surprinzătoare și aventuroase combinări ale acestora.

* Sinouj (Spain/ Tunisia/ Nigeria/ Italy/ etc): "La Fiche" (Prabro, 2014)..."magreb funk-jazz, majazz"

     ”La Fiche”, a 5-a și totodată piesa-titlu a noului album e compusă, ca majoritatea celorlalte, de Pablo, singurul membru spaniol get-beget, liderul și fondatorul ”de facto” al grupului ”afromediteranean” rezident la Madrid. Piesa e interpretată de Alana Sinkëy (vocals), Pablo Hernández (alto sax), Larbi Sassi (violin), Sergio Salvi (keyboards & electronics), Javier Geras (bass), Akin Onasanya (drums) & Niraj Singh (tabla). Comparând aceasta cu componența piesei videoclipului de la finalul postării, realizăm cât de versatil și suplu e acest grup, nu doar stilistic ci în general. Totuși am găsit relativ puține recenzii de limbă engleză.
”Valențe de jazz multicultural. Impredictibil...” cred că înseamnă în limba spaniolă subtitlul ”Valiente Jazz multicultural. Imprescindible...” din prezentarea de pe site-ul:
”http://www.mmusic.es/2014/05/sinouj-la-fiche-2014-valiente-jazz.html”
...acolo unde ”Jazz Fusion /Jazz Magreb Mediterráneo /Jazz Funk” este încadrarea stilistică mai nuanțată. Întrun scurt anunț dinaintea lansării lui ”La Fiche”, Pablo Hernández, impulsionat de onoranta plasare a precedentului album ”Were” din 2012 printre ”cele mai bune” din jazzul spaniol ale acelui an, expanda colaborările trupei pe aproape toate continentele, invitând muzicieni și din India, Guineea Bissau, Cuba și Argentina, incluzându-l pe Jorge Pardo, inovator flamenco și laureat european în 2013. Acesta revine după ”Were” pe ritm de dub acum în piesa 02. ”Ouahdub”, ca și flautistul spaniol Javier Paxariño din finalul ”Flashback”.

Combinația poate unică la Sinoui este alto saxofonul cu vioara orientală pe o secție ritmică africană, schelet constant bine susținut și de claviaturi la acest mixaj multicolorat de jazz, funk, dub, ritmuri și moduri arabe, muzică africană din zona magrebiană (nordul Africii populat odinioară de mauri). Un aliaj ținut totuși departe de ideea de etnic tradițional și arhaic datorită improvizațiilor ”jazzy” și amprentei moderne adusă de ”electronics”-urile tipice ”nu-jazz”-ului. Toate piesele sunt originale, exceptând (07), un cover surprinzător după Radiohead.
 Tracklist:
01 - Indica                    [07:20]
02 - Ouahdub                [11:01]
03 - Tunisian Winter     [07:06]
04 - Onze                     [05:03]
05 - La Fiche                [10:19]
06 - Lavapies               [11:04]
07 - The National Anthem  [06:07]
08 - Flashback              [07:42]

Pablo Hernández Ramos (alto sax)
Larbi Sassi (violin & vocals on 2)
Sergio Salvi (keyboards & electronics)
Javier Geras (bass & double bass)
Akin Onasanya (drums)
Special guests:
Alana Sinkëy (vocals on 5 & 7)
Niraj Singh (tabla & kanjira on 1,4 & 8)
Jorge Pardo (flute on 2)
Ariel Bringuez (tenor sax on 5)
Emilse Barlatay (flute on 1& 7)
Javier Paxariño (flute & piccolo on 8)
All music composed by Pablo Hernández Ramos except 7 by Thom Yorke & Radiohead
Lyrics on 5 by Alana Sinkëy
Lyrics on 2, traditional Arabic poem

* Masala (Belgium): "March of the Masalians" (Class & Jazz, 2015)..."World, Fusion"

La acești belgieni, axa instrumentală de bază e cuplul vioară-pian, cei doi muzicieni care le mânuiesc fiind colegi și în trupa Someone Els (*). I-am găsit cu greu printre numeroasele nume/trupe ”Masala”: una mai veche italiană, un trio (Boliwar Miranda, Maurizio Dami și Ettore Bonafè) cu ”backrounds”-uri diferite (”Indian classical music, electronic music and jazz”), grup foarte activ prin anii 1998-2000 la casa de discuri a lui Maurizio Dami (aka ”Alexander Robotnick”), Hot Elephant Music. Sunt însă câteva Masala și actuale: ”Masala (Band)”, grup sud african actual cu corpolenta Fancy Galada (”lead vocalist & dancer”) și frații Blundell, respectiv un grup indian numit identic în stilul ”chakras music”, în componență și cu flautistul german Lenny Mac Dowell (aka Friedemann M. Leinert).

Interesante și acestea în sine cât am verificat fugitiv, însă nu chiar ca belgienii noștri care știu să creeze un mic univers prin muzica lor, ideea importantă fiind de ”a aduce un zâmbet pe fețele auditorilor” -cum ei înșiși declarau. Arsenalul folosit ține mult și de vizual: coperta la album, titluri la piese, ”comics”-uri S.F. desenate la postere și afișe, costume, show...și chiar ideea-poreclă de ”masalieni”.

Componența e și ea foarte flexibilă, cu schimbări de la piesă la piesă...ca și pendulările  stilistice, dese și surprinzătoare pe tot parcursul ”marșului masalienilor” chiar la una și aceeași melodie. Dacă de exemplu piesa "Pat" s-ar fi numit "Trlok (Gurtu)" sau "Zakir (Hussain)” nu ne-am fi mirat, având în vedere percuțiile și vocalizele indiene de la debut și final....însă e vorba acolo cu siguranță de ”Pat” Metheny , având în vedere că, la întrebarea ”ce unic album ar lua cu el pe o insulă pustie?”, pianistul Raph Van Goubergen a răspuns: Pat Metheny Group: ”Offramp”, întrun scurt chestionar, aici: 

(https://fandalism.com/raphvangoubergen)

"Shades of Shadows" aduce un fler medieval, ”Fall” cu swing-ul ei îl amintește pe Stephan Grapelli, balada sentimentală ”For the Creatures of the Sea” vine cu pescărușii și dorul de iubită, mare și nisip. 

Iată-i pe toți cei 4 masalieni artizani ai ”marșului” și fiecare responsabil cu câte un ”sector” distractiv bine precizat la instrumentație și cu siguranță reliefat și în aparițiile ”live”:
Raph Van Goubergen (*)- piano/vocals/funny faces
Piet Haven - bass/vocals/funny sounds
Andries Baele (*)- violin/flute/vocals/funny moves
Pieter Dedoncker - drums/percussion/funny vocals

* Ibrahim Electric: "Rumours from Outer Space" (Ilk Music, 2014)
Trioul danez mixează pe acest album scos la 10 ani de la debut jazz, rock & roll, funk, afro-beat, surf , etc...cu umor și spontaneitate, imaginând și un întreg univers de ”zvonuri cosmice” S.F. în titluri ca ”Space Invaders”, ”The Afribians Are Coming”, ”Moondogs On The Run”, ”Tales from Xhinus”.
Ceea ce rămâne o marcă, un brand original -dacă nu chiar unic- la ”Ibrahimul electric” este contrastul nord-sud dintre originea 100% scandinavă a trioului și arealul stilistic și imagistic dominant african și tributar în primul rând unui pionier al funk-ului și afrobit-ului cum a fost Fela Kuti. 
Arsenalul vizual este complex cum am văzut și la belgienii Masala și individualizează acest album (vezi imaginile mai jos), stilistic muzica eclectică creată și interpretată ca întro joacă împrumutând câte ceva și din soul jazz-ul american, hard rock, sunet psihedelic din anii '60, ritmuri balcanice...Fanii lui John Medeski, Martin & Wood, de exemplu -și a orgii Hammond în general- nu ar trebui să rămână indiferenți la un astfel de trio și album.
Componența:
    Jeppe Tuxen: Hammond B-3
    Niclas Knudsen: guitar
    Stefan Pasborg: drums

Recomandări:
* Ibrahim Electric: ”Royal Air Maroc” (2010) cu piese frumoase ca ”Iskender Kebab”, ”Beatman” și ”Funny Games”.
* Ibrahim Electric: ”Ibrahim Electric Meets Ray Anderson” & ”Again”...albume care l-au făcut pe Ian Patterson de la All About Jazz să-i numească ”una dintre cele mai interesante și evazive trupe din Danemarca”. 
* Sinouj (feat. Javier Paxariño & Jorge Pardo): ”Were” (Casa Arabe, 2012)





Pablo Hernández Ramos (alto sax) Larbi Sassi (violin) Emilse Barlatay (flute) Sergio Salvi (keyboards) Javier Geras (bass) Akin Onasanya (drums) Niraj Singh (tabla).
Opening track of Sinouj's new album "La Fiche":

Despre remarcatele lunii martie: ”Entitatea țesută”, ”Darkwave”, ”Vocea poporului”, ”Legendarele puncte roz”, etc

* Woven Entity: ”Woven Entity” (Babel Label/London, 2014)...Quartet britanic original format în 2010 din Lascelle Gordon (percussion & electronics), Patrick Dawes (percussion), Paul May (drums) și Peter Marsh (bass), ajutați de 3 invitați pe noul set improvizat de ”spiritual afro jazz, dub, post punk, lo-fi electronics & ethno/world”...un mix excentric percusiv cu rădăcinile la inovatorii pionieri americani din branșa A.A.C.M.(Association for the Advancement of Creative Musicians), respectiv The Art Ensemble of Chicago și Sun Ra (Arkestra)...sau în krautrock-ul germanilor Can.

* DRKWAV (abreviere de la “Darkwave”): ”The Purge” (Royal Potato Family, 2015)...Experții ne asigură cu argumente solide că e vorba aici în muzica noului trio Skerik, John Medeski & Adam Deitch cu saxofon, orgă Hammond B3 și tobe & percuții de un stil ”dark ambiental cinematic”, și ”psychedelic trance” potrivit unui eventual viitor thriller S.F....Altceva așadar decât ce știam de la trupele de unde proveneau principalii componenți: Garage a Trois (grupul saxofonistului Sherik) și respectiv din trioul, Medeski, Martin & Wood (ocazional cuartet când li se alătură și chitaristul John Scofield).

* Vox Populi!: ”Imaginary Myscitisms & Alternative Watermelons” -2 CD + 1 EP Compilation- (2015)...
V.P. a fost un foarte interesant grup francez al anilor 80 fondat de Axel Kyrou (synth, organ, flaut) și despre care se spune că, atingând stilurile ”cold wave” și minimalism și-au ceat o nișă singulară fiind la originea etichetei ”etno-industrial”, nu doar pentru Franța. Combinația lui Axel cu basistul chitarist Francis Man și cu perechea frate-soră iraniană Mitra (vocal în limba persană) și Arash (percuții, zither) a fost nucleul creativ de bază care a ”împins” -componistic și interpretativ- muzica eliberată de orice constrângeri și fără reguli prestabilite sau presiune spre experimente stranii înglobând și electronică, muzică concretă, funk și rock experimental, cu spiritualitate, halo meditativ, fluență și armonie suspecte pentru o combinație de instrumente din familii atât de opozite, respectiv acustice (voce, percuție) și electronice (synthesizers, rhythm box, loops). Peste 2 ore de înregistrări disparate efectuate în propriul studio al trupei din Paris în intervalul 1983-1988, majoritatea ”first take” (din prima încercare), unele reluate și unele acum lansate în premieră. Se pot face analogii de stil și ”sound” la ”Vocea Poporului” cu muzica numită ”arhaică a viitorului” a trupei Zoviet France (cu variantele de scriere Soviet France sau :Zoviet-France).

* Edward Ka-Spel: ”The Victoria Dimension” (2015)...frontman-ul prolific al olandezilor Legendary Pink Dots vine la aproape 25 ani distanță cu o replică, cel puțin la tivel de titlu, la ”clasicul” album al trupei, ”The Maria Dimension” din 1991. Fără nimic alterat, nici măcar în ceea ce privește vocea sa, neschimbată (!)...ba chiar cu parcă un mai mare curaj spre zone sonice experimentale, mai ales spre finalul albumului...care include întruna dintre variantele suport în care a fost lansat și în buna tradiție a familiei LPD, o consistentă piesă-bonus de peste 16 minute ”A Victorian Odyssey”, preferata mea. E recomandabil de ascultat și pe cât posibil de asimilat în pereche cele 2 albume cu nume feminine, fie doar și pentru comparația...”dimensiunilor”.

După ”Victoria...” dorul de ”sound”-ul olandezilor conduși de englezul expatriat Edward, cu trupa sau fără, m-a determinat s-o reiau bineînțeles și pe ”Maria” (în versiunea mai scurtă, fără bonusuri)...și să mai recuperez și dintre albumele solo anterioare acestuia nou, așa încât vi le mai recomand și vouă pe la fel de cosmogonic/experimental/atmosfericele: 
Edward Ka-Spel: ”Ghost Logik” -2 CD- (2012)
Edward Ka-Spel: ”Ghost Logik” 2 (2014)
Edward Ka-Spel & Philippe Petit: ”Are You Receiving Us, Planet Earth?!” (2014)

* Morten Schantz Unicorn ar fi noul proiect al pianistului danez. Cum însă n-am dat de album și nu-l cunoșteam dinainte pe autor, am căutat și ”baleiat” peste realizări anterioare, 2 albume cu o trupă și 2 sub nume propriu. Deloc de neglijat ca o prima concluzie la sumara expunere, fiind vorba un pianist danez tânăr și talentat. Promit să revin fie că va fi cu sau fără noul Unicorn...dar până atunci iată titluri relevante din care puteți alege:

JazzKamikaze: ”Supersonic Revolutions” (Hitman Jazz, 2010)
JazzKamikaze: ”Mission 1” (Stunt, 2006)
Morten Schantz Trio: ”Conveyance” (Daywood Drive, 2011)
Morten Schantz: ”Segment” (2004)...albumul de debut.

Stagnând sau în regres, cel puțin la prima audiție, mi s-au părut următoarele...cu siguranță regres în cazul Portico -fost Portico Quartet- pe care nou album am avut răbdarea să-l reiau: mulți invitați, prea multe voci acolo, dar prea puțin...Portico:

Zu - Cortar Todo (2015)
Portico – Living Fields (2015)
Damo Suzuki & Mugstar - Start From Zero (2014)
Godspeed You! Black Emperor - Asunder, Sweet and Other Distress (2015)

Polar Bear și Samo Šalamon Bassless Trio

* ”Ursul polar” atacă din nou...”la fel ca tine”
Verdict din start: foarte bun, peste așteptări noul album Polar Bear: "Same As You" (Leaf, 2015), al 6-lea al britanicilor conduși de același baterist cu coafura exotică Seb(astien) Rochford, muzician pe care l-am remarcat pentru prestația sa din Andy Sheppard Trio la Gărâna Jazz Festival, ediția 2014. Un album ”light”, proaspăt, energetic și cu un fler optimist, atât tematic cât și sonic, deschis de emoționalul intro despre optimismul vieții vorbit de Asar Mikael, proprietarul institutului cultural jamaican ”The Light Shop” din Tottenham -un loc în trecutul apropiat, foarte drag lui Seb- dar muzical păstrând acea doză suficientă de experimental inclusă în ”marca Polar Bear”.
Materialul -conceput inițial ca o singură piesă lungă gen suită- a fost înregistrat timp de 6 săptămâni și mixat chiar de Seb undeva în deșertul californian Mojave cu aportul producătorului local Ken Barrientos, cu mai puține ”electronics” acum folosite de chitaristul Leafcutter John, dar cu o spațialitate sporită față de anteriorul ”Each And Every One” de anul trecut (care a fost al 2-lea album al trupei nominalizat pentru Mercury Prize)...Inspirată -această spațialitate- și de împrejurimile locului și de liniile dub de bas ale lui Tom Herbert (”We Feel The Echoes”), plus de solourile lungi improvizate la saxofoane susținute de Pete Wareham și Mark Lockheart. Fără a afecta melodicitatea și fluența, ”sound”-ul e mai percusiv, influența etno afro-caraibeană mai pregnantă, inclusiv prin inserturile de voci ”tribale” ale liderului făcând cuplu cu invitata Hannah Darling (mai ales în tema ”Don't Let the Feeling Go”). La cea mai lungă piesă ”Unrelenting Unconditional” de aproape 20 minute participă și saxofonistul Shabaka Hutchings, vechi colaborator la ”Ursul Polar” venit de la trupele Sons Of Kemet și Melt Yourself Down. Au fost câteva momente în care muzica aceasta actuală definitorie pentru noul avant-jazz britanic, incluzând finalul-incantație de tip mantra, m-au dus cu gândul la proaspăt rememoratul -datorită dispariției lui Daevid Allen- album ”Shamal” din 1975, preferatul meu de la trupa Gong (mai ales la momente din ”Chandra” și din tema-titlu ”Shamal”). Ambele albume la 40 ani distanță unul de altul, sunt atractive și accesibile -a nu se înțelege însă cumva că ”facile”- precum titlul acestui nou ”Same As You”, o trimitere prin mesajul contrastant și la elegiaca ”Life That Ends Too Soon” de pe cel de-al 2-lea album al trupei, ”Held On The Tips Of Fingers” din 2005.

Încerc să identific ”piața” adresanților acestui nou și ”verde” album, trecând peste faptul că în România liderul este pe nedrept încă foarte puțin cunoscut (la ”comments”-rile videoclipului la piesa-titlu de la final, găsiți scurte opinii și caracterizări din presă și lista lungă a colaborărilor chitaristului): 
* Samo Šalamon Bassless Trio (feat. Paul McCandless & Roberto Dani): ”Little River” -2 LP/CD- (Samo Records, 2015)...T=78 min 41 sec.: 
1) fanii respectivului chitarist sloven, fost elev a lui John Scofield și cu 18 albume scoase până acum sub nume propriu începând din 2002.
2) fanii Oregon, The Winter Consort și Paul McCandless solo, veteranul clarinetist fiind un ”brand” în sine care aureolează orice ”line-up”.
3) fanii producțiilor total independente (vezi numele casei de discuri), albume unde inovația și originalitatea au șanse mai mari.
4) fanii jazzului modern creativ contemporan în general, pus în valoare aici de o formulă fără bas, cu chitară electrică/instrum. de suflat (s-sax, oboi & b-clarinet)/ tobe & percuții.
5) albumul de aproape 80 minute e apriori o atracție pentru doritorii de materiale lungi, pretabile și pentru formatul CD și pentru analogicul 2 LPs.

Criticul Dan Bilawsky pe ”www.allaboutjazz.com” detectează și asemănări și deosebiri față de alte formule de trio fără bas, enumerând în melanj sunete, culori și texturi diferite ale muzicii și evidențiind încrederea, sensibilitatea, confidența și răbdarea ca principalele merite dovedite de muzicieni în ”interplay” (”http://www.allaboutjazz.com/little-river-samo-salamon-sazas-review-by-dan-bilawsky.php”).
Chitaristul e cel puțin la a 2-a formulă de acest tip, după autoprodusul:
Samo Šalamon Bassless Trios: ”Duality” (Samo Records, 2011)
...și urmând albumului de anul trecut, deloc neglijabil:
Samo Šalamon & The Slovene Philharmonic String Chamber Orchestra - ”Free Strings: Orchestrology” (2014)

http://thejazzbreakfast.com/2015/01/29/samo-salamon-bassless-trio-little-river/

De la Hubro Records: Skydive Trio & Monkey Plot

* Skydive Trio (Thomas T. Dahl, Mats Eilertsen, Olavi Louhivuori): ”Sun Moee” (Hubro, 2015)
* Monkey Plot: ”Angående Omstendigheter Som Ikke Lar Seg Nedtegne” (Hubro, 2015)

                      

E doar aparent surprinzător că aceste 2 triouri norvegiene chitaristice și fără vocal apar etalate cu ultimele lor apariții discografice pe un blog numit ”Robert Wyatt and Stuff” unde i-am găsit căutând surse de informații altele decât cele numeroase în limba norvegiană:

http://wyattandstuff.blogspot.ro/2015/02/skydive-and-monkey-plot.html

Asta pentru că impactul muzicii veteranului fost baterist și vocalist de la Soft Machine a ajuns până unde te aștepți mai puțin, în aceste două cazuri la trupe/formule noi scandinave, prima cu un album chiar de debut -în această configurație a trioului- ”un album de jazz inspirat de la un trio de rock solid” întrun stil ”fusion” melodic dominat de piesele chitaristului Thomas T. Dahl...a 2-a trupă cu un album acustic mai mult bazat pe improvizație. Melancolica ”Beck's Back” a lui Dahl trădează flebețea pe care o are acesta față de regretatul chitarist Joe Beck (1945-2008), alte piese remarcabile fiind cea de deschidere dinamica ”Bravo” și cover-ul după Portishead ”Sour Times”. Un album...”light”, senin și însorit așa cum sugerează și titlul și numele trupei (”Skydive”= ”plonjare/scufundare cerească”, întro traducere aproximativă)...în timp ce dincolo la Monkey Plot, influența anterioară a lui Jimi Hendrix asupra lui Christian Winther este mai estompată acum față de anteriorul album de debut ”Løv og lette vimpler” (Gigafon, 2014) care le-a adus celor trei titlul de “Young Norwegian Jazz Musicians of the Year” la concursul ”Jazzintro”. Piesele sunt mai scurte decât la ceva mai conservatorii ”old-fashioned guitar trio” Skydive..., atmosfera mai intimă, flerul mai experimental, ”sound”-ul mai acustic, efectele mai puțin folosite. Între ”muzică de cameră” și ”muzică pentru spații mici” site-ul casei de discuri Hubro vede mai potrivită ca descriere a 2-a variantă, remarcând și faptul că deși fără efecte dramatice, muzica nu e lipsită de viață sau plictisitor-trenantă (de ex. piesele foarte percusive ”De Flyter” sau ”Undertiden”). Pentru aparițiile ”live” acest trio s-a asociat cu poetul și ”sound artist”-ul suedez Pär Thörn de la care au preluat și titlul albumului ”Angående Omstendigheter Som Ikke Lar Seg Nedtegne”, în limba engleză titlul traducându-se aproximativ astfel:
"Regarding circumstances that can not be recorded/written down".

Mi-a mai plăcut tot pe site-ul Hubro Records -unde găsiți bine documentate biografiile muzicale ale protagoniștilor- observația cum că, deși Monkey Plot e un trio improvizațional, asupra chitaristul lider Christian Winther influența mai mare pare a veni de la rockeri ca Neil Young sau Nick Drake decât, de exemplu, de la Derek Bailey...

Monkey Plot (”plot”= parcelă, intrigă, complot...dacă vreți o traducere în românește asociați voi care din aceste variante o găsiți mai potrivită...maimuței, eu aș alege ”intriga”):

Acoustic guitar: Christian Winther), double bass: Magnus Nergaard, drums: Jan Martin Gismervik.

Skydive Trio (Denmark/Norway/Finland):

Thomas T. Dahl: guitars, Mats Eilertsen (Tord Gustavsen): ”lyrical” bass, Olavi Louhivuori (Oddarang, Tomasz Stanko): drums & percussions.

http://hubromusic.com/skydive-trio-sun-moee-2/

Întro formulă mai extinsă de quintet, cu pian și saxofon, Skydive au concertat în România la clubul Green Hours:
Mats Eilertsen- SkyDive- The Old Oak /DraculaBassFest 16 septembrie 2012:

Noi descoperiri: Sean Foran și Meg Mulhearn

* L-am descoperit recent pe pianistului Sean Foran din îndepărtatul Brisbane/Australia. Mi-a plăcut inițial piesa din videoclipul oficial ”Strom” (vezi la finalul postării) așa încât în câteva zile am parcurs cam toată muzica apărută cu trioul său Trichotomy, respectiv colaborările și proiectele anterioare. Am focalizat firesc mai ales pe cel mai actual album Topology & Trichotomy ”Healthy” în care trioul său chiar fuzionează cu-adevărat...”sănătos” cu un cvintet numit Topology întro formulă totuși parțială aici. Albumul cu coperta identică a apărut cu 2 denumiri diferite din cauza schimbării numelui grupului lui Sean Foran. Până prin 2010 cu trioul pianistic numit Misinterprotato el evoluase natural și progresiv în succesiunea albumelor ”Now For The Free” (2003), ”In Is In” (2005), ”Delay” (2006) și ”Variations” (2007)...apoi îl întâlnim la pian în duo cu vocalista Megan Washington pe ”Nightlight” (2008) și în fine ca lider în Trichotomy, cu albumele ”The Gentle War” (2010) și ”Fact Finding Mission” (Naim Jazz, 2013), acesta din urmă incluzând ”Strom”. 
”Healthy” e unul dintre acele albume despre care se spune că valoric depășesc suma părților componente, în acest caz părțile fiind două dintre cele mai inventive trupe australiene. S-a scris prin recenzii că albumul ”reinventează muzica de cameră” întrun melanj de jazz modern, rock avangardist, muzică ambientală, improvizație liberă și clasic contemporan, cel mai convingător argument privind nivelul muzical atins fiind chiar reeditarea sa după circa 4 ani în 2014. N-au lipsit din recenzii analogiile cu sunetul ”minimalist ECM” în general și cu inovatori ai jazzului european ca E.S.T. sau Tord Gustavsen, în particular: ”melodiile lor bogate și efervescente și ritmurile atrăgătoare deși complexe” -se scria undeva- ”sunt întruchiparea peisajelor sonore molipsitoare”.
Despre ”post-moderniștii” Topology, grup format în 1997 la care poate voi reveni odată și separat, e suficient să amintesc deocamdată despre colaborările membrilor săi cu artiști ca John Adams, John Zorn, Michael Nyman sau The Brodsky Quartet. 
Atenție, e vorba de acești australieni, cu câteva premii la activ: 
http://www.topologymusic.com/aboutus/discography/
...nu de formula nonet americană sinonimă a saxofoniștilor Ken Vandermark și Joe McPhee.

       TOPOLOGY:
John Babbage - Saxophone
Kylie Davidson - Piano
Robert Davidson - Bass
Bernard Hoey - Viola
Christa Powell - Violin

       TRICHOTOMY/ex-Misinterpretato (Brisbane):
Sean Foran - Piano & Rhodes
John Parker - Percussion
Pat Marchisella - Bass

1. Generations. 3:18
2. That Which is not fleeting. 6:44
3. Clapping Music. 2:57
4. Mean. 6:06
5. Intro to a Healthy Lifestyle. 1:33
6. Healthy Lifestyle v3. 6:18
7. A New Beginning. 6:02
8. Round Roads. 7:16
9. Lost at Sea. 4:02

                              2010                                                                                         2014    




















                                       

* Descoperiți-o pe Facebook (https://www.facebook.com/meghan.mulhearn.9), Tweeter, Instagram, Bandcamp, etc pe Meg Mulhearn...sau dacă doriți o expunere în limba română, presupun că doar aici pe acest blog găsiți informații și recomandări despre violonista/vocalista/compozitoarea care a cântat anii trecuți cu trupele Quetzalcoatl, The Judas Horse, U.S. Christmas, Inter Arma, Generation Of Vipers, Owlfood, etc. S-a lansat apoi -însă doar pe jumătate de album, la propriu (!)- întro colaborare sub numele Divine Circles pe LPul numit ”Split” (Hooker Vision, 2013), respectiv pe fața B cu suita ”26 Minutes” (fața A aparținând trupei Villages). 
În fine anul trecut apare cu Divine Circles: ”Oblivion Songs” -EP- (2014), acesta fiind practic debutul proiectului ei solo propriu-zis însumând -coincidență (?)- exact tot 26 minute, dar cu totul altceva, respectiv de data asta cinci compoziții mai diverse și mai interesante decât contribuția de tip ”one track only” de pe amintitul ”Split”. 
O muzică eclectică stilistic din cam aceeași ”familie” și areal cu ce ne-a obișnuit deja de mulți ani încoace Carla Kihlstedt cu soțul ei Matthias Bossi sau cu alte formule, o asemănătoare împingere dincolo de limite a explorării sunetului viorii ”ajutată” de efecte și ”electronics”-uri, crearea de bucle multiple, folosirea corpului viorii pentru bituri percusive sau ca rezonator vocal, etc. Meg Mulhearn ar putea deveni astfel o concurentă serioasă pentru Carla Kihlstedt sau Jenny Scheinman (din formula Big Sur a chitaristului Bill Frisell pe care am vazut-o și ”live” la Gărâna 2013), inclusiv cu proiectele în derulare pentru 2015: Enoch, Lunar Creatures și Meghanz.
https://soundcloud.com/divinecircles

Iată până acum pe ce albume/EPuri am întâlnit-o pe Meg Mulhearn:

Divine Circles (Meg Mulhearn, vln) - Oblivion Songs -EP Digital version- (2014)
Villages & Divine Circles - Split (LP) (Hooker Vision, 2013)
The Judas Horse - Pathfinder (2010)
The Judas Horse - Holy War (2011)
Inter Arma - The Cavern -EP- (2014)
Generation Of Vipers - Coffin Wisdom (2014)
U.S. Christmas - Run Thick in the Night (2010)
U.S. Christmas - Eat the Low Dogs (2008)
Owlfood - Destroyers of the Moon (2013)
Disemballerina - Undertaker (2014)

http://www.vineroulette.com/v/Meg-Mulhearn-with-Judas-Horse-at-The-Odditorium-MWIqEOrEBQr